Lecţie de viaţă cu elevii de la „Traian Vuia” Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 157 Vizualizări

Lecţie de viaţă cu elevii de la „Traian Vuia”

lectie de viataSediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a găzduit miercuri, 18 noiembrie, o nouă întâlnire a persoanelor private de libertate din Penitenciarul Târgu-Mureş cu elevi de la Liceul Tehnologic „Traian Vuia” din municipiu.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Mureş, activitatea se înscrie în proiectul „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”, derulat de Poliţia mureşeană şi Penitenciarul Târgu-Mureş, cu sprijinul unităţilor de învăţământ liceal din judeţ. „Am ales gen de activităţi având convingerea că mesajul adresat tinerilor va fi mai bine receptat dacă vine de la persoane care au trecut prin experiențe care le-au marcat viaţa, pentru care acum suportă consecinţele, şi ele de mai multe categorii. Dezbaterea a fost coordonată de coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu sprijinul partenerilor, iar subiectele discutate au vizat aspecte legate de delincvenţa juvenilă, accentul fiind pus pe problematica violenţei, răspunderea penală a minorilor, fazele actului infracţional şi pragul delincvenţial, situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii şi măsuri de prevenire a acestora”, se arată într-un comunicat de presă remis de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Mureş.

De asemenea, elevii au avut ocazia să afle direct de la cei de vârste apropiate lor ce înseamnă viaţa după gratii, cu îngrădiri ale libertăţii şi schimbarea sensului valorilor precedente încarcerării, astfel punându-se în valoare potenţialul educativ al experienţelor de viaţă ale persoanelor private de libertate. „Adolescenţa şi tinereţea reprezintă perioade din viaţă pe care fiecare încearcă să le savureze din plin şi să le prelungească atât cât poate. Unii reuşesc acest lucru, alţii se maturizează sau îmbătrânesc înainte de vreme, de cele mai multe ori din cauza neajunsurilor sau a problemelor, uneori prea împovărătoare. Este o etapă din viaţă în care dorinţele sunt mai presus decât orice altceva, iar preocupările privind propria persoană capătă puternice rezonanţe. Tinerii ajung în postura de a fi nevoiţi să facă faţă cerinţelor societăţii, însă adesea se văd neputincioşi în faţa acestora, concomitent manifestându-se nevoia de manifestare ca personalitate de sine stătătoare, de a ieşi din umbră, de a produce ceva ieşit din comun, excentric. Din diverse motive – dorinţa de aventură, influenţa anturajului, probleme financiare, familiale sau faptul că uneori tinerii doresc să obţină prea mult în timp foarte scurt, aceştia ajung în sfera criminalităţii”, mai afirmă reprezentanţii IPJ Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE