Share

Home / Editorial / Primește-i, Doamne…

Primește-i, Doamne…

DSC_4872 - Copy

În scrierea asta fără –ndemânare, cititorule, eu pun toată emoția mea. Emoția unui om simplu născut într-o lume în care sufletul participă formal, neatent, o lume dominată de un infern al banalităților redate jalnic prin lozinci și like-uri, ceas de ceas! ceas de ceas!

Dincolo de aspectul șocant al cazului, aspect cauzat în special brutalității cu care s-au încheiat destinele unor tineri prinși în incendiul din centrul Capitalei, în clubul Colectiv, încerc să găsesc un sens întregului incident, să înțeleg cum a fost posibil să se ajungă la o asemenea situație, de ce furca vremii a tors un trist fuior de zile?!… Clubul găzduia, vineri seară, un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album. Evenimentul includea un show de lumini şi de efecte pirotehnice, iar incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii s-a aprins, ulterior focul s-a propagat la tavan, s-a desprins şi a căzut peste oameni. Sunt raportați 27 de morți și 162 de răniți, tineri nevinovați  care nu doreau altceva decât să se distreze în astă lume nebună.

Când eram copil, poveștile de groază mă izbeau nefiresc. Noaptea adormeam cu capul ascuns sub plapumă imaginându-mi creaturi care mă fugăreau prin casă, înaintam greu, parcă eram pe o bandă de alergat și ceva mă trăgea înapoi, bucățile de parchet chicoteau între ele tropăind, mi se încurcau între picioare rostogolindu-se înaintea mea, se urcau pe tavan și tavanul începea să se lungească, se îngroșa și mi se lipea de frunte,  îl auzeam cum suspină, îmi respira în ureche și-l auzeam cum suspină… zgâlțâiam gratiile din sârmă ghimpată cu furie și disperare și simțeam că cineva din umbră se pregătea să mă ferece din nou, înțelegi?! o părticică din creierul meu, cât o fi ea de mare, de mică, Dumnezeu știe?!, nu putea să dea sens acestei întâmplări, doar să reacționeze. Și-atât.

Când eram copil, poveștile de groază îmi provocau frică și mă făceau să plâng. Acum, m-am făcut om mare și viața m-a determinat să mă lepăd de tot ce era copilăresc și să nu mă mai tem de nimic. Ca mamă, vreau ca vinovații să fie acuzați de omor calificat și distrugere calificată și să fie trimiși îndărătul gratiilor din sârmă ghimpată, iar atunci când  se vor zbate să se elibereze, cineva din umbră să-i ferece din nou. Ca om, vreau să purtăm trei zile doliu național în memoria celor care nu mai sunt. Și mai vreau ceva. Lăsați-mă să plâng!

Share

3 comentarii

  1. D-na Amalia, fiind din Tg-Mures cred ca ar trebui sa trageti un semnal de alarma si pentru cateva cluburi din centru – club GALLERY, este situat la subsolul unei cladiri din centru cu o scara foarte ingusta, o persoana mai voluminoasa blocheaza accesul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Presa locală, ultima redută a libertăţii CETĂŢII

Spun de mult timp că presa locală românească este sub asalt. Economic, demografic, de resurse …

Share
Share