Ilarie Opriș, la evenimentul AZO: “Felicitări, domnilor, jos cu pălăria!” Agricultura
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 129 Vizualizări

Ilarie Opriș, la evenimentul AZO: “Felicitări, domnilor, jos cu pălăria!”

Foto 11

Ilarie Opriș, angajat din prima echipă a combinatului, “o parte din istoria Azomureș, cel care în urmă cu 50 de ani aprindea sitele a ceea ce se numea Combinatul de Îngrășăminte Azotoase Tîrgu Mureș”, a făcut, la evenimentul de inaugurare a investițiilor de 240 de milioane de euro efectuate de către compania Azomureș, o interesantă radiografie a economiei târgumureșene.

 

Ilarie Opriș și-a povestit momentul de început în combinatul chimic, dar și-a exprimat și amărăciunea pentru dispariția industriei târgumureșene, subliniind că poate așa oamenii înțeleg mai bine ce înseamnă continuitatea AZO.
“Dragi foști colegi, angajați de la Azomureș, cu care împreună am înfăptuit, în anii 1963-1965, cea mai mare investiție din combinat. Ceea ce s-a văzut pe ecran s-a întâmplat acum 50 de ani, eram tânăr, deși la fel de emoționat ca și astăzi. Se împlinesc 50 de ani din momentul în care am avut onoarea ca împreună cu colegii să pornesc prima instalație de pe platformă, instalația de acid azotic. Era în 1965. Mulți dintre dvs. nu erau născuți atunci. A fost un moment deosebit pe care nu am să îl uit niciodată. Și iată astăzi stau în fața dvs. și vă spun cu mândrie în suflet doar atât: felicitări, domnilor, jos cu pălăria! La fel ca și acum 50 de ani, astăzi sunt la fel de emoționat, un start nou pentru Azomureș, un start nou pentru orașul meu, pentru oamenii de aici. (…) Nu pot să nu remarc, cu tristețe, că acum suntem în fosta fabrică de articole de pielărie și tot astăzi se inaugurează pe un amplasament al unei fabrici un nou mall. Poate așa înțelegem mai bine ce înseamnă Azomureș pentru noi toți, pentru orașul acesta, pentru țara noastră, un Azomureș modern, la standarde europene. Dar Combinatul chimic a fost în afară producție și o școală cu formatori de caractere, personalități și specialiști. Mulți dintre angajații combinatului au ajuns conducători de întreprinderi, ingineri-șefi sau directori în alte unități din România și chiar și peste hotare”, a povestit Ilarie Opriș.
Fostul angajat al Azomureș a mai amintit de contribuția pe care combinatul a avut-o în prezervarea folclorului românesc, a suportului acordat dezvoltării artelor plastice, precum și în managementul politic al județului și al orașului.

O prezentare a întregului eveniment puteți lectura aici.

Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE