Avântul și CS Iernut încheie în forță turul Iernut
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 106 Vizualizări

Avântul și CS Iernut încheie în forță turul

liga 3În penultima etapă a turului Ligii III de fotbal, ambele reprezentante ale județului Mureș care evoluează în Seria V au obținut sâmbătă victorii categorice. Liderul seriei, Avântul Reghin s-a impus pe teren propriu cu 4-0 în fața formației bihorene CS Oșorhei. Șaim a deschis scorul în minutul 2, iar Merdariu și Morar au mai punctat până la pauză, în minutele 30 și 38, al doilea din lovitură de la 11 metri. Rezultatul final l-a stabilit Truța, în minutele de prelungire. Avântul își păstrează poziția de lider în fața celor de la Industria Galda, aflați la egalitate de puncte, care au învins în deplasare cu 2-0 la FC Zalău. Acest rezultat a ajutat și a doua echipă mureșeană, care a trecut pe locul 9, cu 16 puncte, după ce a învins în deplasarea de la AFC Odorheiu Secuiesc cu 4-1. Iernuțenii au deschis scorul prin Balea, în minutul 11. Pentru gazde a egalat în minutul 33 Szocs, dar la pauză echipa mureșeană a intrat în avantaj prin golul lui R. Stoica (min. 37). Victoria a fost parafată de dubla lui Ungur din finalul jocului (min. 83 și 89). Ultima etapă a turului programează sâmbătă, 21 noiembrie, derby-ul finalului de tur, între primele două clasate, ambele cu câte 28 puncte. În localitatea Galda de Jos, din județul Alba, unde în vara anului trecut reușea promovarea CS Iernut, formația locală Industria întâlnește Avântul Reghin, în timp ce iernuțenii vor încheia turul pe teren propriu cu o nou promovată, echipa maramureșeană Fotbal Club Comuna Recea. Avântul reușește un tur de excepție și are șansa de a încheia în fotoliul de lider, cu doar un rezultat de egalitate și două eșecuri în cele 12 partide disputate până în prezent. Ultima învingătoare a liderului este tocmai echipa din Iernut, care a întrerupt seria de opt etape de invincibilitate a echipei antrenorului Vili Stoica și are șansa să-și asigure până la primăvară un loc lipsit de griji în al doilea an în acest eșalon.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE