Aparat nou pentru diagnosticarea cancerului pulmonar, la Spitalul Județean Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 315 Vizualizări

Aparat nou pentru diagnosticarea cancerului pulmonar, la Spitalul Județean

scjManagerul Spitalului Clinic Județean (SCJ) Mureș, dr. Dan Sîmpălean, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că la Clinica de Pneumologie s-a achiziționat un video bronhoscop pentru diagnotiscarea cancerului pulmonar și alte două spirometre urmează să ajungă în perioada următoare, iar anul viitor clădirea în care funcționează clinica va fi renovată.

„Am achiziționat în urmă cu două – trei săptămâni un video bronhoscop și urmează să ajungă și două spirometre. Vom sprijini în continuare tot ce înseamnă activitatea clinicii, mai ales a Centrului „Stop Fumat”. Știu că peste 90% din patologie se cauzează în mare parte fumatului. Avem planuri și pe 2016 să continuăm cu achiziția de aparatură, să continuăm cu renovarea în mare parte a Clinicii de Pneumologie, deoarece este o clădire veche și trebuie să o aducem la standardele anului în care ne aflăm și vom fi alături de colegii din Clinica de Pneumologie și, de ce nu, să încercăm să promovăm cât mai mult serviciile pe care le oferă și să contribuim împreună la scăderea numărului fumătorilor. Chiar eu m-am hotărât de astăzi să încep cu doamna dr. Corina Mărginean un tratament în acest sens, pentru că fumez destul de mult. Aparatul și cele două spirometre au costat 170.000 de euro”, a declarat managerul SCJ Mureș.

Un cancer pulmonar pe zi
Șeful Clinicii de Pneumologie și coordonatorul Centrului „Stop Fumat” din cadrul SCJ Mureș, dr. Corina Mărginean, a precizat că era necesar un astfel de aparat, care e unul dintre cele mai moderne din zonă. Ea a arătat că a crescut numărul cancerelor pulmonare, astfel că zilnic o persoană este diagnosticată cu această boală al cărei tratament este extrem de costisitor.
„Întotdeauna am avut spitalul aproape de secția noastră prin anumite măsuri care ne-au sprijinit în desfășurarea activității profesionale. Din nefericire, asistăm în ultimii ani la o creștere alarmantă de cazuri de cancer pulmonar și, din păcate, dacă pe timpuri eram obișnuiți să vedem cancere pulmonare la persoane de peste 50, 60 de ani, acum vedem la persoane de 20, 30 de ani. Probabil că se suprapun efectele nocive ale fumatului, poluarea atmosferică și stresul. A crescut în ultimul timp numărul cazurilor de bronhopneumopatie cronică obstructivă, cazuri care se prezintă în stagii avansate, care necesită un tratament deosebit de costisitor pentru sistemul sanitar românesc și de aceea cred că este mult mai eficientă munca de prevenție. Dacă altădată eu, ca și medic curant, vedeam un cancer pulmonar o dată pe săptămână, acum îl văd o dată pe zi. Metoda de diagnostic de aur pentru cancerul pulmonar este bronhoscopia cu biopsie pulmonară fără de care nu se face niciun tratament oncologic și mulțumim conducerii spitalului pentru achiziționarea noului bronhoscop, care e unul dintre cele mai moderne din zonă. Vin pacienți din județele învecinate, din Harghita, Covasna. Aparatul ne conferă posibilitatea de diagnostic histopatologic precoce al tuturor formelor de cancer pulmonar. În prezent, avem un aparat, dar se fac 1.000 – 1.500 de bronhoscopii anual și are și el o vârstă. Aparatul urmează să fie pus în funcțiune”, a precizat dr. Corina Mărginean.

Potrivit acesteia, Clinica de Pneumologie beneficiază de medicații pe care alte secții din țară nici nu și-au pus problema că există. „Pentru cele două spirometre licitația este în curs. Noi ne dorim să avem spirometre performante, de spital, pentru că spirometria este investigația care nu poate lipsi în diagnosticul unei boli obstructive pulmonare. Spre deosebire de foarte multe spitale din România, Secția de Pneumologie a beneficiat de medicație pe care multe secții nu o au. Stăm foarte bine. Mai sunt, bineînțeles, mici perioade de câteva zile în care lipsește una alta, dar per ansamblu stăm foarte bine. Avem medicație pe care alții nici măcar nu și-au pus problema că poate să existe în spital”, a explicat dr. Corina Mărginean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE