Home / FC Municipal / ASA, singura neînvinsă „acasă”, atac ineficient

ASA, singura neînvinsă „acasă”, atac ineficient

Distribuie

asaDupă disputarea celor 13 etape ale turului și 10 din retur, Liga I de fotbal a tras cortina, până în 13 februrie, după care vor urma ultimele trei runde a primului campionat cu sezon regulat și turnee play-off și play-out. Pentru primul se califică ocupantele locurilor 1-6, cu punctele obținute în cele 26 de etape înjumătățite, cu rotunjire în sus, avantajul de o jumătate de punct fiind de partea celor care vor încheia cu număr de puncte impar. Astfel, o diferență de 5 puncte între două echipe poate ajunge la 3 sau doar 2, în cazul în care a doua ar avea număr de puncte impar.
Ediția este una mult mai echilibrată decât precedentele, cu nenumărate etape în care vizitatoarele au obținut mai multe puncte decât gazdele. Singura care nu a cunoscut înfrângerea pe teren propriu este ASA Târgu-Mureș, dar echipa mureșeană nici nu a reușit să câștiige pe teren propriu decât de 3 ori, încheind de 8 ori la egalitate, fiind lider autoritar la capitolul remize, fiind și singura echipă care a primit sub 20 de goluri. Cele mai multe puncte pe terenul propriu le-a obținut Pandurii Târgu Jiu, 24, dar cu unul singur mai mult decât FC Viitorul, care a susținut o partidă mai puțin pe stadionul din Ovidiu. La celălalt pol se află FC Voluntari, cu doar 9 puncte, care a și cedat de 5 ori pe teren propriu, la fel ca și ACS Poli Timișoara, Petrolul Ploiești și Concordia Chiajna. ASA are cea mai bună apărare și în jocurile de pe teren propriu, cu 7 goluri primite, dintre care 3 s-au înregistrat pe Cluj Arena, unde mureșenii au avut rolul de gazde, dar și unul dintre cele mai slabe atacuri.

Doar două echipe fără victorie în deplasare

Liderul autoritar la meciurile susținute în deplasare este liderul Astra Giurgiu, care a pierdut doar pe terenul ASA. Tot un eșec „afară” are și Dinamo, dar bucureștenii au obținut numai 4 victorii, față de cele 8 ale giurgiuvenilor. Singurele echipe care nu s-au bucurat de vreo victorie în deplasare sunt ACS Poli Timișoara și Petrolul Ploiești, aceasta din urmă reușind doar trei remize. Au început bine sezonul, cu un punct pe terenul Stelei, urmate de cele de la Chiajna și Târgu-Mureș, deci două reușite la echipe clasate pe locuri de play-off. Prahovenii mai pot spera pentru play-out doar de o „minune”, unde să poată profita de înjumătățirea handicapului, completat de un parcurs diferit.

Viitorul, „campioana penalty-urilor”

Numărul penalty-urilor acordate în cele 161 de partide a fost de 55, dintre care 14 au fost ratate. De cele mai multe lovituri de pedeapsă a beneficiat Viitorul Constanța, 7 la număr, dintre care doar unul ratat. Cea mai slabă executantă a fost echipa din Chiajna, care a irosit 4 din cele 6 lovituri primite. Nu au ratat de la punctul cu var formațiile CFR Cluj (din 4), Steaua, FC Botoșani (ambele cu 3), ACS Poli Timișoara și Dinamo, acestea cu doar 2, respectiv un 11 metri.
La penalty-uri împotrivă, cele mai sancționate au fost FC Voluntari, Petrolul și Astra, toate cu câte 6. Dacă echipa ilfoveană a primit tot atâtea goluri din cele 6 lovituri, portarii celorlalte două au parat jumătate. Nu au mai apărat lovituri de pedeapsă portarii echipelor din Timișoara și Craiova, ambele cu câte 4 încasate și ASA, cu unul singur. Mureșenii au fost sanționați doar în partida de pe teren propriu cu Petrolul, penaty transformat de Ropotan, meci în care au și ratat sigura lovitură, la finalul partidei, prin Mureșan.

ASA, printre codașe la disciplină

În clasamentul fair play, care contorizează cartonașele primite, lider la capitolul disciplină este Viitorul Constanța singura echipă care nu a avut niciun eliminat și a văzut de doar 49 de ori cartonașul galben. „Liderul” acestui clasament este tocmai „lanterna” Petrolul, cu 75 de cartonașe galbene și 5 roșii. Tot 75 are și Astra, dar cu 2 roșii mai puțin. Cele mai multe eliminări au suferit Dinamo și Craiova, câte 6, dar cu 5 mai puține galbene decât cele două pentru bucureșteni și cu dioar 52 pentru olteni. Printre cele mai „indisciplinate” se află și ASA, cu 69 galbene și 4 eliminări, dintre care 3 pentru două avertismente în aceeași partidă.

Clasamentul acasă
1. Pandurii Tg Jiu 12 7 3 2 20-14 24
2. FC Viitorul 11 7 2 2 23- 8 23
3. Steaua București 12 6 5 1 20-10 23
4. Dinamo București 11 7 1 3 16-12 22
5. CSMS Iași 12 6 3 3 10- 7 21
6. FC Botoșani 12 5 5 2 20-15 20
7. CFR Cluj 12 5 4 3 14- 9 19
8. Astra Giurgiu 11 5 4 2 20-16 19
9. ASA Tg. Mureș 11 3 8 0 11- 7 17
10. ACS Poli Timișoara 11 4 2 5 11-12 14
11. CS U Craiova 11 3 4 4 13-10 13
12. Petrolul Ploiești 12 2 5 5 9-12 11
13. Concordia Chiajna 11 2 4 5 13-17 10
14. FC Voluntari 12 1 6 5 11-17 9

Clasamentul în deplasare
1. Astra Giurgiu 12 8 3 1 18-10 27
2. FC Viitorul 12 5 5 2 22-16 20
3. Dinamo București 12 4 7 1 14-11 19
4. ASA Tg. Mureș 12 5 3 4 15-12 18
5. Steaua București 11 5 2 4 11-11 17
6. Pandurii Tg Jiu 11 4 4 3 10-10 16
7. CS U Craiova 12 4 2 6 10-15 14
8. CFR Cluj 11 2 5 4 13-14 11
9. CSMS Iași 11 2 5 4 8-15 11
10. ACS Poli Timișoara 12 0 7 5 10-20 7
11. Concordia Chiajna 12 1 4 7 8-21 7
12. FC Botoșani 11 1 3 7 10-17 6
13. FC Voluntari 11 1 3 7 10-22 6
14. Petrolul Ploiești 11 0 3 8 7-17 3


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.