Colinde și daruri de Crăciun, în Parohia ”Sf. Nicolae” din Reghin Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 459 Vizualizări

Colinde și daruri de Crăciun, în Parohia ”Sf. Nicolae” din Reghin

DSC_1714Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos a fost sărbătorită vineri, 25 decembrie de credincioșii Parohiei Ortodoxă ”Sfântul Nicolae” din Reghin, veniți în număr mare la Sfânta Liturghie oficiată de părintele paroh Vasile Chiorean.

Iosif cel smerit și drept

DSC_1717În cadrul slujbei, părintele Vasile Chiorean a dat citire Pastoralei de Crăciun semnată de IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, avându-l în centrul atenției pe Sfântul Iosif, ”oglindă a virtuților” după cum l-a numit IPS Irineu. ”Să ne amintim mereu că Iosif cel smerit și drept a încercat să facă mai primitoare peștera înghețată și să transforme ieslea cea săracă într-un leagăn cald și primitor. Urmând exemplul său de iubire și de ascultare, se cuvine să-L adorăm pe Hristos Care „S-a arătat în trup”, S-a făcut Om, de dragul nostru. El a venit să aducă ușurare oricărei oprimări și să facă să coboare roua așteptată asupra pustiului înghețat al lumii degradate. În ciuda tensiunilor și durerilor de pe acest pământ, să nu încetăm a nădăjdui în Dumnezeul Întrupat și Atotputernic, „Cel Ce este, Cel Ce era şi Cel Ce vine”. Fie ca El să ne dăruiască tuturor, în Anul 2016 și întotdeauna, iertare de păcate, ocrotire, sănătate și mântuire!”, se arată în Pastorala de Crăciun adresată credincioșilor de IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.

Colinde și daruri pentru copii

DSC_1720La final, colindele și-au făcut simțită prezența aduse de liceeni din corul parohiei, moment care a precedat împărțirea cadourilor de Crăciun pentru cei mici. ”În fiecare biserică în ziua de Crăciun se obișnuiește un program de colinde, la care am subscris și noi, fapt pentru care am pregătit alături de tinerii din parohie, liceeni în special, câteva colinde frumoase în această zi specială de Crăciun. Mă bucur de faptul că și tinerii încet, încet vin la biserică și se apropie atât de acest loc cât și de preot, fapt pentru care legătura cu cei tineri este mai strânsă,  atunci când te întâlnești în fiecare zi de sâmbătă cu acești tineri minunați. Vă doresc sărbători cu pace, cu bucurii sufletești. Nașterea Mântuitorului să ne fie de folos la noi toți, să se nască Iisus Hristos nu doar în ieslea din Betleem ci, în primul rând să se nască în ieslea sufletelor noastre. Acolo El trebuie să se nască, atunci cu siguranță vom fi mai buni”, a subliniat părintele Vasile Chiorean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE