Laura Cioca, maratonista de la Unicredit Bank

Aflată în echipa Unicredit Bank Târgu-Mureş din 2003, Laura Cioca a parcurs în cei 12 ani de activitate aproape toate etapele profesionale, în prezent deţinând funcţia de Corporate Relationship Manager. Recent, de aproape doi ani, Laura Cioca şi-a descoperit o pasiune specială, alergatul, despre care afirmă ca i-a schimbat fundamental viaţa.

Start la mişcare, în februarie 2014

Pasiunea pentru alergat a început în februarie 2014, când Laura Cioca şi prietena sa, Iulia Marinescu, colegă de serviciu în acelaşi timp, s-au decis să facă mişcare într-un mediu mai nonconformist, departe de sălile de sport. “Vroiam să facem mişcare, dar nu ne plăcea aerul închis, vroiam să fie ceva în aer liber, care să nu ne constrângă, să facem mişcare şi să ne simţim bine noi, între noi, să povestim, să râdem, să fim degajate. Aşa am început să alerg. Îmi amintesc râzând cum a fost prima noastră alergare la Platoul Corneşti. Era frig şi erau mulţi alergători, toţi îmbrăcaţi lejer, adecvat de altfel pentru acest sport, şi eu printre ei împreună cu Iulia, îmbrăcată cu două bluze de trening şi nişte panataloni groşi şi largi, iar după niciun kilometru nu mai puteam de cald. Am alergat puţin şi apoi ne-am plimbat”, rememorează maratonista de la Unicredit Bank Târgu-Mureş.

Amintiri frumoase de la primele competiţii

La scurt timp după aceea, a urmat prima competiţie la care Laura Cioca a luat startul, respectiv proba de ştafetă la Maratonul de la Târgu-Mureş. “Alergam în fiecare sâmbătă şi duminică, când la un moment dat o colegă şi o prietenă specială de-a noastra, Silvia Pop, care avea deja doi ani de alergat, ne-a sugerat să alergăm cu un scop, respectiv participarea la o competiţie. În 3 mai era Maratonul de la Târgu-Mureş şi propunerea ei a fost să alergăm maratonul cinci prietene la proba de ştafetă. Urma să alergăm fiecare aproximativ 8 kilometri, distanţă care după trei săptămâni de alergat ni se părea extraordinar de mare. Şi de aici a început totul, ca un drog care îţi crează dependenţă. Nu este nevoie să participi decât la o singură competiţie, pentru a realiza că nu te mai poţi opri. Atât de frumoasă este atmosfera unei competiţii şi atât de încărcată cu energie, încât îţi doreşti să mai participi la încă una şi la încaă una”, spune banchera pasionată de alergat.

A urmat în 30 mai 2014 un semimaraton la Sibiu, unde Laura a alergat 10 kilometri. Scopul celor doua colege şi în acelasi timp prietene era ca până în toamnă să alerge singure câte un semimarataon. “În iunie-iulie ne-am înscris la Maratonul de la Istanbul, ce urma să aibă loc în 16 noiembrie, competiţie care avea proba de 15 kilometri şi maraton. Noi ne-am înscris la cursa de 15 kilometri, care oricum ni se părea mult. Am participat în toamna aceea la Crosul Companiilor şi la Semimaratonul Gravity de la Sânişor-Livezeni. Acela a fost primul semimaraton oficial  alergat, respectiv în 18 octombrie 2014. Am terminat cursa printre ultimele, dar bucuria şi fericirea a fost imensă. Scopul nostru a fost să terminăm cursa şi am terminat-o. Şi pentru că era primul nostru semimaraton alergat, nu putea să treaca nesărbătorit. Aşa că am sărbătorit primii noştri 21 de kilometri alergaţi cu un tort surpriză primit de la prietena noastră Silvia. De la una la alta, pozele cu tortul au ajuns pe Facebook şi de aici a început toată nebunia, o nebunie extraodinar de frumoasă, dar şi ambiţioasă în acelaşi timp. Un prieten alergător, Szilard Szilveszter, ne-a comentat la postare, mai în glumă mai în serios, că dacă alergăm cu el 42 de kilometri, vine cu tortul de 42. Aşa am ajuns ca în 1 noiembrie să alergăm acasă, împreună cu Szilard şi Emilia Bonţa, o prietenă alergatoare foarte dragă nouă, un maraton. A fost o adevărată experienţă. În ultimii cinci kilometri nu mai ştiam să păşesc, să îmi coordonez mişcările, nu am fost în stare să desfac o bomboană din ambalaj, iar la final aveam o stare ca şi cum m-ar fi lovit o maşină. Abia mai stăteam pe picioare, dar simţeam o bucurie şi o emoţie extraordinară ca am reuşit să alerg un maraton”, rememorează Laura Cioca.

“Run for the love of Istanbul”

La Istanbul, la standul unde se ridicau kiturile de participare, cele trei alergătoare de la Unicredit Bank, Laura, Iulia şi Silvia, erau înscrise la proba de 15 kilometri, însa Laura şi Iulia s-au raăzgândit în ultimul moment, înscriindu-se la maraton. “Îmi amintesc că eram într-o sală de sport imensă şi stăteam cu Iulia, emoţionate din cale afară, la coadă, să ne ridicăm kiturile de participare pentru cursa de 15 kilometri, când la un moment dat prinse de energia şi atmosfera locului ne-am uitat una la cealaltă, am zâmbit şi ne-am decis să ne înscriem la proba de maraton. La ieşirea din clădire săream în sus de bucurie şi nu ne venea să credem ce am făcut. Ne simţeam în stare să alergăm, mai ales că alergasem acasă un maraton, dar era cu totul altceva. Maratonul în sine a fost minunat, au fost 28.000 de alergători din toata lumea, care de care mai coloraţi şi mai efervescenţi. Maratonul de la Istanbul este singurul maraton din lume în care alergi pe două continente, Asia şi Europa. Atmosfera a fost extraordinară,  traseul superb, mare parte pe malul Bosforului, iar  mulţimea îţi dădea o energie debordantă. A fost frumos până la kilometru 30, de la care a  început greul şi lupta cu propria persoană. Pentru următorii cinci kilometri a fost nevoie să mă motivez la fiecare pas pe care îl făceam, iar la kilometrul 35 realizam că nu mai ştiu să păşesc, că picioarele nu mă mai ascultă şi că era mai uşor să alerg decât să mă plimb. Tot corpul mă durea. Au fost momente în care vroiam să cânt, ca să îmi treacă timpul mai uşor şi să uit de durere şi nu îmi aminteam versurile melodiilor, cântam ceva de genul lalalalala. Când am terminat simţeam că am aripi, că lumea este a mea, că din acel moment pot face orice, ţipam şi săream în sus de fericire. De fapt, aşa au fost alergaţi ultimii 500 de metri, ţipând de bucurie şi dând mâna cu toţi susţinătorii de pe margine. A fost ceva incredibil, greu şi magic în acelaşi timp”, afirmă Laura Cioca.

Anul 2015, bogat în concursuri

Cu timpul, performanţele legate de alergat au devenit mai bune, astfel încât în anul 2015 au urmat firesc alte competiţii bifate cu brio: Semimaratonul Intersport de la Braşov şi două semimaratoane la Cluj în luna aprilie, două semimaratoane la Târgu-Mureş în luna mai, Semimaratonul Gravity Sânişor în august, Crosul Companiilor şi Maratonul de la Budapesta în octombrie. “La Budapesta a fost foarte frumos, dar complet diferit de Istanbul. Din punct de vedere organizatoric a fost excelent, dar din punct de vedere al sinergiei, al atmosferei alergătorilor a lăsat puţin de dorit. Ne-a lipsit mult sinergia şi efervescenţa alergătorilor de la Istanbul. Aici toata lumea era tăcută şi concentrată pe alergat. Alergătorii mi s-au părut mult mai competitivi, se citea asta pe faţa tuturor şi din aceasta cauza am simţit şi o oarecare presiune. La un moment dat, căutam subiecte de discuţie haioase, care să ne facă să râdem şi să uităm de acea atmosferă. Inevitabil, am avut şi aici o repriză de cântat, unde la loc de cinste a fost melodia foarte sugestivă “The best is yet to come” de Scorpions, cântată vreo zece minute la rând. Aceasta e partea haioasă a maratonului. Partea mai puţin haioasă a început destul de devreme, la kilometrul 17, când a început să mă doară foarte tare stomacul, simţeam că am un bolovan în abdomen. Mi-am revenit puţin la kilometrul 30 şi de bucurie că eram cât de cât ok, ultimii 12 kilometri mi s-au părut mult mai uşori decât în mod normal. Finishul a fost frumos, ne-am bucurat şi eu şi Iulia incredibil de mult, aveam lacrimi în ochi, dar a fost o bucurie puţin mai matură decât cea de la Istanbul, pentru că terminasem un maraton greu pentru mine, pe care l-am alergat în cea mai mare parte cu psihicul şi nu cu cu fizicul”, spune Laura Cioca.

“Alergatul mi-a dat încredere în mine”

Vorbind despre pasiunea sa, Laura Cioca mărturiseşte că alergatul i-a schimbat viaţa, în mod pozitiv din mai multe puncte de vedere. “Înainte de a alerga nu aveam ceva care să fie doar al meu. Puteam vorbi despre serviciu, despre cărţile care îmi plac, dar nu aveam ceva numai al meu. Ei bine, acum am pasiunea pentru alergat şi pentru tenis, pentru că tot de doi ani joc şi tenis. Alergatul a devenit o parte din mine şi lăsând la o parte schimbarea fizică pe care o simt, alergatul m-a schimbat extraodinar pe mine ca şi persoană. M-a ajutat să mă descopăr pe mine, să îmi demonstrez că sunt capabilă de nişte lucruri la care nici nu visam cu puţin timp în urmă. Alergatul îmi face bine, îmi dă poftă de viaţă în tot ceea ce fac. Faptul ca alergi şi reuşeşti să alergi un maraton îţi dă o încredere imensă în tine. Alergatul este despre tine şi cu tine. Nimeni nu poate alerga pentru tine, dar în acelaşi timp nimeni nu îţi poate lua satisfacţia şi meritul alergatului.

Am învăţat foarte multe lucruri datorită alergatului. Am învăţat să am încredere în mine, să zâmbesc şi să mă bucur de orice şi de tot în acelaşi timp, am învăţat să descoper şi să apreciez cu adevărat oamenii, să gasesc partea buna din orice lucru, să dau şanse tuturor, am învăţat să primesc şi să ofer sprijin şi încurajări, am învăţat să iubesc, am învăţat că pot multe. Şi prin prisma a toate acestea alergatul pentru mine este mult mai mult decât un alergat”, povesteşte Laura Cioca. “Nu sunt o sportivă, sunt doar o persoană care aleargă de plăcere şi care participă la competiţii pentru a-şi demonstra că poate. Recunosc  însă că am devenit dependentă de competiţii  prin prisma tututor emoţiilor şi a atmosferei extraordinare din cadrul lor, ca să nu mai povestesc de bucuria şi euforia finishului. Ca să vă daţi seama cât de mult îmi plac competiţiile, întotdeauna când trec de jumătatea distanţei încep să alerg cu nostalgie şi să îmi pară rău că se va termina. Pentru 2016 ne-am propus să alergam Maratonul de la Bruxelles. Planul nostru este ca în fiecare an să participăm la un maraton în afara ţării”, completează alergătoarea de la Unicredit Bank.

“De când am început să alerg, din februarie 2014, cred că au fost maxim cinci week-end-uri în care nu am alergat. Nu am alergat când am avut aprindere de plămâni şi când am fost foarte răcită în iarnă. Pentru mine week-end-ul înseamnă trezit devreme şi alergat, înseamnă momente minunate petrecute împreună cu prietena mea Iulia, pentru că alergatul fără Iulia nu ar fi la fel.”

“În Unicredit Bank am început de jos, cum se spune, adică de la recepţie. Am trecut apoi prin toate: operaţiuni, marketing assistant, iar acum sunt Corporate Relationship Manager, specializată pe portofoliul de clienţi internaţionali. Îmi place mult ceea ce fac, îmi place mediul în care lucrez şi îmi iubesc colegii. Fiind pe partea de vânzări, fiecare zi e o provocare, exact ca şi în cazul alergatului. Mereu e ceva care te ţine în priză. Sunt de 12 ani în aceeaşi bancă pentru că mereu am considerat că mai am ceva de învăţat, că mai am ceva de dovedit. Sunt o persoană de cursă de lungă.”