Armata Regală Română eliberează orașele Reghin și Târgu Mureș

Începutul lui noiembrie 1918. Războiul este pe sfârșite. E doar o chestiune de foarte puțin timp când va lua sfârșit cu adevărat. Ici, colo, în Transilvania, rămășițe ale unor unități și subunități austro-ungare răzlețe, aflate în retragere încearcă o minimă, iluzorie și inutilă rezistență. Într-un ritm alert, Divizia 1 Vânători din Armata Regală Română urmărește această armată compozită aflată acum într-o cruntă debandadă. Vânătorii de Munte intră în Miercurea Ciuc, Dănești și apoi în Sândominic. Alături de regimentele românești comandate de colonelul Gherescu și Fotin, aceeași Divizie de Vânători intră în Toplița și, potrivit comunicatului oficial ”venind să ia în stăpânire ceea ce noi am dezrobit și unit.”

Tragedii românești. Militarii români mureșeni din armata austro-ungară

Împotriva propriei lor voințe au fost siliți să lupte într-un război care nu era al lor. Potrivit unei situații furnizate de ASTRA, din zona Mureș-Turda au fost moblizați 83.090 de români, din care la care la partea activă, 12.664. Au murit pe front 1.295 de militari români mureșeni, au fost dați dispăruți 862, au rămas invalizi 754 și au rămas văduve 1.099 de femei, precum și un număr de 2.392 de orfani. Interesant și edificator este faptul că în patru ani de război, un număr de 217 de români mureșeni au murit în temniță, probabil pentru delicte politice sau, în unele cazuri, pentru dezertare deși, se știe că pedeapsa pentru dezertare în caz de războie era pedeapsa cu moartea. Fie prin împușcare, fie prin spânzurătoare. Se cuvine de asemenea menționat faptul că, la sfârșitul Primului Război Mondial, în condițiile create de întregirea statului național român, se va pune foarte serios problema reconstrucției unei armate naționale, profesioniste, pe baze noi, moderne. În acest sens este meritoriu faptul că cei aflați la conducerea țării atunci, au avut în vedere încadrarea în noua armată regală română a unor profesioniști recunoscuți, cu studii serioase făcute în străinătate, și care proveneau din armata austro-ungară. Dușmanii de altădată deveniseră acum aliați… și chiar mai mult de atât. Este cazul, spre exemplu, a mai multor ofițeri de excepție – originari din Reghin – precum Arthur Hans Burghardt, Franz Csordacsis, Johann Oskar Keintzel, Hugo Kosch, Oskar Schiffbaumer, Hugo Schwab, Adolf Wagner și mulți alții care au fost încadrați pe mai multe funcții importante, unii dintre ei ajungând chiar generali.

Profilul unui general

Concomitent și trupele comandate de generalul Traian Moșoiu – Divizia 7 infanterie – se deplasează și eliberează localitățile Stânceni – Răstolița – Deda, iar pe 12 noiembrie 1918 intră în Reghin. ”Nu vin ca un cuceritor, spunea generalul la intrarea în Reghin, căci voi v-ați cucerit deja Ardealul, vin numai să cimentez ceea ce voi înșivă ați cucerit și să dau viață marelui vis, de jalea căruia ne-au răposat și moșii și părinții”, încheindu-și scurtul discurs cu câteva versuri din Octavian Goga. Pe data de 2 decembrie 1918 trupele sale intrau și în Târgu Mureș, în aceeași lună eliberând și Clujul. Generalul va fi numit apoi guvernator militar al Transilvaniei, iar în 1919, comandant al Grupului de Armată Nord, cel care va elibera Oradea. Va mai îndeplini apoi funcția de comandant al Garnizoanei Budapesta, dar la sfârșitul anului 1919 își va da demisia din armată intrând în rândurile PNL și fiind de mai multe ori ministru (de Război, al Comunicațiilor, al Lucrărilor Publice). S-a stins din viață în anul 1932.

Nicolae BALINT