Aparat nou pentru depistarea unor afecțiuni în timpul somnului, la Spitalul Județean Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 501 Vizualizări

Aparat nou pentru depistarea unor afecțiuni în timpul somnului, la Spitalul Județean

APARATClinica de Medicina Muncii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş are de câteva zile un polisomnograf ce va fi utilizat pentru diagnosticarea pacienților care suferă de sindromul de apnee în somn, adică pauze respiratorii mai mari de 10 secunde în timpul somnului.

Aparatul, în valoare de peste 30.000 de euro, a fost achiziționat cu bani proveniți de la Consiliul Judeţean Mureș. Potrivit șefului Clinicii de Medicina Muncii, dr. Horațiu Moldovan, deja s-au făcut testări, urmând ca primul pacient să beneficieze de testări începând de luni, 30 noiembrie. El a atras atenția că primul simpton al acestei afecțiuni este sforăitul, iar familia trebuie să se sesizeze, să conştientizeze că există această problemă şi să se adreseze unui centru specializat. „Cu aparatul acest aparat, acum inaugurat, vom lucra împreună cu colegii de la Clinica de Pneumologie. A venit treptat, este un sistem mult mai complex, s-a achiziţionat la sfârşitul anului trecut o parte, prin contribuţia Spitalului Clinic Judeţean Mureş, anul acesta au trebuit făcute investiţii pentru sistemele conexe pentru a fi complet. Totul se va desfăşura în camera de comandă, într-o încăpere pacientul monitorizat va dormi, iar din camera de comandă unde stă medicul pe timpul nopţii şi urmăreşte toate graficele”, a declarat, joi, dr. Horațiu Moldovan. Potrivit acestuia, și în acest caz este vorba despre munca în echipă. „Trebuie să lucreze pneumologul, cardiologul, neurologul, diabetologul, medicul de medicina muncii, trebuie să lucreze toate specialităţile fiindcă patologia e foarte vastă”, a arătat doctorul.

HORATIUO afecțiune frecventă
Dr. Horațiu Moldovan a precizat că afecțiunea de apnee în somn este foarte frecventă și subdiagnosticată. „Principalul diagnostic este apneea în somn, apneea centrală sau obstructivă, cea mai frecventă este apneea obstructivă, care poate să ducă la perioade de câteva secunde în care să nu mai existe mişcări respiratorii. Riscul de stop cardio-respirator este foarte mare la aceşti pacienţi şi, mai mult decât atât, există riscul de a adormi la volan în timpul zilei sau de a cădea de pe schelă. E suficient o fracţiune de secundă să se producă această tulburare şi se poate întâmpla o nenorocire. De aceea noi, medicii de medicina muncii ne ocupă de aşa ceva pentru controale periodice. Este o afecţiune foarte frecventă, din păcate este subdiagnosticată. Societatea Română de Pneumologie au introdus în premieră în România – acum instruiesc personalul – e oarecum pionierat în România, în alte ţări se întâmplă de 20 de ani”, a mai spus dr. Horațiu Moldovan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE