Home / Administratie / Dispută pe externalizarea Casei Tineretului

Dispută pe externalizarea Casei Tineretului

Distribuie

 

Foto 2_Jozsa

Proiectul de hotărâre, introdus în regim de urgență, care vizează aprobarea de principiu a demarării procedurii de externalizare a Serviciului Public Administrația Grădinii Zoologice și a serviciilor hoteliere și alimentație publică din cadrul Serviciului Public de Utilități Municipale a stârnit o vie dispută.

 

Soós Zoltán a solicitat amânarea proiectului de hotărâre introdus în regim de urgență. Viceprimarul Claudiu Maior a susținut însă votul pentru proiect. “E în principiu, au timp o lună, două, trei, în funcție de cum se descurcă fiecare, să vină cu o hotărâre. La Casa Tineretului, luna aceasta am avut un profit de 1 miliard (n.a. lei vechi) deoarece s-au închis foarte multe în oraș cu incidentul nefericit de la București, a venit doamna director de acolo și mi-a spus că, dacă o să continuăm tot așa, o să ne plece și angajații pentru că nu putem să îi plătim”, a spus Maior.
Józsa Tibor (foto stânga) a solicitat un raport referitor la investițiile făcute la Centrul Cultural Mihai Eminescu. “Eu aș dori pe ultimii 10 ani să știu ce investiții s-au făcut acolo, ce personal avem, planul măcar pe vreo 5-10 ani dacă dorim să externalizăm, aici vorbim de niște sume care s-au cheltuit la Casa Mihai Eminescu, atunci aș dori prima dată o evaluare. Cred că această externalizare o să aibă efect și asupra oamenilor care muncesc acolo, pentru că, dacă externalizăm, presupun că acei oameni o să plece acasă”, a spus acesta.
Andrei Mureșan i-a replicat, motivând oportunitatea proiectului: “Dacă citiți expunerea de motive a materialului veți vedea că externalizarea se face sub forma unei societăți comerciale al cărei unic acționar unic este municipiul Tîrgu Mureș, doar că prin administrarea de către o entitate la care noi deținem controlul 100 %, se poate face mult mai bine administrarea pentru că ai alte pârghii în recompensarea bănească și ai alte pârghii în stabilirea unor tarife pe care le practici”.
Józsa Tibor a mai intervenit încă o dată, susținând: “Totuși noi, creând o societate comercială, putem să luăm și așa că noi din banii publici, cu bani publici, creăm o concurență, după gândirea mea, neloială pentru acei particulari care dețin hoteluri, restaurante. (…) Banii publici provin de la acei oameni particulari care desfășoară activitate comercială de tipul celei pe care o avem noi acolo, ei plătesc impozit, undeva cred că am dreptate că se poate lua și ca o concurență neloială”.
Au mai fost câteva replici apoi fără sens pe care hârtiei îi este rușine să le consemneze.

 

Sabau Pop
Pe cealaltă temă, a Grădinii ZOO, a fost doar intervenția consilierului local Olimpiu Sabău Pop (foto stânga) care a susținut ideea transformării acesteia în societate comercială. „Am înțeles că la nivel european, toate grădinile zoologice, deși sunt în proprietatea publică, sunt administrate de către o societate comercială al cărei acționar este tot o autoritate publică locală. Acum s-a folosit noțiunea de externalizare, cred că este impropriu folosită pentru ceea ce se vizează prin această hotărâre, e o activitate apropriată de ceea ce face Locativul. Adică bunurile sunt ale municipiului și sunt administrate de o societate comercială care aparține ca asociere tot municipiului Tîrgu Mureș”, a susținut social-democratul.
Propunerea de amânare a picat la vot, iar aprobarea de principiu a trecut la limită cu 11 voturi pentru dintr-un total de 20 de consilieri locali prezenți.

Ligia VORO


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Propunere PNL. Pasaj subteran în zona Cocoșul de Aur

Distribuie Consilierul local al Municipiului Târgu Mureș, Horea Șarlea, a prezentat, în cadrul unei conferințe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.