Ați suferit un atac vascular cerebral? Iată ce trebuie să știți despre recuperare Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 295 Vizualizări

Ați suferit un atac vascular cerebral? Iată ce trebuie să știți despre recuperare

1Fundația „Rheum Care” din Târgu-Mureș oferă pacienților toată paleta de servicii specializate de gimnastică medicală, fizioterapie, hidrokinetoterapie și gimnastică în bazin, precum și elongații subacvale și computerizate. Aici, bolnavul are parte de toată grija și atenția echipei multidisciplinare. Vorbim, în interviul ce urmează, cu Marinela Gomboș, președintele Fundației „Rheum Care”, care ne spune cum s-a dezvoltat partea de hidroterapie și ne transmite cât de important este ca bolnavii care au suferit un atac vascular cerebral să înceapă recuperarea cât mai repede.

Reporter: Vorbiți-ne, vă rog, despre partea de hidroterapie pe care știm că ați dezvoltat-o la „Rheum Care”.
Marinela Gomboș, președinte Fundația „Rheum Care”: Printr-un proiect, am reușit să cuprindem toată paleta de servicii necesare bolnavilor. Pe lângă consultațiile de specialitate, tratamentele de specialitate, fizioterapie, reumatologie, kinetoterapie, neurologie, am reușit să dezvoltăm ceea ce ne lipsea, adică hidroterapia în bazin, gimnastică medicală și eloganțiile în bazin. Pe piața mureșeană sunt puține, pentru că sunt foarte mari costurile la încălzire, la gaz, la apă și așa mai departe. De asemenea, printr-un proiect câștigat prin Ministerul Muncii, am reușit să mai construim o aripă, în care am construit inclusiv bazinele și spațiile de cazare pentru bolnavii imobilizați, bolnavii de la distanță, din alte județe, care au nevoie de recuperare medicală. Cu atât mai mult, în județul Mureș lipsesc centrele de recuperare medicală, deci e un lucru foarte rău, deoarece bolnavii, după atac vascular cerebral, sunt internați la Neurologie o perioadă de șapte zile, pe urmă sunt externați și nu au unde să meargă să se recupereze. Noi îi așteptăm cu drag, pentru că avem o echipă pluridisciplinară formată din medic, kinetoterapeuți, asistenți, infirmiere. Ne ocupăm 24 de ore din 24 de acești bolnavi atât în privința recuperării, cât și a îngrijirii.

2Rep.: Cum se desfășoară activitatea la Centrul de Recuperare și Reabilitare?
M.G.: Colaborarea cu Secțiile de Neurologie merge destul de prost, zic eu, pentru că bolnavii nu sunt îndrumați după externare să meargă la recuperare. E adevărat că sunt costuri, însă ele nu sunt atât de exagerate. Spre exemplu, la noi costă 150 lei pe zi, iar în această sumă sunt incluse trei mese pe zi, recuperare de două ori pe zi, înainte și după masă, dar și supraveghere 24 de ore din 24.

Rep.: Câți pacienți vi se adresează și de unde sunt aceștia?
M.G.: Depinde de starea lor. Bolnavii paralizați și imobilizați necesită o perioadă destul de lungă de recuperare. În schimb, este foarte important să vină după externarea din Neurologie 10 zile, pentru ca noi să educăm aparținătorii, ce să facă cu ei mai departe acasă. Este foarte important ca recuperarea să înceapă imediat după atacul vascular cerebral. Nu este bine să existe o pauză și apoi să înceapă recuperarea. Ne ocupăm și de aparținători, de educația sanitară, care e importantă pentru acești bolnavi, adică cum să facă mobilizările. La acești bolnavi, trebuie schimbate pozițiile din două în două ore, pentru că sunt expuși la acele răni de șezut, care se vindecă foarte greu. Am avut pacienți din Suceava, din Bistrița, Brașov, Harghita. Am depășit deja peste 100 de persoane din februarie. Din păcate, avem și tineri care vin regulat cu fracturi de coloană, care sunt imobilizați la pat și necesită recuperare de lungă durată.

3Rep.: Vă aflați în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate?
M.G.: Pe partea ambulatoriu suntem în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. În schimb, la cazare și recuperare nu. Avem personal specializat care se ocupă foarte bine de pacienți și au grijă de ei.

Rep.: Că tot ne vorbeați de hidroterapia în bazin, știu că aveți programe și pentru bebeluși și copii.
M.G.: De la vârsta de o lună ne ocupăm, pentru că avem grupe de copii cu diferite afecțiuni patologice între 0 și 3 ani. Ne ocupăm și de copiii cu vârste mai mari, deci copiii cu scolioze, cu platfus, copii care au nevoie de recuperare și e foarte important să înceapă recuperarea de mici, pentru că și deformările la picioare duc mai departe la deformările de coloană. La început, am avut foarte mulți copii care au venit la investigații și la recuperare, apoi s-a oprit activitatea. E foarte importantă prevenția, să muncim pe tema prevenirii, pentru că sunt adulți hipertensivi care vin la noi pentru consultații. Le facem EKG și îi găsim cu infarct, cu tensiuni foarte mari, cu probleme cardiologice, deci lumea nu luptă destul pentru sănătatea. Oamenii se duc la medic numai când se află într-o stare destul de gravă.

4

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE