FOTO: Ziua Națională sărbătorită la Reghin Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 548 Vizualizări

FOTO: Ziua Națională sărbătorită la Reghin

DSC_0731Ziua Națională a României a fost sărbătorită luni, 30 noiembrie în centrul municipiului Reghin printr-o expoziție de tehnică militară, paradă militară, completată cu spectacol artistic desfășurat la Casa Municipală de Cultură „Eugen Nicoară”.

La mulți ani tuturor reghinenilor”

Oaspeți de seamă au fost militarii Garnizoanei Târgu-Mureș care au acceptat invitația Primăriei Municipiului Reghin de a participa cu efective la festivitățile organizate cu prilejul Zilei Naționale a României, fiind prezenți atât cu o expoziție de tehnică militară cât și cu un batalion de militari. DSC_0681”Ne bucurăm să fim prezenți la Reghin, să fim alături de toți cei care simt românește. La mulți ani tuturor reghinenilor, la mulți ani România”, a precizat colonelul Valentin Iacob, Şeful de Stat Major al Brigăzii 6 Operaţiuni Speciale “Mihai Viteazu”.

DSC_0691Printre oficialitățile prezente la manifestările dedicate zilei de 1 decembrie de la Reghin s-au numărat repezentanții Jandarmeriei și ISU Mureș, parlamentarii mureșeni Alexandru Frătean și Vasile Gliga, consilieri locali reghineni precum și primarii comunelor din jurul Reghinului.

La mulți ani români, oriunde v-ați afla”

DSC_0717Dragi reghineni, vă mulțumesc că sunteți aici, deși vremea ne-a pus în dificultate. Faptul că sunteți prezenți la această manifestare spune multe, că ați stat câteva zeci de minute în ploaie sau ninsoare, este un gest minum de respect pe care noi îl putem face pentru eroicul act de curaj și demnitate de la 1 decembrie 1918, care a restituit țara românilor. În sufletul celor care trăiesc și simt românește, în inimile celor care își lasă familiile acasă și luptă în numele acestei țări pentru pace, Ziua României este în fiecare zi. La mulți ani România, la mulți ani celor care îți vorbesc limba, la mulți ani celor care te respectă, care își respectă istoria și tradițiile, prezentul și viitorul, celor care îți duc cu mândrie numele peste hotare. La mulți ani celor care știu să găsească în tine motivația care să-i inspire să facă lucruri mărețe. Mulțumim România. La mulți ani români, oriunde v-ați afla.”, a precizat Maria Precup, primarul municipiului Reghin.

Paradă militară

DSC_0735Manifestrea a debutat un serviciu militar și religios, urmat de parada militară și a tehnicii de luptă din dotarea Brigăzii 6 Operaţiuni Speciale“Mihai Viteazu”.

Hora Unirii în centrul municipiului

DSC_0893Manifestările dedicate Zilei Unirii au continuat la Casa de Cultură ”Eugen Nicoară” din Reghin cu un spectacol folcloric, seara fiind marcată de tradiționala Hora Unirii și retragerea cu torțe.

Foto : Alin Zaharie

[zizigallery id=1844]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE