Home / Sanatate / Doctorul Eugen Nicoară, comemorat la Reghin

Doctorul Eugen Nicoară, comemorat la Reghin

Distribuie

dr eugen nicoaraDoctorul Eugen Nicoară, una dintre cele mai importante personalităţi ale municipiului Reghin, va fi comemorat, joi, 12 noiembrie, de la ora 10,30, la Biserica ce poartă Hramul „Sfânta Treime”. La 30 de ani de la moartea sa, oamenii de cultură din judeţul Mureş, dar şi reghinenii care l-au cunoscut îl vor evoca.

Evenimentul este organizat de către Primăria și Consiliul Local Reghin, Protopopiatul Ortodox Reghin și Biblioteca municipală „Petru Maior”.
Eugen Nicoară a trăit 92 de ani și de-a lungul vieții a fost medic primar chirurg, director al Spitalului din Reghin, inspector general sanitar, profesor suplinitor de medicină pastorală la Academia Teologică din Cluj-Napoca, deputat, dar și prefect de Mureș. La eveniment, vor participa oameni de cultură ai județului Mureș, care îi vor evoca personalitatea. Sunt așteptate și persoane care doresc să cunoască mai multe despre viața doctorului Eugen Nicoară. „Activitatea noastră se va desfășura la Biserica cu Hramul „Sfânta Treime”, unde este înhumat acest ilustru om de cultură din Reghin, cel care a fost și președinte al Astrei. Se împlinesc 30 de ani de când a trecut în neuitare. În instituțiile de cultură, încă dăinuie spiritul astrist”, a declarat, pentru DAReghin TV, Sorina Bloj, directoarea Bibliotecii „Petru Maior” din Reghin.

Cine a fost Eugen Nicoară
La 30 de ani de la trecerea sa în altă dimensiune, numele său este pomenit zi de zi prin instituţiile care îi poartă numele. Printre ele, amintim Spitalul municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin, Școala Postliceală Sanitară „Eugen Nicoară” Reghin, Casa de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin, Liceul Teoretic „Eugen Nicoară” din Reghin. Eugen Nicoară s-a născut la 6 ianuarie 1893, în satul Pietriş. Şcoala elementară a făcut-o la Gurghiu, iar școala secundară a început-o în Odorhei unde a terminat primele două clase, după care din 1907 a continuat liceul reformat din Tîrgu Mureş unde a absolvit clasele III-VIII. Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Medicină din Cluj în perioada şi le-a continuat la Facultatea de Medicină din Budapesta. Primul Război Mondial l-a prins în Ungaria, astfel că în perioada 1 ianuarie 1916 până la 29 ianuarie 1918 a fost repartizat la Spitalul „Crucea Roşie” din Budapesta unde erau trataţi răniţii din război. În luna iunie a aceluiaşi an, Nicoară a promovat ca doctor în medicină luând toate examenele cu calificativul „foarte bine”. Specialitatea de chirurgie a făcut-o la Clinica chirurgicală din Cluj în perioada anilor 1919-1923. La începutul anului 1921, a fost numit medic de Circumscripţie C.F.R. în Reghin, iar în 1923 a fost numit prin concurs, medic primar la Spitalul de stat din oraş, moment în care pe uşa cabinetului său Nicoară a scris „Doctorul operează, Dumnezeu vindecă”. Ca şi doctor a construit un spital pe cheltuială proprie, care din 1933 funcţionează fără întrerupere până în zilele noastre. A profesat ca doctor 53 de ani în 6 spitale timp în care a efectuat 3 milioane de consultaţii şi ca şi chirurg a realizat 53.430 de operaţii ajungând să înregistreze o rată a mortalităţii de doar 3%, motiv pentru care s-a spus despre el că a fost un chirurg cu ochi de vultur, inimă de leu şi mână de femeie


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.