Share

Home / Social / Copiii noștri, ambasadori în lumea largă

Copiii noștri, ambasadori în lumea largă

copii12 tineri din toate lumea sunt, până la finele anului școlar, oaspeții României. 12 copii proveniți din toate părțile Statelor Unite ale Americii, din Mexic, Brazilia, Portugalia și chiar Taiwan au făcut și fac în continuare cunoștință cu România trăind în sânul a 12 familii primitoare. Aceste familii au trimis în schimb pe proprii copii în țări îndepărtate. Acest schimb se petrece deja de 102 ani în toată lumea grație unuia dintre cele mai generoase programe ale Rotary International, la care participă inclusiv cluburile Rotary din județul Mureș. Un program menit să unească popoare și să desființeze granite.

Tuturor le place kurtos kalacs…

Copiii, care între timp au devenit tineri independenți, sunt majoritatea liceeni. Întâlnirea lor cu România, de care majoritatea nici nu auziseră, a fost șocantă. Un șoc plăcut. Ei chiar au admis că până la sosirea lor aici auziseră doar de Transilvania pe care o credeau parte a Ungariei și nu știau să mai fie ceva până în Turcia. Au găsit însă o țară pe care o consideră spectaculoasă. Un șoc, cultural la început, dar și al cutumelor. Nu cunoșteau nici țara dar nici între ei. Au sărit de-a dreptul în necunoscut, cu toate pregătirile prin care au trecut atât acești copii cât și cei care pleacă din România. Au trebuit să se pună serios pe învățat limba dar au trebuit să lucreze și la personalitate. ”A trebuit să mă schimb. Am realizat că aici nu pot fi timid ca acasă pentru că atunci aș rămâne singur”, a explicat un tânăr din Mexic. Greutate a fost și necunoașterea cutumelor. Dar cea mai mare diferență, și cea căreia îi duc cel mai mult lipsa, este mâncarea de acasă. Asta deși admit unanim că le place kurtos kalacs. Tinerii din SUA de exemplu au declarat răspicat că ar face orice pentru o porție de ”mac and cheese” (o rețetă specific americană de macaroane cu brânză la cuptor). ”Mie de exemplu îmi este dragă familia mea adoptivă dar ei au rămas cu impresia, printr-o confuzie, că mie îmi place varza. O urăsc. Dar dacă mă îndeamnă la încă o porție nu pot să refuz”, a mărturisit o tânără din SUA. După momente doar de reținere, tinerii au devenit de-a dreptul de neoprit și au povestit toate amănuntele șederii lor aici. Și le place. ”Sunt foarte răbdători cu noi. Stau și așteaptă cu răbdare să ne exprimăm. Oamenii și-au deschis casele pentru noi fără să ne cunoască”, a fost o părere unanimă. Au reușit în cele câteva luni de ședere să recunoască și specificul Transilvaniei. ”Interesant că România și în special Transilvania are trei culturi semnificativ diferite care reușesc să trăiască împreună în mod pașnic”, a remarcat un elev din orășelul Woodstock, Connecticut.

10 copii români în pregătire

Concomitent cu vizita tinerilor, la Sighișoara au fost găzduiți săptămâna trecută, pentru o perioadă de pregătire, cei 10 copii români împreună cu famiile lor care vor pleca la începerea noului an școlar. Ofițerul responsabil de schimburile de tineri din Rotary, Ilieș Buciumelea, cel care se ocupă de tinerii care vin la noi în țară, știe că și ai noștri se vor simți cel puțin la fel de bine acolo unde vor ajunge. ”Să-i vedeți peste câteva luni cât de bine o să vorbească limba română. Mulți dintre ei chiar se întorc la studii și fac facultatea aici. Avem chiar tineri din SUA stabiliți aici. Programul îi leagă de România iar copiii noștri sunt ambasadorii noștri acolo unde se duc”, a explicat Buciumelea. În cei 102 ani de când funcționează programul, multe zeci de mii de tineri au făcut acest pas, anual la nivel global cifra ridicându-se până către 10.000 de tineri. ”Eu îi văd și când pleacă și când vin. Am avut chiar fata unui prieten, timidă, retrasă, greu scoteai o vorbă de la ea. Când a venit acasă nu mai știa cât de multe să ne povestească și ne-a rugat să o lăsăm să ne povestească în engleză după ce stătuse un an în SUA. Primim feedback de la familii unde îi trimitem pe ai noștri și sunt mulțumiți”, a adăugat responsabilul Rotary. Cei de la Rotary doresc să crească ușor numărul copiilor trimiși. ”Este și frica părinților de a-i lăsa să plece un an. Părinții români sunt mai puțin receptivi. E groaza de schimbare, de ruptura de familie”, a fost de părere Buciumelea.

Familii mureșene în Australia

Pentru ca schimburile să decurgă în cele mai bune condiții există un proces de selecție, cei de la Rotary verificând prin interviuri care sunt acei tineri care sunt în stare să termine programul, aceștia fiind până la urmă ambasadori în țările în care vor ajunge. ”De aceea am organizat și stagiul de pregătire de la Sighișoara. Copiii participă împreună cu părinții lor care la rândul lor vor fi părinți primitori. Cu toții trebuiesc pregătiți psihologic. Vor primi un alt copil în schimbul celui propriu și tot timpul vor fi tentați să facă comparații”, a precizat Buciumelea. În cadrul programului, tinerii au ocazia să trăiască cu trei familii adoptive, dar nu rare sunt cazurile în care părinții adoptivi nu mai vor să se despartă de ei. Au fost chiar cazuri în care apropierea a fost atât de reușită încât s-a dorit chiar adopția legală. Plecarea copiilor români va avea loc doar în vară, funcție de țară și de programul școlar. Iar până atunci cluburile Rotary îi pregătesc din toate punctele de vedere. Pentru ca schimbul să decurgă perfect. Din informațiile responsabililor de la Rotary sunt foarte puține cazurile de copii care nu reușesc să finalizeze programul. De aici și dorința creșterii receptivității părinților români. Acestui program de schimb de tineret i se adaugă un altul prin care, deși într-un număr mai redus, familii întregi schimbă locul, țara și continentul. În aceste zile decurge pregătirea a două familii din Mureș care vor experimenta pentru un an viața în Australia. Programe menite să desființeze granițe.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: Exercițiu ISU Mureș la Corunca

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș a efectuat astăzi în jurul orei …

Share
Share