Home / Sanatate / Se caută manager la Spitalul din Târnăveni

Se caută manager la Spitalul din Târnăveni

Distribuie

spital-tarnaveniConsiliul de Administrație al Spitalului Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” din Târnăveni anunță, pe site-ul spitalului, că se organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager – persoană fizică la spital. Potrivit site-ul unității spitalicești, proba scrisă a concursului va avea loc în data de 19 ianuarie 2016, de la ora 10,00, urmând ca proba de susținere a proiectului de management/interviul să aibă loc în data de 25 ianuarie, de la ora 10,00.
Înscrierea candidaţilor se face la sediul spitalului, de pe strada Victor Babeş, nr. 2, în perioada 28 decembrie 2015 – 11 ianuarie 2016, între orele 08,00 – 15,00.

La concurs, au acces persoanele fizice care întrunesc următoarele condiţii: să fie absolvenţi al unui instituţii de învăţământ superior medical economico-financiar jurudic; să fie absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sanătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sanătăţii, ori sunt absolvenţi al unui masterat sau doctorat în managment sanitar, economic, ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii; să aibă cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii; nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmarire penală; sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic); nu au vârsta de pensionare, conform legii; Informaţii suplimentare se pot obţine la sediu spitalului, Biroul Resurse Umane, telefon 0265-446.161, interior 150.

 

De asemenea, verificati

Chirurgie Vasculară de top, la Spitalul de Urgență din Târgu Mureș

Distribuie Secția Chirurgie Vasculară este relativ nou deschisă, din anul 2018, în cadrul Spitalului Clinic …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.