Home / Sport / Favorite învingătoare, favorite stopate

Favorite învingătoare, favorite stopate

DSC_0551Etapa a XIII-a a seriei Mureș din Liga IV de fotbal a adus în fața fruntașelor ca advesare doar echipe din a doua jumătate a clasamentului. Chiar dacă niciun outsider nu s-a impus, s-au înregistrat câteva rezultate mai puțin scontate. Aflată în lupta pentru podium, Viitorul Ungheni a fost ținută în șah de Mureșul Cuci, același lucru reușindu-l și cosașa Unirea Tricolor Târnăveni, care a obținut un nesperat punct în fața celei de-a doua clasate, Mureșul Rușii Munți. Liderul Mureșul Luduș a învins mult mai greu decât era de așteptat ultima clasată, ASC Sărmașu, scor 3-1, același obținut și de Lacul Ursu Mobila Sovata cu Mureșul Nazna. Echipa din Sovata a profitat în schimb de pasul greșit al celor de la Rușii Munți și a revenit pe locul secund, dar și mai mult a beneficiat de acest fapt echipa ludușeană, care s-a distanțat la 4 puncte în fruntea clasamentului.
Multă tensiune, puțin fotbal în capul de afiș
Cel mai interesant meci al etapei a fost cel dintre Gaz Metan Târgu-Mureș și ASC Miercurea Nirajului, singura partidă în care ambele combatante se aflau în prima jumătate a clasamentului. Jocul de pe terenul din Mureșeni, cu Gaz Metan ca gazdă, a fost dominat în prima repriză de echipa oaspete. Emil Deteșan a realizat o dublă, prima reușită din lovitură de la 11 metri și la pauză echipa lui Edi Bota părea să nu aibă emoții în a obține victoria. Așteptata scădere fizică, dar și din punct de vedere moral a „gaziștilor” nu a avut loc. Partea a doua a arătat o favorită la promovarea în Liga III fără idei și vlăguită fizic. Mai mult, Paul Brai a redus diferența tot în urma unei lovituri de la 11 metri, iar de la jumătatea reprizei echipa din Miercurea Nirajului a rămas în inferioritate numerică. Jocul a fost unul de luptă, cu multă tensiune și proteste, dar cu mult mai puține faze de poartă. După ce în finalul jocului portarul oaspeților a salvat cu o intervenție de zile mari cele două puncte, în minutele de prelungire aceștia au beneficiat de un nou penalty și și-au consolidat victoria. Robert Oprea a trebuit să execute de două ori lovitura, deoarece la prima un coleg de-al lui a intrat mult prea repede în careu. Ambele au fost trimise în plasă și echipa oaspete și-a asigurat alte trei puncte, care-i menține în continuare în lupta pentru baraj, deși distanța până la primul loc este de 6 puncte.

Rezultatele etapei
ASMSE 08 Tg. Mureș – Raza de Soare Acățari 7-2
Mureșul Cuci – Viitorul Ungheni 2-2
Gaz Metan Daneș – Atletic Târgu-Mureș 1-1
Unirea Tric. Târnăveni – Mureșul Rușii Munți 0-0
Arena Sighișoara – ASA 2 Tg. Mureș 0-4
Lacul Ursu Mobila Sovata – Mureșul Nazna 3-1
Mureșul Luduș – ASC 2005 Sărmașu 3-1
Târnava Mică Sg. Pădure – Avântul Miheșu de C. 1-0
Gaz Metan Tg. Mureș – ACS Miercurea Nirajului 1-3

Clasamentul
1. Mureșul Luduș 13 12 1 0 63- 7 37p
2. Lacul Ursu Mobila Sovata 13 10 3 0 47-16 33
3. Mureșul Rușii Munți 13 10 2 1 62-15 32
4. ACS Miercurea Nirajului 13 10 1 2 64-22 31
5. Târnava Mică Sg. Pădure 13 9 1 3 38-16 28
6. ASA 2 Tg. Mureș 13 8 2 3 39-16 26
7. Viitorul Ungheni 13 8 1 4 45-28 25
8. Gaz Metan Tg. Mureș 13 6 2 5 25-16 20
9. ASMSE 08 Tg. Mureș 13 6 0 7 35-49 18
10. Avântul Miheșu de C. 13 4 4 5 26-36 16
11. Mureșul Cuci 13 4 2 7 22-36 14
12. Mureșul Nazna 13 3 2 8 26-42 11
13. Atletic Târgu-Mureș 13 3 2 8 26-44 11
14. Gaz Metan Daneș 13 3 1 9 24-53 10
15. Unirea Tricolor Târnăveni 13 2 3 8 15-31 9
16. Raza de Soare Acățari 13 2 0 11 20-59 6
17. Arena Sighișoara 13 2 0 11 17-73 6
18. ASC 2005 Sărmașu 13 1 1 11 20-55 4



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

VIDEO: Exerciții de sport de făcut în casă, cu Mihaela și Ana Sandor

Pagina web al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, www.edums.ro, a publicat vineri, 10 aprilie, un videoclip …