Peste 1,5 milioane de euro pentru străzile din Târnăveni Administratie
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 247 Vizualizări

Peste 1,5 milioane de euro pentru străzile din Târnăveni

4La Primăria municipiului Târnăveni joi, 26 noiembrie are loc o ședință ordinară a Consiliului Local deosebit de importantă. Ordinea de zi cuprinde 14 puncte, multe dintre acestea cu probleme stringente.
Primăria a semnat săptămâna trecută un contract de finanțare în valoare de peste 6 800 000 lei, echivalent cu peste 1,5 milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea a 14 străzi din oraș. Astfel, după reabilitarea străzilor Viilor și Pandurilor, alte douăsprezece străzi din municipiul mureșean vor fi complet modernizate în perioada următoare. Lungimea lucrărilor totalizează aproape 4 000 metri și o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați.
Finanțarea este asigurată din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
1„Este cea mai mare investiție într-un proiect de infrastructură rutieră realizată în Târnăveni în ultimii 50 de ani. Finanțarea proiectului depus la Ministerul Dezvoltării a adus o veste extraordinară pentru toți locuitorii orașului, care, completată cu modernizarea completă de către Consiliul Județean Mureș a drumului dintre Târgu Mureș și Târnăveni se va traduce, indirect, în creșterea nivelului de trai în Târnăveni și un număr sporit de locuri de muncă”, este părerea edilului municipiului, Sorin Megheșan.
Suma alocată acestor lucrări urmează să intre în cont în aceaste zile, iar în cursul acestui an se vor derula procedurile legale pentru licitațiile de execuție a străzilor, urmând ca în primăvara anului viitor să demareze efectiv lucrările de modernizare.
Cele 12 străzi sunt: Libertății, Gorunului, Salviei, Porumbeilor, Crângului, Câmpului, O. Goga, Crinului, Eternității, Marinei, Cooperației și 9 Mai.
2Evident, există și oameni nemulțumiți, care reclamă o neglijare a altor străzi ale orașului. O explicație în acest sens ne-a dat tot primarul urbei. „Există multe solicitări și adevărul este că aproximativ 80 % din străzile orașului sunt neasfaltate. Din păcate, nu le putem rezolva toate deodată, vom avea un nou pachet de străzi pentru anul viitor”, ne-a precizat edilul.

Podul peste Târnava Mică devine o urgență
O altă problemă urgentă a devenit podul peste râul care traversează orașul. Conform concluziei la care s-a ajuns în cadrul întrunirii Consiliului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Târnăveni de marți, 24 noiembrie, circulația mașinilor de mare tonaj pe podul rutier din Târnăveni nu se mai poate face în condiții de siguranță. În cadrul ședinței s-a discutat despre situația gravă în care se află podul rutier de peste Târnava Mică, pod care a fost construit în anul 1912 și este traversat de Drumul Național 14A. Podul este sub cota de apărare a îndiguirii (0,75-1,00 m), rezultând că nu mai corespunde standardelor din punct de vedere al legislației în vigoare, devenind un obstacol în cazul unor inundații. Comitetul Local pentru Situații de Urgență a considerat necesar să declare podul un pericol, în domeniul situațiilor de urgență, fapt care a dus la concluzia că se impune construirea de urgență a unui nou pod rutier peste râul Târnava Mică.
3Primarul municipiului Sorin Megheșan a declarat că va face toate demersurile necesare pentru construirea unui nou pod rutier, pentru a preveni producerea unei tragedii. „Am depus deja o cerere la Ministerul Dezvoltării și mă voi deplasa personal la București pentru această problemă. Încă din luna august am depus un document în acest sens, dar s-a intervenit doar la podurile care au fost deja afectate de inundații. Este o problemă foarte serioasă și apariția unei fisuri la singurul drum de acces ar devia circulația cu 21 de kilometri și nu putem risca, să se ia măsuri doar în cazul producerii unei tragedii”, ne-a explicat Sorin Megheșan.
Punctul sensibil, rectificarea bugetului
Astfel ședința care va avea loc la orele amiezii la Primăria municipiului Târnăveni se anunță una de mare interes.
Printre punctele cele mai interesante se anunță cele a numărului și cuantumului lunar al burselor acordate elevilor din Târnăveni, alocarea sumei de 30.000 de lei pentru finanțarea cheltuielilor necesare sărbătorilor de iarnă. Alte proiecte se referă la prelungirea unor contracte de închiriere și achiziționarea unor lucrări și servicii, dar cel mai important punct este rectificarea bugetară.
Ultimul punct îl reprezintă o informare cu privire la plângerea formulată de către compania TAR, cea care asigură transportul de persoane între Târgu-Mureș și Târnăveni, care solicită revocarea parțială a unei hotărâri de consiliu. Contractul cu firma de transport, aproape cu exclusivitate pe această rută (excepție fac cele care tranzitează doar orașul), a fost încheiat în anul 2005 și a expirat în luna august a acestui an. În cei 10 ani, Primăria a sponsorizat firma pentru transportul pensionarilor și persoanelor defavorizate, iar aceasta pretinde instituției decontul pentru această perioadă în care nu se mai aflau sub contract.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE