Moș Crăciun i-a vizitat pe copiii internați la Clinica de Pediatrie Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 235 Vizualizări

Moș Crăciun i-a vizitat pe copiii internați la Clinica de Pediatrie

1 campanieCopiii internați la Clinica de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Mureș au fost vizitați, astăzi, de ajutoarele lui Moș Crăciun. Studenții din cadrul Ligii Studenților și-au propus să le facă o bucurie acestor suflete care nu se pot bucura cum se cuvine de Sărbătorile de iarnă. Astfel, 23 de studenți au continuat campania „Fii şi tu Moş Crăciun!”, au confecționat felicitări ce au fost vândute în cadrul Concert de Colinde organizat tot de Liga Studenților, iar cu banii obţinuţi au cumpărat cadouri pentru copii.

„Campania „Fii și tu Moș Crăciun” e una cu tradiție la Liga Studenților și una dintre cele mai îndrăgite de voluntari. Au fost 23 de voluntari la confecționarea felicitărilor săptămâna trecută, în 7 decembrie, apoi, la Concertul de Colinde organizat de Liga Studenților și la seara festivă ce a avut loc cu ocazia Zilelor Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, s-au pus în vânzare, obținând astfel fondurile pentru a face pachețelele copiilor. Am mers la spital, unde aproximativ 40-50 de copilași internați la Clinica de Pediatrie l-au așteptat pe Moș Crăciun. Sperăm că le-am făcut o mică bucurie și le-am adus un zâmbet pe buze, deoarece pentru noi, voluntarii, acesta e cel mai mare succes”, a declarat Andrea Cristina Nistea, coordonatorul Departamentului de Sănătate Publică şi Acţiuni Umanitare din cadrul Ligii Studenţilor.

2 studenti„Să facem o faptă bună!”
Îndemnul reprezentanţilor Ligii Studenţilor este de a face o faptă bună, astfel încât cei mici să-l primească pe Moş Crăciun. Aşa s-a născut campania „Fii şi tu Moş Crăciun!”, un mod de a face bine necondiţionat. „Fii şi tu Moş Crăciun!” este o campanie prin care Liga Studenţilor din Târgu-Mureş (LSTGM) îi îndeamnă pe cei care doresc să aducă un zâmbet pe chipul semenilor să dăruiască puţin din timpul lor pentru a face o faptă bună acum, în preajma Sărbătorilor de Crăciun. Deoarece sunt printre noi copii şi adulţi care aşteaptă sărbătorile cu inima strânsă şi cu sufletul trist, noi ne-am gândit că putem fi ajutoarele lui Moş Crăciun şi anul acesta, cu convingerea că a dărui este important pentru liniştea şi împăcarea noastră sufletească”, a precizat Andrea Cristina Nistea.

4 cadouri

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE