Home / Reghin / Nösner Helmut, seniorul comunității săsești din Reghin

Nösner Helmut, seniorul comunității săsești din Reghin

Distribuie

Nösner Helmut EmilReghinul este cunoscut ca fiind un oraș unde sașii au fost majoritari, comunitatea care și-a pus amprenta asupra dezvoltării urbei. Numărul acestora a scăzut simțitor, astfel că această comunitate a devenit tot mai mică în orașul de pe malul Mureșului.

Nösner Helmut Emil, veteranul sașilor reghineni

Printre veteranii sași se numără și Nösner Helmut Emil în vârstă de 87 de ani, cel mai longeviv sas din Reghin, cu o viață petrecută în trei regimuri, cu multe și interesante peripeții trăite pe meleaguri reghinene și nu numai. Copilăria mea a fost destul de activă, dacă pot să mă exprim așa. Tatăl meu a fost măcelar și mezelar, și ne punea mereu la treabă, pe mine și pe cele două surori mai mari. Tata avea o măcelărie, unde e astăzi strada Abatorului, unde aveam și gospodăria. Într-o vreme măcelăria a avut-o pe strada Sării, după care, prin 1937 a activat în clădirea fostului sediu de poliție din centrul orașului. Acolo a funcționat până în 1944, când am fost nevoiți să ne refugiem”, a precizat Nösner Helmut Emil.

16 septembrie 1944, începutul refugiului

Anul 1944 a fost unul pe care Nösner Helmut Emil cu greu îl poate uita, în special data de 16 septembrie când a fost nevoit să se refugieze alături de mama și cele două surori. ”Era atunci un plutonier, fost șef la abatorul din Reghin, care asigura carne pentru armata germană. Acest plutonier a dormit la noi în casă, și el ne-a aranjat, ne-a pus într-o mașină și am plecat la Șomcuta Mare. Acolo am stat vreo două săptămâni. Noi am crezut că mergem acolo și după scurt timp ne putem întoarce acasă. Dar frontul a fost front, și după cum am aflat, la începutul lui octombrie, 1944 Reghinul fusesse deja ocupat de armata română și cea rusă, venită dinspre Beica”, a spus Nösner Helmut Emil.

Un an de refugiu

Refugiul avea să se prelungească, Nösner alături de familie ajungând în cele din urmă în Germania, la Wichmar, Landul Thüringen. ”De la Șomcuta Mare am fost duși cu o mașină la Debrețin, Ungaria. Aici am stat vreo două zile, după care ne-au pus în vagoane și ne-au trimis la Budaörs, o localitate lângă Budapesta. Acolo am mai stat vreo două zile, după care ni s-a spus că vom fi duși la Sopron. Ne-am urcat pe tren, iar dimineața când am ajuns eram deja în Austria. Am stat o zi  în vagoane, după care am fost duși la Thuringen, în Germania, de unde am fost repartizați la Camburg, apoi la Wichmar, o localitate mică dar cu oameni cu gospodării bine puse la punct. În orașul Camburg era o fabrică de piele, unde am fost primit ca și ucenic. Am lucrat la această fabrică până în 1945, luna iunie. Între timp tata s-a alăturat familiei, el dezertând din armata ungară. Prima dată am fost ocupați de armata americană, în perioada aprilie-mai 1945, după care s-au retras și în locul lor au venit rușii. Am primit voie atunci să ne întoarcem acasă la Reghin, nu înainte de a sta o săptămână într-un lagăr la Jena. Am venit apoi cu trenul prin Slovacia, la Bratislava iar ne-au ținut vreo două, trei zile într-o școală apoi am ajuns în Ungaria , și mai departe până la Oradea. Aici, ne-au băgat la închisoare, unde am stat vreme de 30 de zile, pentru simplul motiv că eram nemți. După o lună am fost eliberați, iar pe 13 septembrie, 1945 am ajuns acasă la Reghin”, își aduce aminte Nösner Helmut Emil.

Perioada postbelică

A urmat perioada grea a anilor de după război, momentul naționalizării, și intrarea în Comitetul Antifascist German, organizație înființată în 1950, cu sediul județean la Reghin, ”În 1950 a luat ființă la Reghin Comitetul Antifascist German, format doar din sași. La Reghin era sediul comitetului județean, deoarece Sighișoara nu aparținea de Mureș, ci de Brașov. În 1952 au fost desfințate toate organizațiile, printre care și acest comitet antifascist, după care am ajuns la Sindicatul Agricol, unde am fost ca și instructor. La sindicat am lucrat până în 1954, după care am mers ca și președinte la sindicatul IAS Reghin, funcție pe care am ocupat-o până în 1956. Atunci am fost adus ca și instructor la partid, lucrând majoritatea timpului pe Valea Luțului, zona Batoș- Monor. După desfințarea raioanelor în 1968, am rămas ca și primar la Batoș, unde am stat până în 1974”, afirmă Nösner.

Sunt fericit și împăcat cu mine”

A urmat perioada petrecută în cadrul sistemului cooperatist, mai exact la Cooperativa ”Lemn-Metal”, de unde avea să se pensioneze în ianuarie, 1989. ”Pot să spun că sunt fericit și împăcat cu mine. Am locul meu, am pensia mea, așa cum e ea, și pot să mă declar mulțumit. Aș fi putut să plec la un moment dat în afară, dar de ce să fac asta ? Acolo aș fi trăit ca și aici. În toată viața mea am pus umărul, nu mi-a fost frică de lucru. Plus că eu de părinți nu mă las, fapt care a cântărit în opțiunea mea de a rămâne la Reghin. Așa e și băiatul meu, și el s-ar fi putut afirma foarte bine în Germania, dar nu a vrut asta. Din păcate nu mai sunt sași în Reghin de vîrsta mea, se pare că eu am rămas cel mai bătrân. Am prieteni de vîrsta mea, dar din păcate nici unul nu e sas. Vorbesc săsește doar când merg la biserică la slujbă, că nu mai am cu cine, doar cu foarte puțini. În cartierul unde locuiesc mai există doar o învățătoare, alți sași nu mai sunt, deși sunt vreo 500 de familii în tot cartierul”, a subliniat Nösner.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Semiremorcă încărcată cu lemn fără documente confiscată de Poliția Mureș

Distribuie Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au confiscat o semiremorcă în valoare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.