![Epuizarea fizică și psihică poate fi fatală. Ce recomandă psihoterapeuții](https://www.zi-de-zi.ro/wp-content/themes/zidezi2024/assets/images/placeholder.jpg)
- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 413 Vizualizări
Epuizarea fizică și psihică poate fi fatală. Ce recomandă psihoterapeuții
6 decembrie 2015
Epuizarea fizică, emoțională și mintală sunt efectele pe termen lung ale suprasolicitării organismului, care poate ajunge la epuizare totală. Pe scurt, sindromul „burnout”.
Potrivit știrilor DIGI24, în anul 2007, o tânără din București a fost găsită moartă cu dosarele de la serviciu în brațe. Muncea mult, dar nu mânca și nu se odihnea corespunzător. Raportul medicilor legiști a arătat că femeia a murit din cauza slăbirii accentuate. Din ce în ce mai multe persoane ajung la epuizare fizică și psihică. În termeni medicali: sindrom burnout.
„Mulți dintre noi nu ne dăm seama când suntem în situații stresante sau în situații de burnout pentru că nu suntem atenți la noi, suntem atenți la alte lucruri, ne impunem, ne înstrăinăm de noi, ne îndepărtăm și nu acordăm suficientă atenție atât nevoilor noastre fiziologice, cât și psihologice și, din acest motiv, organismul nostru ține, dar este cu valabilitate redusă, dacă nu ai grijă de el”, a spus, la DIGI24, psihoterapeutul Jeni Chiriac.
Deși nu există statistici oficiale referitoare la numărul de persoane afectate de așa-numitul fenomen burnout, guvernul Germaniei a calculat în anul 2011 că una din 10 zile de concediu medical a fost luată din motive psihologice.
„Sindromul burnout apare la diferite categorii de specialiști pe măsură ce se confruntă cu situații stresante. Dacă nu reușesc să mă încarc din altă parte sau să folosesc surse de a mă relaxa în mod eficient, cu timpul ajung să nu mai fac cu eficiență și plăcere ceea ce la început puteam să fac în mod eficient”, a arătat Adrian Socol, psihoterapeut.
„Dacă descoperim că avem dificultăți de concentrare, de a adormi, dificultăți legate de stilul alimentar, probleme de relaționare, probleme în a ne concentra, în ciuda faptului ca eram obișnuiți să dăm performanță, ei, în situațiile acestea e bine să ne gândim și să apelăm la un specialist: medicul de familie, psiholog, indiferent, trebuie să mergem să cerem ajutorul”, a mai spus Jeni Chiriac.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu