A început campania „Colorează o stea”! Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 224 Vizualizări

A început campania „Colorează o stea”!

targCompania “Liviu Rebreanu” a lansat miercuri, 2 decembrie, campania „Colorează o stea”, dedicată ajutorării copiilor defavorizați aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Mureș. „Astfel, în perioada 2-22 decembrie, vom organiza o colectă de rechizite școlare, cărți și jocuri de grup pentru copii. Dacă aveți acasă cărți de povești, hârtie și creioane colorate, carioci, plastilină sau trenulețe, globuri de Crăciun, sănii, schiuri sau orice altceva care credeți că ar putea face sărbătorile de iarnă ale acestor copii mai calde și mai colorate, vă așteptăm la teatru”, se arată într-un comunicat remis de Teatrul Naţional din Târgu-Mureş.

Obiectele pot fi depuse în cutia de la Sala Mare, înainte de fiecare spectacol sau în fiecare zi, între 12.00 și 18.00, la intrarea de la Sala Mică. „În afară de lucrurile adunate în urma colectei, în perioada 14-18 decembrie, copiii vor fi implicați în cadrul unor ateliere de confecționare a ornamentelor de Crăciun, ținute de scenografa Măriuca Ignat împreună cu voluntarii trupei Guga Junior. De asemenea, aproximativ o sută cincizeci de copii vor participa la vizionarea spectacolului „Poveste de Crăciun” de Oana Leahu, în perioada 17-19 decembrie. Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta la adresa artistica@teatrunational.ro”, se mai precizează în comunicat.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE