- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 1028 Vizualizări
„Virtuțile Adormite” au pornit în călătoria spre sufletul și inima mureșenilor
30 octombrie 2015Cardiologul Dan Mircea Fărcaș a lansat, joi, 29 octombrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, „Virtuţi Adormite”, prima carte motivațională pentru pacienții cu boli cronice. De peste 23 de ani, medicul Dan Fărcaș trăiește cu boala Parkinson, iar în tot acest timp a învățat că bolnavul care suferă de această boală trebuie să facă eforturi personale, să fie optimist și să aibă un psihic bun, pentru a încetini evoluția bolii și pentru a avea o calitate a vieții mai bună.
Sala Festivă a UMF Tîrgu Mureș a fost, joi, neîncăpătoare. Medici, prieteni și colegi ai doctorului Fărcaș, reprezentanți ai autorităților publice locale, scriitori, studenți și simpli mureșeni au răspuns invitației de a participa la lansarea cărții, un eveniment mult așteptat în Tîrgu Mureș, în ultima perioadă.
Fiind o carte nemedicală scrisă de un medic, o carte despre experiențe personale și emoții pozitive, lucrarea este o pledoarie pentru autocunoaștere și pentru a căuta răspunsurile în interiorul nostru. Nerăbdători, înainte de lansare, participanții au început să răsfoiască cartea și să se oprească asupra unor pasaje.
„Virtuţi Adormite” este înainte de toate un program educațional, care se adresează pacienților cu boala Parkinson, dar și celor care suferă de alte boli cronice, menit a facilita în primul rând schimbarea tiparului mental. „Proiectul este conceput pentru a învăța pacientul, înainte de toate, să își accepte boala, să se accepte pe el și să își conștientizeze unicitatea lui ca individ. După vreo 23 de ani de „luptă” cu domnul Parkinson am ajuns la concluzia că am două variante. Prima variantă era să rămân perseverent şi insistent şi să nu schimb nimic altceva. A doua variantă era să produc o mică revoluţie interioară şi să mă reinventez, aducând un suflu nou în viaţa mea”, a declarat autorul, medicul cardiolog, pacient cu boală Parkinson, Dr. Dan Mircea Fărcaș.
„Vă sunt profund recunoscător”
Cartea poate fi considerată un ghid de supravieţuire. Este compusă din scurte eseuri, aparent fără legătură între ele, dar interconectate, grupate după o hartă imaginară reprezentând traseul evoluției personale a medicului cardiolog Dan Mircea Fărcaș. „În minunata zi de 29 octombrie, „Virtuțile Adormite” au pornit triumfal în călătoria lor spre sufletul și inima dumneavoastră. Sala Festivă a UMF a fost plină ochi de oameni dragi sufletului meu. În dimineața de azi, într-o sală goală, m-am rugat ca oamenii pentru care însemn ceva să binecuvânteze și să onoreze cu prezența lor consfințirea trezirii gândurilor mele. S-a întâmplat ca și cum vorbele Alchimistului lui Paulo Coelho „Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău” s-au coborât în Sală și au vegheat ca umilele mele gânduri să își înceapă drumul sub protecție lor. Pentru minutele acordate, pentru cuvintele frumoase spuse, pentru gânduri pozitive născute în subconștientul dumneavoastră, vă sunt profund recunoscător”, a transmis, imediat după lansare, autorul cărții.
„Până de curând, nu-i știam doctorului Dan Fărcaș abilitățile literare”
Rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a transmis că este o onoare apariția acestei cărți într-un an special pentru Universitate, anul în care se împlinesc 70 de ani de la înființare. Acesta s-a arătat surprins de felul în care a fost primită cartea. „Deși îl cunosc pe doctorul Dan Fărcaș de zeci de ani, am fost colegi de an la facultate, până de curând nu-i știam abilitățile literare”, a arătat rectorul UMF Tîrgu Mureș. Proiectul „Virtuţi Adormite” își propune să facă pacientul cu o boală cronică să înțeleagă, că toți oamenii sunt la fel, că toți au dizabilități și că cel mai important lucru în viață este să se concentreze asupra abilităților cu care toți oamenii sunt înzestrați din naștere – care zac în stare de hibernare, neștiute în subconștient – să le descopere, să le pună la lucru și să se folosească din plin de beneficiile create de schimbarea tiparului mental. „Puse la treabă, aceste „Virtuți Adormite”, nu vor face altceva decât să amelioreze calitatea vieții bolnavului, prin distragerea atenției de la dizabilitatea cauzată de boală (care este principala sursă de disconfort a pacientului și punctul de interes maxim al acestuia) și prin centrarea pe exploatarea noilor abilități”, a subliniat autorul. Cartea poate fi achiziționată online, de la Librăria UFM Tîrgu Mureș, la pretul de 34 de lei, sau se poate comanda la adresa de e-mail: clubulparkinsonmures@gmail.com.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu