Share

Home / Editorial / România mea…

România mea…

siriu_site

Îmi iubesc țara mea, România, cred că e cea mai frumoasă din lume, de fapt nu cred că are grad de comparație, e unică și atât. Oricât m-aș preumbla prin lume, o să consider că pădurile de pe Valea Mureșului nu se compară cu niciunul din peisajele foarte frumoase de afară. Am fost recent prin județele Moldovei și m-au „orbit”, cu minunățiile lor, lacul de acumulare de la Siriu și pădurea tomnatică. Așa orbită, nu am putut să nu remarc gunoaiele strânse în apropierea barajului, m-au deranjat, dar nu am făcut nimic. La fel ca și în alte momente în care am asistat de pe margine și atât.
Lucrez și azi, am lucrat și ieri și nu prea fac pauze, așa m-am obișnuit, de fapt, așa îmi place pentru că îmi iubesc meseria aleasă dintr-o mare pasiune. În dimineața aceasta, mi-aș fi dorit ca șoferul de taxi care m-a adus la muncă să fi făcut gestul firesc de a-mi returna cei 40 de bănuți diferența până la 8 lei cât costa cursa. Nu i-aș fi luat, însă m-aș fi bucurat de intenție.
Peste puțină vreme voi merge în centru, de fapt sunt deja în centru pentru că aici e redacția. Nu voi auzi ca, de mulți ani, niciun discurs pentru că pur și simplu nu mă interesează ce au de spus vremelnicii zilei. Nu mă mai interesează de multă vreme, deși continuăm, cu masochism, să îi preluăm și publicăm.
Mă voi bucura ca un copil de defilare. Da, e singurul moment care mă emoționează la sărbătoarea noastră națională. Astăzi, însă o să simt o strângere de inimă de la gheara aceea de corupție, incompetență și indolență care plutește asupra unora dintre cei care vor defila, chiar dacă rațiunea îmi va șopti – nu sunt doar ei de vină.
Mă voi gândi astăzi la 60 de tineri care s-au dus într-un incendiu care putea fi evitat, dacă administratorii unui club, pompierii cu prevenirea ar fi dat un bănuț pe viața semenilor lor.
Îmi voi număra în minte fiecare minciună pe care am auzit-o de 30 de zile încoace despre inexistența clubului, condițiile perfecte din spitalele românești și câte și mai câte am citit și auzit în această lună. Ipocrizie, nepăsare, minciună și incompetență sunt cuvintele care îmi vin în minte când mă gândesc la dansul declarațiilor în prime-time-ul televiziunilor naționale însetate de senzanțional și nu de informarea mea corectă.
Gândurile mele se vor opri și în casa familiei Simon – Gogyán, din Sîngeorgiu de Mureș. Din octombrie, de când i-am vizitat ultima oară, puține s-au schimbat în viața lor. Nu a apărut nici medicul salvator, ba, mai mult, un directoraș de spital și-a permis să râdă de o persoană ce și-a dorit să îi facă viața mai ușoară, într-un centru ce oferă îngrijire paleativă.
Mă voi apleca și asupra maghiarilor cu care împărțim bune și rele de mai bine de 1000 de ani. Și îmi voi aminti că la Unirea cu Țara Mamă – ceva de genul acesta am învățat – Brătianu le-a făcut o promisiune, trădată de aproape 100 de ani. Și, dacă nu ar fi ei, pe cine am înjura și urî cu atâta sârg?
Îmi voi aduce aminte și de sașii care mai trăiesc răzleț în astă țară, pe care nu i-am vândut sau care nu au emigrat după 1990 când deschise-au fost granițele.
Evreilor, ce să le spun? Că nu au avut noroc în România? Nici în Transilvania? Românii mei i-au omorât la Iași, maghiarii mei au asistat cum trenurile merg spre lagărele morții. Da, e și ziua lor astăzi.
Despre țigani – rromi, ce să mai zic? Valea Plângerii e un documentar prea brutal de urmărit, însă ar fi bine să îl vedem fiecare dintre noi ca să înțelegem ce pot face oamenii atunci când nu îi oprește nimeni. Nu-s integrați, nu muncesc, fură, ne fac de rușine în Europa, asta vă spuneți, nu, despre ei? O fi și sărbătoarea lor națională azi?
Dar a bulgarilor, lipovenilor, tătarilor, turcilor, ucrainienilor și a celorlalte etnii până la 14 câte avem recunoscute oficial, o fi și ziua lor?
Să nu uităm toate acestea…
Mă gândesc astăzi la mulții tineri pe care îi știu în tot felul de partide și care validează corupția politicienilor lor ajunși pe Dâmbovița sau prin instituții importante locale. Nu simt gheara pe care eu o simt.
Îmi vin în minte multe, foarte multe lucruri, de-a valma, în minte, nu am atâta spațiu ca să le scriu, și, peste toate, nevoia aceea de schimbare pe care o simt ca o boală în fază acută și care se va croniciza dacă nu fac nimic. Nu mai vreau să fiu spectator, nu mai vreau să tac atunci când văd incompetență, indolență, ipocrizie, minciună, vreau să pun umărul la o Românie în care să mă simt demnă, sigură și privilegiată că m-am născut în cea mai frumoasă țară de pe pământ.
Asta e România mea! La mulți ani, tuturor cetățenilor români, indiferent de naționalitate, care au azi ceva de sărbătorit!

P.S. Mă bucur să citesc această postare azi când Bölöni László a primit Fibula de la Suseni aici

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Zi de Zi face parte și din viața mea

Zi de  Zi face parte și din viața mea. Este o parte frumoasă, cu multe …

Share
Share