”Caiete sângeorzene/ Marosszentgyörgyi füzetek” la Școala Gimnazială ”Sfântu Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureș Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 334 Vizualizări

”Caiete sângeorzene/ Marosszentgyörgyi füzetek” la Școala Gimnazială ”Sfântu Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureș

111Cel de-al treilea număr al lucrării ”Caiete sângeorzene/ Marosszentgyörgyi füzetek” a fost lansat joi, 29 octombrie a.c., începând cu ora 14,00, la Centrul de Documentare Informatizată (CDI) din cadrul Școlii Gimnaziale ”Sfântu Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureș. Ajuns la al treilea număr, volumul adună sub aceleași coperți momente de istorie – mai mult sau mai puțin cunoscute – din trecutul localității, el fiind rodul colectiv al mai multor autori români și maghiari.

Concretizarea volumului s-a datorat efortului conjugat al dr. Peter Moldovan și publicistului Ilarie Gh. Opriș și s-a bucurat de o lansare la care au fost prezenți nu numai autorii comunicărilor cuprinse în volum, dar și locuitori din cadrul comunității sângeorzene veniți într-un număr relativ mare. Momentul din cadrul CDI, a fost precedat de o vizită la castelul din localitate, ocazie cu care arheologul Szász Bálint, membru al echipei de arheologi care au făcut cercetări arheologice în zona Sângeorgiu de Mureș, a prezentat principalele locuri unde s-au făcut săpături și a relatat despre descoperirile făcute. Cu ocazia acestui eveniment desfășurat în cadrul CDI, a rostit o scurtă alocuțiune și primarul localității, inginer Sófalvi Sándor Szabolcs, care a ținut să accentueze importanța pe care o au asemenea momente pentru istoria unei localități, ele fiind în fapt repere necesare care marchează evoluția unei localități. Tot cu această ocazie, prof. psiholog Csiki Angela, director al școlii menționate, a precizat faptul că ”Ne onorează acest eveniment și suntem mândri că am putut, ca de fiecare dată, să-l găzduim în condiții optime. Suntem deschiși oricărei colaborări în acest sens, școala fiind cel mai potrivit spațiu pentru desfășurarea unor asemenea manifestări care reflectă istoria locală.”

Corneliu CODRESCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE