Premieră la Zoo Târgu-Mureş Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 341 Vizualizări

Premieră la Zoo Târgu-Mureş

leiGrădina Zoologică din Târgu-Mureş alături de Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice din Europa a reuşit implementarea unui procedeu care permite creşterea puilor de leu împreună cu familia, fiind o premieră în cei peste 50 de ani de funcţionare ai instituţiei, informează Agerpres. „Avem o familie de lei, un mascul, două femele şi cinci pui care s-au născut aici, în Grădina Zoologică, în acest an şi care cresc împreună cu femelele şi cu masculul. Sunt foarte bine, sunt frumoşi, sunt atractivi pentru vizitatori, se joacă şi după 50 de ani de activitate am reuşit ca puii de leu să crească împreună cu familia. La noi este pentru prima dată când cresc împreună cu familia. Dacă-i creşti artificial, cum s-a procedat până acum la noi, dar şi în străinătate, pe urmă este practic aproape imposibil să-i introduci împreună cu alte familii de lei. Şi atunci apar dramele, pentru că se bat până se omoară. Statistic vorbim, la nivel mondial, în urma studiilor şi cercetărilor făcute în grădinile zoologice din lume, cele mai multe drame s-au întâmplat cu puii de leu, de tigru sau feline mari, care au fost crescuţi artificial, cu căţele sau cu biberonul”, a declarat Horaţiu Gorea, directorul Grădinii Zoologie din Târgu-Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE