Home / Administratie / Baza Forza cumpărată de autoritățile locale?

Baza Forza cumpărată de autoritățile locale?

Distribuie

Foto 1 CL_site
Sfârșitul de an aduce pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Tîrgu Mureș o serie de tranzacții imobiliare. Prima ar fi achiziționarea Bazei Forza de Drill Invest, a doua cumpărarea livezii de pe Calea Sighișoarei de la două persoane fizice, iar a treia răscumpărarea unui teren retrocedat aferent Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 6. În total, înseamnă aproape 1,5 milioane de euro ce ar urma să fie achitate din bugetul local.

 

În luna august, în ședința de Consiliu Local se aproba în principiu achiziționarea Bazei Forza, de pe strada Insulei, de la compania Drill Invest SA, și era desemnată o comisie care să se ocupe de negocierea prețului tranzacției. După luni de negocieri, proprietarul este de acord să vândă terenul în suprafață de 11.884 mp, din care 2300 de mp liber de construcții, la un preț de 750.000 de euro. “Comisia a propus varianta finală de 750.000 euro, aceasta rezultând în urma diminuării sumei rezultate din evaluarea întocmită de evaluatorul instituției în cuantum de 926.535 euro, cu suma de 158.136 euro, acesta fiind prețul terenului de 9584 mp pe care municipalitatea l-a vândut în anul 2006, practic suma finală reprezentând investițiile efectuate de vânzător pe aceste terenuri”, se arată în expunerea de motive. Suma ar urma să fie achitată în două tranșe – 70% în luna iulie 2016, iar restul până în decembrie 2017. Cu o singură condiție, să accepte și compania Drill Invest SA, care nu este de acord cu acest preț propunând 1 milion, într-o primă variantă, și 1,2 milioane de euro, în cea de-a doua.
Baza sportivă cuprinde 6 terenuri de tenis de câmp acoperite cu zgură, dintre care două terenuri sunt dotate cu o instalaţie de iluminat pentru practicarea sportului pe timp de noapte, un balon presostatic, care permite practicarea tenisului de câmp pe timpul iernii, un pavilion vestiare și spații pentru activități sportive dispusă pe două nivele.

 

Fosta livadă, la vânzare

 

Un alt proiect ce vizează o tranzacție imobiliară este cumpărarea de către autoritatea locală a fostei livezi de pe Calea Sighișoarei, pentru proiectul ”Prelungirea Calea Sighișoarei în două direcții – legătura cu DN 13 și DN 15 – Varianta A2 cu 2×2 benzi de circulație”. Terenul în suprafață de 23.274 de mp este deținut de familia Cornel și Flavia Oltean. Dacă se va perfecta tranzacția, din bugetul local vor fi achitate de 464.995,67 euro, plata urmând a se face în mai multe tranșe, astfel: 40% respectiv 185.998,27 euro după încheierea precontractului de vânzare-cumpărare, urmând ca diferența de 60% respectiv 278.997,40 euro în termen de 12 luni de la încheierea precontractului, în conformitate cu procesul-verbal din data de 03.12.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A treia achiziție de imobile a municipalității se referă la terenul aferent Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 6, de pe strada Mărăști nr. 1. Terenul este în suprafață de 2621 mp. Comisia de negociere a ajuns la acord cu proprietarii terenului retrocedat pentru a-l răscumpăra la un preț de 100,3 euro/mp.
La o simplă adunare, rezultă o sumă de aproape 1,5 milioane de euro ce ar urma să fie achitate proprietarilor imobilelor.
Ligia VORO


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Michaela Türk, propunerea PNL pentru conducerea Primăriei Sighișoara

Distribuie Consilierul local Michaela Türk și-a anunțat vineri, 15 martie, candidatura pentru funcția de primar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.