Peste 100 de incunabule propuse pentru patrimoniul național

În ziua de vineri, 27 noiembrie, centrul American Corner de pe strada Primăriei nr. 2 , va găzdui lansarea catalogului „Cartea veche străină din colecțiile Bibliotecii Județene Mureș”, autori Florin Bogdan, expert în carte veche, și dr. Monica Avram. Sub editura „Astra Museum”, cartea însumează descrierea bibliografică a peste 100 de tipărituri din cartea străină care se regăsesc în colecțiile prestigioasei instituții de profil din Ardeal. Despre avantaje, dezavantaje și ce înseamnă clasarea unui bun cultural în patrimoniul naţional, ne vorbește dr. Monica Avram, directoarea Bibliotecii Județene Mureș.

Rep: În funcție de unicitatea sau raritatea lor, incunabilele pot fi incluse în tezaurul patrimoniului cultural naţional. Câte dosare ați propus spre clasare?

Monica Avram: În catalogul pe care îl vom lansa sunt cuprinse toate tipurile de incunabile pe care le avem și dosarele trimise spre a fi evaluate. Am trimis 124 de dosare, iar altele 92 sunt pregătite pentru a fi trimise, acestea provenind din fondul Bibliotecii Județene Mureș, cât și de la Biblioteca Teleki. Așteptăm ordinele de clasare, dar nu avem nici cea mai mică îndoială, că nu vor intra în patrimoniu național. Clasarea lor este și o măsură de protecție, pentru că o carte cu un astfel de statut nu poate părăsi țara fără un document de autentificare.

Rep: Considerate patrimoniu național, să înțeleg că acestea vor fi trimise în altă parte?!

M.A.:  Nu se schimbă proprietarul, cărțile rămân la noi, doar că le schimbăm statutul și au o altă valoare. Expertul în carte veche acreditat de Ministerul Culturii, Florin Bogdan, care ne ajută în întocmirea dosarului, caută atât informații ce permit stabilirea cât mai precisă a valori icultural-istorice şi artistice a cărţii propuse a fi incluse în patrimoniul cultural național, cât și informații despre câte exemplare mai sunt în țară și câte mai sunt în lume, iar odată ce cartea este clasată, practic devine cunoscută în circuitul științific. Probabil sunt țări care consideră că au unicate, fără să știe că unul sau mai multe exemplare din acea carte se regăsesc și la noi.

Rep.: Având cărți în patrimoniul național, vă expuneți unui risc.

M.A.:  Desigur, odată clasate, trebuie să abordăm alte modalităţi de conservare şi siguranţă fizică, dar trebuie să arătăm ce avem, noi, aici, chiar dacă e cu dublu tăiș. Poate dăm idei, stârnim dorințe, așadar sistemul de protecție trebuie sporit. Nu mergem pe ideea ”drobului de sare” și nu ne facem griji, vom lua toate măsurile de siguranță, fără să punem în față ideea că se va întâmpla ceva rău.

Rep.: Cum se întocmește un dosar pentru clasare?

M.A.: Clasarea are ca prim efect înscrierea în Inventarul Patrimoniului Cultural Naţional, care se întocmeşte pe baza Ordinelor de clasare de către Direcţia Muzee, Colecţii, Arte Vizuale din Ministerul Culturii şi Cultelor. Documentația este depusă la dosar, dar este trimis și în varianta electronică, astfel încât nu se poate rătăci sub nici o formă. Fiecare dosar trebuie să conțină informații despre proprietar, fișa analitică de evidență unde sunt informații concrete legate de carte inclusiv fotografia paginii de titlu. Vă dau câteva exemple de informații concrete: poate o carte în varianta originală deține 20 de gravuri, iar a noastră are doar 15, pentru că în timp s-au șters. O altă țară poate deține una la fel, dar numai cu 9 gravuri. Sau, fiind vorba de Biblioteca Teleki, o carte poate avea exlibrisul contelui ceea ce nici o altă țară nu poate avea, și, deci, o face unică. Informații concrete sunt și datele despre legătura cărții, dacă e originală sau nu, dacă s-a recondiționat sau nu, sunt cazuri în care, cu exces de zel, unii mai puțin cunoscători care se ocupă de restaurarea cărților, în momentul în care aceasta avea filele desprinse, le-a adunat pentru a fi legate și le-a tăiat, ceea ce e o mare greșeală.

Rep.: De ce este considerată o greșeală atât de mare?

M.A.: Într-o carte veche, oglinda textului e foarte mică, spațiul alb care încadează textul de-a lungul fiecărei laturi a unei pagini tipărite este destul de lat, în ideea de a proteja textul în sine. Dacă apa ajunge la margini, nu se deteriorează atât de  ușor. Restaurarea unor cărți vechi este o muncă foarte delicată și trebuie să se ia în calcul multe aspcte, inclusiv mediul în care acestea au fost depozitate, degradările majore pe care acestea le prezintă, atât în ceea ce privește suportul de text, cât și la legătură.

Rep.: Ce ne puteți spune despre însemnările cu mâna?

M.A.: Însemnările cu mâna sunt de mare preț, pentru că ne pot da foarte multe informații despre proprietari , când a fost făcută legătura cărții, de către cine și cât a costat, scot la lumină repere foarte clare despre comunitatea respectivă, practic, sunt mărturii importante și utile, care pot lămuri unele probleme încă neelucidate din istoria culturală locală sau națională. Dosarul pentru clasare se încheie cu raportul de expertiză cu punctajul aferent fiecărei cărți și se adaugă și fotocopia după fila din registrul de inventar în care este menționată cartea, pentru a dovedi că noi suntem proprietarii.

Rep.: De unde provin incunabilele noastre?

M.A.: Incunabila reprezintă un interes deosebit atît pentru bibliotecari, cât şi pentru cercetători. Cele mai multe le avem din donațiile de la biblioteca fostei Mănăstiri francis-cane din Călugăreni sau vechea bibliotecă a Colegiului reformat din localitate, altele sunt cumpărate de la anticariat. E riscant să cumperi de la un necunoscut, chiar dacă o vinde pe bani puțini, pentru că nu știi de unde provine, trebuie întocmită o factură în baza unor documente de proveniență a cărții.