Home / Politic / Demisia vicepremierului Gabriel Oprea, cerută de M10

Demisia vicepremierului Gabriel Oprea, cerută de M10

Distribuie

m10

Lozinci precum “Jos, Oprea!”, „Oprea plagiatorul, jos, jos, jos!”, „Jos cu girofarul!”, „Demisia, demisia, demisia!”, „Demnitate pentru Armată!”, „ Poliţie, nu Miliţie!”, „Jos, jos, Oprea mincinos!” s-au auzit duminică dimineața, în fața Palatului Administrativ, cu o oră înainte de începerea manifestării dedicate Zilei Armatei Române. Protestul a fost organizat de M10, ai cărui reprezentanți s-au întrunit, între 24 și 25 octombrie, la Tîrgu Mureș pentru a discuta despre organizarea alegerilor locale, strategii, campanie și altele.

 

Protestul a fost organizat de către membrii M10, partidul fondat de către europarlamentarul Monica Macovei. Protestatarii au fost legitimați, deși au susținut că toți sunt organizatori și că este un miting spontan, permis conform legislației României.
Protestatarii le-au explicat polițiștilor și jandarmilor de ce protestează.
“Luptăm împotriva generalului Oprea care tocmai a ucis un coleg de-al dumneavoastră din neglijenţă”, a spus unul dintre manifestanți.
Un alt protestatar a susţinut că: „Dumneavoastră sunteţi militar, generalul şi-a lăsat soldatul în şanţ şi a plecat mai departe, e onoarea dvs. în joc. Şi onoarea dvs., nu numai enervarea noastră. Este Ziua Armatei Române, aşa general vreţi să aveţi?”

 

m10_1
„Puteţi să fiţi în locul colegului dvs. oricând!”, și-a vărsat năduful un altul.
„Avem dreptul să manifestăm, avem dreptul să ne exprimăm respectul pentru Armata Română, respectul pentru viaţa unui om şi, în acelaşi timp, dezaprobarea pentru un om care a făcut abuz de calitatea oficială, abuz de girofaruri şi a lăsat un om să moară într-un şanţ. Suntem nişte oameni liberi, care luptăm şi pentru demnitatea dvs.”, a declarat un alt reprezentant al M10.
Monica Macovei, liderul M10, a explicat motivul pentru care o parte din cei 160 de reprezentanți ai partidului politic a protestat la Tîrgu Mureș. “Este pentru demisia generalului Oprea, pentru moartea motociclistului şi încercarea de muşamalizare a acestui caz, el neavând dreptul la escortă, pentru plagiatul pentru care nu a dat nicio explicaţie, deci noi am cerut demisia, am cerut-o şi prin comunicat acum două zile şi ieri la fel şi azi, fiind aici, i-o cerem încă o dată”, a precizat europarlamentarul.
Ligia VORO


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Claudiu Maior (PSD), venit de 540 lei/lună, doar din indemnizația de consilier local, în ultimii doi ani declarați

Distribuie Fostul viceprimar Claudiu Maior, în prezent consilier local în Consiliul Local Târgu Mureș, a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.