Iolanda Cătinean: „Am văzut copii fericiţi” Invatamant
  • edith.veres
  • 0 comentarii
  • 404 Vizualizări

Iolanda Cătinean: „Am văzut copii fericiţi”

1David Tonalt, Andra Moldovan, Paula Sabău şi Anamaria Blaga au câştigat, pe categorii de vârstă, trofeele primei ediţii a Festivalului concurs de muzică uşoară românească şi maghiară veche „Microfonul de argint”, organizat de către Consiliul Judeţean Mureş la iniţiativa Asociaţiei Keist şi în parteneriat cu Palatul Copiilor din Târgu-Mureş luni, 23 noiembrie.

2Emoţii şi nostalgii

Voci cristaline, emoţii şi nostalgii pentru public. Zeci de copii şi tineri, uniţi de pasiunea comună faţă de muzica uşoară veche, au căutat în lada cu amintiri a părinţilor şi bunicilor şi au adus la viaţă melodii la care pe atunci le zicea şlagăre, în loc de hituri. Cine îşi mai aminteşte, de exemplu, de celebrul cântec interpretat la vremea lui de Angela Similea, „De-ai fi tu salcie la mal…”? Şi-a amintit de el, pentru noi, Daria Chirilesc, şi a urcat astfel pe locul secund la categoria destinată celor cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. Sau de celebrul „Coşarul”, melodie reluată de zeci de ani în repertoriul multor artişti autohtoni, care de această dată s-a dovedit alegerea câştigătoare pentru micuţul David Tonalt?

Văzând alegerile copiilor în materie de şlagăre, emoţia părinţilor şi bunicilor din public a fost de înţeles. În primul rând au avut ocazia să îşi admire “puii” în costumaţie de scenă evoluând, cu emoţiile de rigoare, la perfecţie. În plus au putut să reînvie în suflete momentele speciale legate de melodiile altor vremuri. În repertoriul copiilor s-au regăsit multe alte nume mari, de la Laura Stoica şi Mădălina Manole şi până la Mircea Rusu Band, rezultatul fiind un show adevărat aplaudat la scenă deschisă până şi de juriul exigent, prezidat de actorul Rudy Moca. 3Cele mai apreciate premii, jucăriile de pluş

În opinia profesorilor de muzică prezenţi, ţinând cont de tendinţele actuale, a devenit mai grea, mai provocatoare interpretarea melodiilor de muzică uşoară românească şi maghiară, tinerii fiind mai obişnuiţi cu cele în engleză. De aceea astfel de concursuri merită perpetuate, a fost părerea unanimă. “Este primul concurs de acest gen, unul foarte necesar. În primul rând promovăm copilul şi muzica bună. La fel de important este şi feedbackul pe care astfel de concursuri, măsurări, îl poate oferi părinţilor şi profesorilor de muzică. O reuşită şi ne dorim o continuare pe măsură”, a fost de părere directoarea Palatului Copiilor, Iolanda Cătinean.

Aceasta şi-a manifestat dealtfel speranţa că o să reuşească să primească finanţare şi pentru ediţii viitoare, dar a promis că, indiferent de finanţare, concursul va continua. Ceea ce este bine, ţinând cont de scopurile generoase ale festivalului, anume descoperirea şi promovarea copiilor şi adolescenţilor talentaţi, dezvoltarea spiritului de competiţie şi nu în ultimul rând, promovarea valorilor culturale şi îmbinarea acestora într-o comunitate multiculturală, aşa cum este judeţul Mureş. Ţinând cont că a fost prima ediţie, toţi participanţii au fost recompensaţi. În afară de câştigătorii deja amintiţi, pe podium au urcat Alexia Uilăcan şi Sorana Fărcaş, la categoria 8-9 ani, Diana Sofalvy şi Antonia Jakab la 10-12 ani, Daria Chirilesc şi Carmina Cotfar, categoria 13-15 ani şi Cosmin Bocicor şi Georgiana Tamba la categoria celor mari, 16-18 ani. Categoria “grupuri” a fost câştigată de către “Duo”, grup format în cadrul Palatului Copiilor.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE