Casa ”Sfântul Iosif”, locul binecuvântat de Dumnezeu

Comunitatea din Chiheru de Jos şi-a respectat şi în acest an promisiunea făcută în urmă cu peste 15 ani Casei „Sfântul Iosif” din Odorheiul Secuiesc, păstorită de măicuțele Congregației „Inimi Neprihănite”, de a veni în fiecare toamnă cu ajutoare pentru funcționarea casei care adăpostește în prezent 150 de copii. Așa se face că vineri, 6 noiembrie, alături de primarul Emanoil Hurdugaci și de oameni inimoși din Chiheru am fost martorul acestui gest de suflet pentru cele 150 de suflete aflate în îngrijirea Casei „Sfântul Iosf” din Odorheiul Secuiesc.

”Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate ajutoarele care le primim”

La sosirea la Casa ”Sfântul Iosif” am fost întîmpinați de sora șefă, Sora Emilia, sufletul așezământului binecuvântat de Dumnezeu din Odorheiul Secuiesc. ”Cred că sunt 16 ani de când, cu bucurie primim ajutoarele venite din partea celor de la Chiheru de Jos. Așa ne-am obișnuit, în fiecare toamnă îi așteptăm să vină cu bunătățuri. Chiar vorbeam cu surorile, eram pe terminate cu proviziile și ne gândeam dacă vor mai veni cei de la Chiher cu ajutoarele. Nu mai aveam nici brânză, nici ulei, făină, și nu știm cum să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate aceste daruri. Casa e mare, copii sunt mulți, 150 în total. De toți suntem 175 de persoane în fiecare zi la masă, și mereu le spun copiiilor: măi copii, e o nuntă aici în fiecare zi, iar ei spun: da soră, am pregătit nunta. Cantitățile de alimente pe care le consumăm sunt mari, 40 de pâini pe zi, 7 tone de cartofi într-un an. Ne descurcăm din ajutoarele pe care le primim. Sunt preoți care la parohiile lor strâng alimente, haine, bani, și ne ajută. Apoi mai sunt unele asociații care au mai donat și cei 2 %. Așa mergem înainte cu ajutorului lui Dumnezeu. Cheltuielile sunt mari, mai ales iarna. 7.000 de euro e gazul doar pe o lună, plus 1.500 curentul, plus apa. Cheltuielile se ridică la peste 10.000 de euro pe lună. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate ajutoarele care le primim, nu am ajuns niciodată la disperare. Ne rugăm și știm că acest loc e casa Sfintei Fecioare care, nu ne lasă fără ajutor, ne trimite mereu ce avem nevoie”, ne-a declarat Sora Emilia.

”De mici trebuie să învețe să ajute un om nevoiaș”

Meritul donației făcute de către comunitatea din Chiheru de Jos îi revine primarului Emanoil Hurdugaci, cel care în fiecare an vine în sprijinul celor 12 măicuțe care se îngrijesc de cele 150 de suflete găzduite de Casa „Sfântul Iosif”. „Pentru mine și pentru toți chiherenii este o bucurie că de peste 15 ani venim cu ajutoare pentru cei de la Casa „Sfântul Iosif” din Odorheiul Secuiesc. Am aflat din mass media de problemele pe care le-au avut aceste măicuțe imediat după revoluție și atunci am găsit de cuviință să facem această acțiune în fiecare an. Și în acest an am venit cu produse agricole, fiecare ce a avut în gospodăria proprie, legume, alimente, murături, făină, chiar și o sumă de bani, donate cu generozitate pentru această casă minunată. În acest an s-au adunat 3.000 de lei, bani oferiți acestor minunate călugărițe de la Casa „Sfântul Iosif”. În acest an o contribuție la acest gest umanitar l-au adus și copii din Chiher, care au donat o sumă de bani. Am dorit ca și ei să simtă că un gest mic poate aduce atâta bucurie, să conștientizeze faptul că în ziua de azi sunt copii mai sărmani decât ei. De mici trebuie să învețe să ajute un om nevoiaș”, a precizat Emanoil Hurdugaci, primarul comunei Chiherul de Jos.

”Dumnezeu, prin puterea Sa, i-a dat o casă”

Povestea Casei „Sfântul Iosif” a început imediat după revoluție când, preşedintele Fundaţiei Basel Hilft din Elveţia, dr. Cyrill Burgel a construit un așezământ la Odorheiul Secuiesc pentru copii nevoiași. Lucrurile aveau să se complice, primăria dorind sa transforme locația construită de Cyrill Burgel în cămin cultural. Un moment important a fost întâlnirea cu Sora Ionela, calugăriță greco-catolică originară din Băița, condamnată de regimul comunist la ani grei de temniță pentru credința sa în Dumnezeu și pentru faptul că în anii 50 a întemeiat Congregația Inimii Neprihănite. „Au fost atunci niște momente foarte tensionate, în 1997 când am venit aici. Atunci, am primit această casă în dar de la o fundație din Elveția condusă de dr. Cyrill Burgel, după ce a cunoscut-o pe Sora Ionela, a aflat istoria dânsei, de faptul că a fost condamnată de comuniști la ani grei de închisoare. A întrebat-o atunci: soră, vreți o casă? Ea i-a răspuns: 40 de ani m-am rugat pentru o casă. Atunci, Dumnezeu prin puteresa Sa i-a dat o casă. Noi am venit aici, nu știm de ce s-au întâmplat toate acele probleme și ni s-a spus să plecăm. Nu am plecat, am spus că această casă este a noastră, și atunci am fost luate de mâini, trase de păr, bătute, scuipate. Casa a fost sigilată, noi am fost nevoiți să plecăm spre București. După șase luni ne-am întors cu un reprezentant al Guvernului, domnul Remus Opriș, și am rămas în casă. Dar a început un proces care a durat 12 ani, pe motiv că am schimbat destinația casei. Nu a fost vorba de așa ceva, casa a fost pentru copii, este în continuare pentru copii. La început au fost cinci, în prezent numărul lor este de 150. Astfel am îndeplinit dorința donatorului elvețian care, mereu s-a declarat bucuros că a întâlnit asemenea oameni, sinceri cu el, care să rămână în casă alături de copii. Așa am rămas, eu sunt aici de 18 ani, de când am intrat în casă”, povestește Sora Emilia.

”Pot duce această cruce, trebuie să merg înainte”

Anii de început ai Casei „Sfântul Iosif” nu au fost lipsiți de greutăți, trecute însă cu voia lui Dumnezeu, după cum afirmă Sora Emilia. „Au fost perioade grele, nu aveam apă, nu aveam gaz. Imaginați-vă, casa asta are 200 de camere, 275 de geamuri, pe toate le-am spălat cu apă adusă cu găleata, că nu aveam apă. Ne-a fost foarte greu în acei ani de început, nu era mobilier, nu era practic nimic. Eram patru surori, nu aveam cu cine să lucrăm. Surioara noastră Ionela mereu ne spunea: crucea pe care ţi-o dă Dumnezeu este crucea pe care o poţi duce. Atunci am spus: Doamne, înseamnă că pot duce această cruce, şi trebuie să merg înainte”, afirmă Sora Emilia.

”Suntem o mare familie”

Comoara cea mai de preț a Casei „Sfântul Iosif” sunt cei 150 de copii aflați în îngrijirea surorilor din cadrul Congregației Inimi Neprihănite. „Mereu spun că sunt cea mai fercită mămică din lume, îi iubesc pe toţi copiii cu aceeaşi iubire. Suntem aici în casă 12 surori, suntem o mare familie, familia lui Dumnezeu. Asta le spun şi surorilor şi copiiilor, voi sunteţi fraţi între voi. Tot ce se face, se face împreună, singură nu aş fi putut să fac toate acestea. Fiecare soră este responsabilă într-un sector, cu lecţiile, la cabinetul medical, la bucătărie, bibliotecă, peste tot sunt surori care îşi fac treaba. Chiar dacă suntem 12 surori, suntem de fapt 36, pentru că suntem schimbul 1, schimbul 2 şi schimbul 3, iar copiii trăiesc aici cu noi în casă. Mereu le spun: copii, asta e casa voastră şi dacă e a voastră, ea trebuie îngrijită. E foarte important acest sentiment de a fi acasă, în casa mea. Surioara noastră ne spunea că pe uşile voastre să nu fie scris un program, de la ora cutare la ora cutare, voi sunteţi mame, iar mama e 24 de ore din 24, iar copii aceştia când au nevoie de voi, trebuie să fiţi disponibile în orice moment, pentru că dacă acum are nevoie de tine, degeaba îi spui că pe program scrie o oră şi doar atunci eşti acolo”, afirmă Sora Emilia.

”Copiii sunt în preajma lui Dumnezeu”

Relația cu Dumnezeu este una mai mult decât specială, casa având o capelă unde copii au zilnic ora de rugăciune. ”Faptul că în mijlocul casei există această capelă, relaţia cu Dumnezeu este fantastică, ce se întâmplă cu aceşti copii. Când vin aici, înjură, fură, se bat şi încet, încet, cu răbdare, cu iubire şi cu iertare, încep să se schimbe. Dumnezeu ne iartă în fiecare secundă, iar noi de ce să nu-L iertăm. Aceşti copii nu au nicio vină, sunt atât de frumoşi şi de scumpi, de multe ori primesc nişte lecţii de la ei. Un car de bani nu valorează cât această iubire. E ceva incredibil care îţi dă putere şi energie. Mereu le spun copiilor: sunteți în această casă binecuvântată, Sfânta Fecioară e aici, Dumnezeu e aici, deci e nevoie de programul de rugăciune. Unii mai spun că nu vor la rugăciune, dar când pleacă simt și spun apoi că le e dor de capelă, de momentele de rugăciune. E incredibil ce se întâmplă, deoarece acolo e liniște, copiii sunt în preajma lui Dumnezeu, relație foarte importantă pentru ei”, spune Sora Emilia.

Câţi psihologi lucrează în Casa ”Sfântul Iosif” ?

”Mulți mi-au pus această întrebare. Mereu le spun că lucrează unul singur, cel mai bun. Haideţi să vi-l arăt, să vă fac cunoştinţă cu el, şi îi poftesc în capelă. Iisus este cel mai bun psiholog. Relaţia cu Dumnezeu, e locul unde îţi găseşti liniştea şi pacea. El îţi şterge lacrimile, el îţi dă curajul, el îţi trimite până la urmă oamenii binecuvântaţi care să te ajute. Aceşti copii vin la noi cu mari drame, dar toţi într-un fel sau altul sunt mângâiaţi şi alinaţi în suferinţa lor, şi cineva le deschide o portiţă. Cum vă imaginaţi faptul că avem 45 de studenţi care, dacă nu ar fi fost în această casă ar fi ajuns pe stradă sau erau în închisoare. Mereu i-am incurajat, vedeam potenţialul din ei, şi nu se poate să ne lase Iisus şi Dumnezeu să nu ne ajute. Mereu le spuneam: voi puteţi, trebuie să terminaţi o facultate, ca apoi la rândul vostru să-i ajutaţi pe alţii. Aşa se face că acum avem 45 de studenţi, 27 la Braşov, 10 la Bucureşti, doi la Cluj şi 6 la Târgu-Mureş, ceea ce mi se pare o minune”, povestește Sora Emilia.

Soacră mică pentru Lili

Un moment special pentru Sora Emilia a fost atunci când a devenit soacră mică pentru Liliana Oltean, după soț, una din fetele crescute în Casa ”Sfântul Iosif” care și-a întemeiat o familie, și care trăiește în prezent în Târgu-Mureș. ”Spre bucuria mea am fost soacra mică pentru una dintre fetele care au crescut în casă. I-am cumpărat rochie de mireasă, i-am luat verighite, am făcut nunta aici în capelă. Mereu ea îmi spunea: dumneavoastră sunteţi mama mea, pe cine să invit la nunta mea? În locul unde trebuia scris numele părinţilor a scris numele congregaţiei. Şi acum ea mă consideră mamă, având un soț și o fetiţă. Ea vine mereu la noi și de fiecare dată îmi spune că vine acasă. Este un exemplu şi pentru copiii din casă, când ea era la noi, avea grijă de copii mai mici de la grădiniţă. Acum aceşti copii sunt mari, elevi la liceu, şi mereu spun de Lili, cea care i-a îngrijit când au fost mici. Ea a terminat facultatea, masterul, acum lucrează în Târgu-Mureş, la fel şi soţul ei. Sunt o familie fericită, Lili mereu îmi spune că viaţa ei s-a schimbat pentru că a cunoscut această casă, pentrru că s-a întâlnit cu surorile de aici, unde a simţit iubirea părintească. Este foarte important să simţi iubirea de mamă. Toţi aceşti copii au nevoie de această iubire. Nu e nevoie să stai ore în şir cu ei, acele 5 minute dacă le-ai trăit cu intensitate, atunci i-ai câştigat”, afirmă Sora Emilia.

”Îi iubesc pe toți cu aceeași iubire”

Alături de relația cu Dumnezeu, relația cu copii este de asemenea una specială pentru surorile din cadrul Casei ”Sfântul Iosif”. ”Mulți mă întreabă: cum îi pedepsești dacă fac vreo prostie? Ei știu că în momentul în care au făcut o prostie l-au supărat pe Iisus. Atunci le spun așa: mergeți în capelă și stați până simțiți că Iisus v-a iertat. Unii după 5 minute spun că au simțit iertarea Lui, alții după o jumătate de oră. E foarte importantă relația cu Dumnezeu. De multe ori se spune că sunt mici și poate nu înțeleg. Copilul e un burete, e cel mai receptiv. De multe ori îmi dau ei mie lecții. Dacă le dăruiești iubire, de care avem nevoie cu toții, atunci ei se schimbă foarte mult. Deseori se întreabă de ce în casa aceasta e altfel. Îi ducem vara acasă și când se întorc îmi spun că nu mai suportă să audă înjurături, să vadă bătăi, iar aici, în casa lor, se simt cel mai bine. Îi iubesc la fel pe toți cu aceeași iubire, pe nici unul nu l-am neglijat, indiferent de nivelul fiecăruia. Nu e deloc greu să fi mamă pentru 150 de copii. Cred că Dumnezeu ne-a dat un dar, le spun la toți că-i iubesc, deși uni se miră, cum le pot spune la toți că-i iubesc. Asta simt eu pentru fiecare, și de fiecare dată îi îmbrățișez pe toți”, spune Sora Emilia.

Cele trei cuvinte magice

În apropierea casei se află Liceul ”Marin Preda”, locul unde copiii casei primesc educația necesară pentru a păși frumos în viață, ajutați și de surorile din cadrul Casei ”Sfântul Iosif”. „Un mare noroc al nostru este că avem în apropiere de casa noastră Liceul ”Marin Preda”. Fiecare din cele 12 surori are o specializare, profesoară de română, de engleză, de franceză, de matematică. De aceea și rezultatele elevilor sunt excepţionale, fiecare trecând de examenul de bacalaureat. După terminarea şcolii nu-i abandonăm pe aceşti copii. În clasa a XI-a şi a XII-a nici nu ştiu încotro vor merge, mereu ne cer sprijinul. Îi îndrumăm, chiar la Târgu-Mureş avem o fată, Maria Motofelea care în acest an a luat bacalaureatul şi a intrat prima la Drept la Universitatea ”Petru Maior” din Târgu-Mureș. Toate acestea mi se par nişte lucruri extraordinare. Îi ajutăm până îşi găsesc un loc de muncă. Educaţia care noi le-o dăm acestor copii e prin prisma lui Dumnezeu, prin prisma rugăciunii. Aceasta este piatra de temelie, fără această educaţie, poţi să ai zece diplome dacă nu eşti om de omenie. Ei învaţă de mici asta. Mereu le spun: în această casă sunt trei cuvinte magice pe care trebuie copii să le repete şi să le ştie: să spui „Mulţumesc”, să spui „Te rog frumos” şi „Iartă-mă”. Dacă şti aceste trei lucruri, Dumnezeu nu te lasă, şi nu ai cum să nu reuşeşti, iar drumul vieţii este altfel”, declară Sora Emilia.

Forța de a merge înainte

Sora Emilia consideră un miracol divin faptul că în Casa ”Sfântul Iosif” continuă să funcționeze, grație dragostei și ocrotirii lui Dumnezeu, cel care dă forța necesară surorilor de a merge înainte. ”Această forță e un mister, pentru că Dumnezeu e un mister. Sora Ionela, inițioatoarea Congregației ”Inimi Neprihănite” care s-a rugat în anii de prigoană din închisorile comuniste pentru o casă, ne vorbea despre puterea lui Dumnezeu. Dacă noi suntem buni, și ne rugăm, Dumnezeu nu ne lasă. Trebuie să crezi acest lucru, să te abandonezi zi de zi lui Dumnezeu. Doamne, copiii sunt ai tăi, casa e a ta, iar eu fac ce pot omenește pentru acești copii. Sunt oameni binecuvântați care fac donații, pe care noi nu-i cunoaștem. Ne trezim că ne-au plătit o factură fără să le știm nici măcar numele. E o minune acest lucru. Punem la picioarele Sfintei Fecioare câte o factură și apoi vine cineva, pe care nu-l cunoști, și îți spune că vrea să facă un bine. Asta este forța care ne împinge de la spate, e forța rugăciunii, a relației cu Dumnezeu, cu Sfânta Fecioară și abandonarea în brațele lui Dumnezeu. Sora Ionela ne spunea mereu că această casă e foarte grea, iar ca să nu o iei razna ai nevoie de două lucruri: să crezi că Sfânta Fecioară e superioară, ea conduce aici nu tu și să te abandonezi în mâinile lui Dunmnezeu în fiecare secundă, și toate grijile dispar. Dacă nu, ești tot timpul stresat, nervos și nu ști încotro să o apuci. De aceea mereu spun: Doamne, toate sunt ale Tale, Tu le rezolvi, și de aceea și copiii sunt liniștiți, sunt bucuroși”, afirmă Sora Emilia.

„Doamne, în mâinile tale e viaţa mea”

”Nu am regretat niciodată nimic din ceea ce am făcut. Dacă ar fi să mă nasc de o sută de ori, acelaşi drum l-aş urma. Sunt fericită. Mulţi îmi spun că fericirea e o stare relativă. Poate aşa e, dar acea linişte şi pace interioară care îți dă puterea şi curajul de a merge mai departe, eu zic că asta e adevărata fericire. Această abandonare în braţele lui Dumnezeu îţi dă puterea să mergi înainte şi să nu ai regrete. Zic: Doamne, în mâinile tale e viaţa mea, mi-am dăruit-o ţie din iubire, şi atunci ce regrete poţi avea?”