Trio mureşean pentru Institutul Naţional al Magistraturii Uncategorized
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 880 Vizualizări

Trio mureşean pentru Institutul Naţional al Magistraturii

Untitled-1Cotidianul Zi de Zi vă face cunoştinţă cu cei trei mureşeni declaraţi admişi la examenul de accedere la Institutul Naţional al Magistraturii (INM), sesiunea iunie-octombrie 2015. La capătul unor probe teoretice, practice şi de aptitudini extrem de dificile şi solicitante, Viorela Bubău, Tudor Vasiu şi Laura Pop şi-au transformat visul în realitate, urmând ca din ianuarie 2016 să demareze cursurile INM, una din cele mai elitiste şi respectabile instituţii de învăţământ superior din România.

Seriozitatea în pregătire, calea către succes

Considerată una din cele mai valoroase absolvente de-a lungul timpului ale Universităţii “Petru Maior” din Târgu-Mureş, Viorela Bubău a absolvit cursurile Facultății de Drept în anul 2011, după care s-a specializat şi în Drept internaţional public în cadrul unui program masteral de un an la Universitatea Leiden din Olanda. “Concursul de admitere la INM a fost foarte dificil, probabil cel mai dificil examen pe care l-am susținut vreodată, plin de emoții și ore intense de muncă, asemănător unei probe de anduranță, în care seriozitatea și consecvența sunt esențiale. Din punctul meu de vedere, pregătirea pentru acest concurs începe încă din facultate prin însușirea treptată a cunoștințelor juridice. Pentru a trece cu brio de probele eliminatorii, studiul individual a fost extrem de important pentru mine, am muncit mult, uneori câte 12-14 ore într-o zi. Sunt foarte bucuroasă și mândră că am reuşit să-mi văd visul realizat”, a afirmat tânăra în vârstă de 27 de ani declarată admisă cu media generală de 7.800, care are în CV şi un stagiu de practică la Tribunalul Special pentru Liban din Haga şi un traineeship la OLAF, aparatul anti-fraudă al Comisiei Europene.

Sacrificiile şi munca, secretul reuşitei

Absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, promoţia 2013, Tudor Vasiu a finalizat, un an mai târziu, cu brio, cursurile de masterat ale aceleiaşi universităţi, cu specializarea în Ştiinţe Penale şi Criminalistică. “Acum că tot concursul s-a încheiat pot să spun că mă simt obosit, dar în acelaşi timp relaxat. Pregătirea pentru acest examen a fost foarte solicitantă şi îndelungată, iar momentele de stres şi emoţii din jurul probelor au fost extrem de intense. Dar evident depăşirea cu succes a acestora oferă acum o satisfacţie atât profesională, cât şi personală. Odată cu admiterea se deschide un nou capitol în viaţa mea, un pas necesar şi important către cariera dorită. E împlinirea sacrificiilor şi a muncii enorme care au stat în spatele reuşitei. Pentru mine aceasta a fost a treia încercare, deci pot să spun că eram în primul rând într-o competiţie cu mine însumi. Tocmai de aceea satisfacţia este mai mare, pentru că văd îmbunătăţirea şi evoluţia nu doar în ceea ce priveşte cunoştinţele juridice ci, poate cel mai important, în disciplina şi maturizarea psihicului”, a declarat Tudor Vasiu.

Referindu-se la viitor, tânărul în vârstă de 25 de ani a mărturisit că este atras de profesia de procuror, considerată cea mai potrivită pentru a contribui la buna funcţionare a societăţii. “Profesia de procuror m-a atras încă de când eram elev de liceu, deşi nu aveam atunci o imagine exactă asupra activităţii acestora, însă Facultatea de Drept mi-a confirmat că aceasta este într-adevăr profesia pe care mi-o doresc şi care mi s-ar potrivi. Este şansa de a ajuta oamenii în mod direct, de a contribui la bunăstarea şi buna funcţionare a societăţii. Gândul că munca mea de zi cu zi va putea produce într-o măsură mai mică sau mai mare efectele despre care vorbeam anterior, este ceea ce mi-ar oferi împlinirea atât ca şi profesionist al dreptului cât şi ca om. Aceste motive m-au animat în alegerea mea, pentru că după cum spuneam şi înainte, Institul Naţional al Magistraturii este pasul necesar pentru cariera de magistrat, este incubatorul de formare a viitorilor procurori şi judecători”, a afirmat Tudor Vasiu, admis cu media generală de 7.980.

Studiul continuu şi intens, “reţeta” către INM

Cea mai tânără avocată din România în momentul admiterii în Baroul Mureş, în octombrie 2014, Laura Pop are vârsta de 23 de ani şi spune că admiterea la INM reprezintă una din modalitățile prin care un absolvent de Drept poate urma o carieră în magistratură, respectiv a profesa în calitate de judecător sau procuror. “După absolvirea în anul 2014 a Facultății de Drept am fost primită în profesia de avocat în cadrul Baroului Mureș, fiind avocat stagiar până la această dată. Din punctul meu de vedere, în calitate de avocat trebuie să te limitezi la o viziune unilaterală asupra unei spețe și să acționezi într-un singur sens, respectiv în interesul clientului tău. Or, eu în cele mai multe situații aveam tendința de a mă detașa de poziția subiectivă pe care se află un avocat având o viziune obiectivă asupra cauzei, fapt care m-a determinat să mă înscriu la acest concurs. Nu în ultimul rând, un alt motiv al alegerii mele este acela că profesia de judecător este una în care ești nevoit să studiezi și să te perfecționezi continuu având în vedere dificultatea și complexitatea cauzelor, dar și legislația în continuă schimbare pe măsura evoluției societății”, a afirmat reghineanca admisă la Institutul Naţional al Magistraturii cu media generală de 7.918.

Reuşita extrem de valoroasă a fost rodul unui apreciabil efort intelectual, dublat de o pregătire constantă şi serioasă în decursul anilor de studiu, dar şi după absolvirea facultăţii. “Având în vedere timpul îndelungat al desfășurării acestui concurs la care se adaugă perioada anterioară de pregătire intensă, după afișarea listelor finale privind rezultatele concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii nu am conștientizat imediat valoarea rezultatului obținut, cel mai probabil din cauza faptului că efortul intelectual depus a estompat sentimentul de reușită și bucuria ce trebuia a fi produsă de un asemenea rezultat. Faptul că am fost admisă la Institutul Național al Magistraturii reprezintă o confirmare că munca și eforturile depuse în decursul anilor de studiu au contribuit în mod semnificativ la obținerea acestui rezultat care constituie un prim pas în a accede în cariera de magistrat”, a menţionat Laura Pop.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE