Pas înainte pentru combaterea violenţei domestice Recomandări zi de zi
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 170 Vizualizări

Pas înainte pentru combaterea violenţei domestice

violenta 1Camera Deputaţilor a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, proiectul de lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul.

Potrivit deputatului social-democrat Florin Buicu, preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cunoscută sub numele de Convenția de la Istanbul, a fost adoptată în 2011, iar România a semnat Convenția la data de 27 iunie 2014, la Strasbourg. „Convenția de la Istanbul reprezintă instrumentul juridic internațional cel mai cuprinzător care abordează violența ca fiind a încălcare gravă a drepturilor omului. Semnarea Convenției reprezintă un angajament ferm al României în respectarea și promovarea măsurilor de prevenție și combatere a fenomenului violenței”, a subliniat Florin Buicu. „În vederea implementării convenției se va reuni un grup de lucru interministerial cu specialiști din principalele ministere cu atribuții în domeniu. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va asigura, prin autoritățile locale și centrale, punerea în aplicare a strategiei în domeniul violenței în familie și a actelor normative necesare implementării Convenției de la Istanbul”, a completat Florin Buicu.

Impact social pozitiv

Referindu-se la impactul social al proiectului de lege, preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor a arătat că România își reafirmă angajamentul de a promova și proteja drepturile și libertățile fundamentale ale omului, armonizând legislația națională la normele internaționale. „Prin această ratificare se consolidează eforturile guvernamentale de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței domestice și se promovează spiritul de solidaritate a statelor membre ale Consiliului Europei pentru combaterea fenomenului”, a menţionat Florin Buicu.

violenta 2

Prevederile și scopurile Convenției:

– Puncte cheie: prevenirea violenței, protecția victimelor și trimiterea în judecată a infractorilor.

– Recomandă o coordonare foarte bună la nivel înalt și elaborarea unei noi strategii multianuale de prevenire și pedepsire a actelor de violență în familie.

– Instituie un apel în favoarea egalității între bărbați și femei, iar violența împotriva femeilor reprezintă o formă de perpetuare a unei culturi de intoleranță și negare.

– Urmărește crearea unor mecanisme de garantare a protecției adecvate a victimelor și un grad mai mare de conștientizare a efectelor acestui fenomen.

– Recunoaște fenomenul violenței împotriva femeilor ca o violare a drepturilor omului și o formă de discriminare. Statele vor fi responsabile dacă nu răspund corespunzător împotriva acestei forme de violență.

– Stabilește că următoarele acte trebuie sancționate penal sau sunt supuse unor sancțiuni juridice: violența fizică și psihică, stalking-ul, căsătoria forțată, mutilarea genitală a femeilor, violența sexuală, avortul și sterilizarea forțate.

– Interzice soluționarea extrajudiciară a litigiilor obligatorii, inclusiv medierea și concilierea, în legătură cu formele de violență prezentate în Convenție.

– Stabilește un mecanism de monitorizare, pentru a asigura punerea în aplicare a dispozițiilor.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE