Ultimele evenimente derulate la nivel național au arătat parcă o altă față a României noastre dragi, chiar dacă uneori ne supărăm prea tare pe ea, o Românie în care oamenii au plâns pentru niște tineri care au trecut prin foc într-o altă lume. O Românie care, cel puțin în ultimele zile, pare că s-a trezit dintr-un somn suspect de corupt de nepăsare și indiferență. Solidaritatea umană dă semne că nu a pierit cu totul în această țară, cariată rău de tot de trecerea stingheră a timpului pierdut și prea puțin valorificat pentru generațiile care vor veni după noi. Departe de zgomotul capitalei, undeva în Odorheiul Secuiesc trăiesc și își duc menirea de a ajuta niște măicuțe, membre ale Congregației „Inimi Neprihănite”. Nu fac obiectul vreunui Breaking News sau unei emisiuni TV, își văd de educația celor orfani și amărâți cărora viața nu le-a oferit prea multe. Grăitor pentru situația acestor călugărițe sunt spusele sorei Emilia: „Trăim numai din donații, statul român nu ne ajută cu absolut nimic. Când nu avem din ce plăti facturile, le punem pe altar. Așa că aici e o casa a miracolelor, în care copiii sunt cu adevărat fericiți”. De la Odorheiul Secuiesc facem un popas la Chiheru de Jos, locul de unde pornește de fapt ideea acestor rânduri. Comunitatea de aici, de aproape două decenii, vine în sprijinul călugărițelor din Odorheiul Secuiesc, prin donații de produse agricole, sume de bani, alimente și alte ajutoare pentru copiii aflați în îngrijirea casei „Sfântul Iosif”. Să nu credeți cumva că cei din Chiheru au cine știe ce avuții de nu le mai poate răbda șpaițul, trimise apoi de dragul imaginii unor copii amărâți. E dovada că se poate da din puținul pe care îl au unor oameni care nu întind mâna, nu cerșesc, nu fac din nevoile lor drame pe la tot felul de colțuri. Așa se face că vineri, 6 noiembrie, rodul toamnei adunat de oamenii inimoși din Chiheru va lua drumul casei „Sfântul Iosif”, gest considerat absolut normal de către cei care cu generozitate au donat produsele din propria cămară. E mai mult decât un gest de solidaritate, e dovada că mai există oameni cărora le pasă de alții, de nevoile acestora, nevoi pe care statul le contabilizează din plin. Rănile prezentului greu pot fi vindecate pentru generațiile care vor veni după noi, dar mai sunt și gesturi care pot fi luate drept exemplu. Nu poți schimba lumea cu un transport de produse agricole pentru cei nevoiași, dar poți face altceva. Să arăți că-ți pasă. De cine? De noi, de ei, de toată lumea aceasta care ar trebui să poarte țara asta pe o linie de plutire. Au curs prea multe lacrimi în ultimii 25 de ani, prea mulți au profitat de ele, la fiecare așa-zisă schimbare așteptată de undeva de sus, din vreun birou de la Palatul Victoria sau de la Cotroceni. Schimbarea nu vine oameni buni din aceste clădiri, ea vine din interiorul nostru, putere prea neglijată când a fost vorba să schimbăm ceva. Mereu spunem că acum a venit momentul, haideți acum cu toții la lupta cea mare a schimbării, dar de fiecare dată ne-am împiedicat în neputința noastră. Poate că ar trebui să ne regăsim, să ne cunoaștem interiorul, pentru a putea avea o direcție clară. Cei de la Chiheru se pare că reușesc acest lucru și fac în continuare gestul de suflet pentru casa „Sfântul Iosif” din Odorheiul Secuiesc.
Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:
Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri
Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor
”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”
Clean-up. Curajul Mădălinei
Povestea lui Mircea
Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri
De asemenea, verificati
EDITORIAL: Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la Ulieş
Distribuie Undeva prin luna iulie am primit un telefon de la Costi Dumitru, profesor şi …