Studenţii Şcolii Postliceale „Dimitrie Cantemir”, donatori de sânge Invatamant
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 78 Vizualizări

Studenţii Şcolii Postliceale „Dimitrie Cantemir”, donatori de sânge

A studenti sangeUn grup alcătuit din 25 de studenţi ai Şcolii Postliceale „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş s-a prezentat miercuri, 4 noiembrie, la Centrul Regional de Trasfuzie Sanguină din Târgu-Mureş, pentru a dona sânge pentru victimele incendiului de vineri, 30 octombrie, de la clubul „Colectiv” din capital.

Spirit civic

Studenţii au fost însoţiţi de profesorul Constantin Alexandrescu, care a declarat că unitatea de învăţământ pe care o reprezintă se solidarizează cu victimele tragicului incident petrecut în clubul „Colectiv”. „Din păcate, e un moment neplăcut, în special pentru cei de la Bucureşti şi am vrut să ne solidarizăm cu ei şi astfel am decis să venim să donăm sânge. Suntem un grup destul de restrâns, dar spiritul nostru civic a demonstrat că putem fi alături de victimele de la Bucureşti, de tinerii care au murit acolo şi de cei aflaţi internaţi în spital”, a afirmat Constantin Alexandrescu.

B sange

Afectaţi de tragedia din „Colectiv”

Fie că s-au aflat pentru prima dată în postura de donatori sau au mai donat sânge şi cu alte ocazii, viitorii asistenţi medicali generalişti au mărturisit că gestul lor este unul firesc, în concordanţă cu profesia aleasă. „Am venit să donez sânge pentru că aşa sunt eu, dau totul din suflet. Îi mulţumesc domnului profesor Constantin care ne-a îndrumat să venim să donăm. Am fost de mai multe ori să donez sânge şi sunt de părere că e foarte important să donăm sânge constant, pentru cei care au nevoie”, a spus Remus Roman. „Am venit să donez deoarece m-am gândit că aşa pot ajuta nişte oameni aflaţi în suferinţă. Acesta a fost primul meu gând. În plus, mă pregătesc pentru a deveni asistent medical generalist, meserie cu care sper să ajut oamenii”, a afirmat o donatoare care a dorit să rămână anonimă. „Am venit să donez sânge în spirit de solidaritate cu ceea ce s-a întâmplat, cu tragedia de la Bucureşti. Nu am cunoştinţe care au fost în acel local, dar evenimentul m-a afectat. E tragic ce s-a întâmplat acolo şi am venit să donăm sânge victimelor, să facem ce putem pentru a ajuta. E prima dată când donez sânge”, a subliniat Alina Ghien.

banda 1 sange

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE