Bölöni, în vizită la mureșenii săi Sport
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 1113 Vizualizări

Bölöni, în vizită la mureșenii săi

boloniLiber de contract, cel mai iubit reprezentant al fotbalului mureșean, Ladislau Bölöni se află în această perioadă la Târgu-Mureș și a fost în tribună la meciul ASA cu CSMS Iași. Cu această ocazie, acesta a organizat o întâlnire cu foștii coechipieri ai ASA, reprezentanți ai mai multor generații.
La eveniment, Laci a ținut un mic toast, în care a mulțumit foștilor coechipieri prezenți și și-a exprimat speranța ca mulți ani să mai poată sărbători împreună. ,,Mă bucur întotdeauna să vin acasă la Târgu-Mureș, să-mi întâlnesc prieteni, foști coechipieri, suporteri ai echipei ASA. Îmi revăd orașul și îmi aduc aminte de momentele plăcute petrecute împreună. Pentru mine este încă o ocazie să-mi revăd familia, care înseamnă totul. Pe tatăl meu l-am pierdut când eram foarte tânăr. Mulțumim lui Dumnezeu că suntem bine, mama mea, Ilona a împlinit recent 90 de ani, iar fiica mea, Eszter ne-a dăruit de doi ani o fetiță drăgălașă, Emma și suntem fericiți când ne întâlnim.
La meciul ASA-CSMS am văzut o primă repriză slabă, palidă, dar a doua a fost agresivă, mai bună, cu două echipe dornice să-și ia revanșa. Pentru mine a fost o seară plăcută, dar din păcate echipa nu a reușit să câștige. Doresc din tot sufletul, să termine cât mai sus în campionat. Vă doresc tuturor Crăciun Fericit și La Mulți Ani!”, au fost cuvintele pline de emoție ale lui Laci Bölöni.

Grupă „accesibilă” pentru România

Vorbind despre tragerea la sorți pentru grupele Campionatului European de anul viitor din Franța, efecutuată în zilele trecute, Laci consideră că grupa României este una accesibilă, din care „tricolorii” ar putea trece de faza grupelor și a dezvăluit un lucru personal, legat de o apariție editorială. ,,Franța este cea mai bună din grupă, Elveția pare mai bună ca noi, dar trebuie să fim mai buni ca Albania. Anul 2016 este unul care se anunță important, un an în care și eu voi termina cartea pe care o scriu de ceva timp. Cu doi prieteni, foști coechipieri, mai discut referitor la unele lucruri din carte, dar sper că în curând o voi termina”, a destăinuit fostul fotbalist.
DSCF0753Printre cei prezenți s-a aflat și fostul președinte al clubului, Cornel Cacoveanu, care a propus ca aceste întâlniri să se repete începând din anul 2016, în fiecare început de an, în 3 ianuarie la ora 15, la o locație deja stabilită.
Ceilalți invitați (în ordinea din foto 1, începând din față, de la stânga la dreapta) au fost: Fodor János, Hajnal Gyuszi, Varró Sándor, Mircea Muntean, Ioan Șleam, Tică Varodi, Nicolae Tâmpănaru, Ördögh Attila, Szöllősi László, Horațiu Cioloboc, Kanyaró Attila, Csifó Miklós, Iuliu Curtifan, Tiberiu Petriș, Ștefan Gligore, Ioan Vunvulea, Florea Ispir, Sikó Árpád, Sólyom Csaba, Fazakas Árpád, Cornel Cacovean, Czakó János, Kiss Madocsa și viceprimarul Claudiu Maior.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE