Indiferența de azi, arma letală a zilelor ce vor veni

Tragedia din „Colectiv” a scos lumea în stradă, convinsă că poate schimba ceva, că poate îndrepta un sistem cariat rău de tot. S-a strigat sus și tare ”Corupția ucide”, iar ecoul s-a auzit preț de câteva zile după care, s-a făcut brusc liniște. Miile de oameni din piață, de pe stradă, au cam dispărut, a venit un nou guvern, și vocea străzii a amuțit complet. Măi să fie, ce mult a mai durat și protestul ăsta față de corupție, față de clasa politică („PSD, PNL, aceeași mizerie” era unul din sloganurile celor din stradă), de parcă sistemul și-a revenit atât de miraculos de oamenii nu mai au de ce protesta. Să fim serioși, nu are cum să-și revină, după ce decenii de-arândul a profitat de toleranța celor mulți. Apoi a venit momentul Paris, și întreaga atenție s-a îndreptat către situația tensionată din capitala Franței, cu amenințările unor teroriști care vor să instaurezeze frica și teroarea. Iată două momente de care ar trebui să ținem seama, pentru a ne putea gîndi la un viitor al nostru, făcut de noi și nu de alții. Putem merge înainte, dar nu cu tot felul de improvizații. S-a dovedit la modul cel mai groaznic că nu ține cu astfel de lucruri de mântuială, care ne-au răpit 60 de tineri dragi și frumoși, victime ale unui lanț al erorilor și slăbiciunilor. Apoi trecem la problema care riscă să devină una globală, dacă nu a ajuns deja, cea a terorismului, a grupării Statul Islamic vs restul lumii. Lumea începe să fiarbă, frica începe ușor să pună stăpânire pe o parte a bătrânului continent, amenințat tot mai des de jihadiștii ISIS. Sper să nu improvizăm și aici, ceea ce ar fi și mai grav, având în vedere că vorbim de soarta noastră în peisajul global. Trist este că tragedia de la „Colectiv” în loc să ne adune, să ne facă mai uniți, mai tare ne-a dezbinat, păreri peste păreri, care mai de care mai variate și mai pestrițe bulversând și mai tare opinia publică. În aceste momente în care neprevăzutul bate la ușă, prezentul ne găsește la fel de dezbinați. O societate care se tot caută de mult timp, și tot nu reușește să ajungă la un numitor comun, fiecare în treaba lui, doar câte o dramă reușind să o mai adune cât de cât la un loc, dar pentru foarte scurt timp, și apoi revine la normalul cel anormal al ultimelor decenii.

Poate acum vom reveni la lucrurile care contează, care ne reprezintă cu adevărat, lucruri care să ne facă mai puternici în fața vântului care bate tot mai tare și mai tare. Dacă nu vom pune bază pe tradiții, pe rădăcinile noastre adânci de când lumea pe acest pământ, și vom continua să dăm importanță materialului de moment, vom fi tot mai vulnerabili în fața vremurilor ce vor veni.

Dacă pe timp de pace, ne batem joc de tradițiile și de identitatea noastră, indiferent că e vorba de români, maghiari sau sași, ce vom face când cerul nu va mai fi atât de senin, umbrit de tot felul de pericole venite din te miri ce părți ? Dacă nu vom conștientiza importanța acestor rădăcini, și vom rămâne pasivi la indiferența noastră colectivă, riscăm ca pe viitor să nu mai fim, poate doar ca idee sau amintiri. O putem face conștientizând educația, școala, adevărul, credința și câte și mai câte. Dacă vom fi tot cu gândul la material, la festivismul fără conținut, riscăm să ajungem doar niște biete carcase, fără conținut, fără anticorpi în calea vicisitudinilor istoriei prezente, dar mai ales viitoare.