Vasile Dâncu, de la conflict la solidaritate

Vasile Sebastian Dâncu ne-a vorbit, accentuat, despre nevoia de a ne solidariza. Doar că fiecare suntem datori să participăm la construcția unei noi solidarități, a unui proiect pornit de jos care să ducă spre altceva. Ritmul nu e chiar cel bun, dar drumul – da.

Reporter: Există într-adevăr un conflict între generații, cum ne raportăm la el, cum acționăm?
Vasile Sebastian Dâncu: Este un conflict simbolic mai degrabă, întotdeauna generațiile tinere aduc noul, generațiile tinere trebuie să facă o ruptură față de vechi, pentru că inepțiile vechi nu produc progres. Eu cred că până la urmă tinerii au dreptate și tinerii ajung și ei la rândul lor bătrâni și să nu aibă dreptate, certă este evoluția socială corectă, este exact cu mersul lumii ca să spunem așa. Sigur că pe noi ne afectează într-un anumit moment, mai ales atunci când simțim că nu mai recunoșteam lumea, simțim că generațiile noi au altă viziune despre lume decât noi, ni se pare că tinerii sunt superficiali. Este un lucru absolut normal. Cred că este un lucru important să se lege generațiile, cred că este important ca fiecare generație să își secrete liderii săi, să nu dispară mecanismele de admirație din societate pentru că o generație fără lideri este o generație care moare. Nu există din păcate acum și cred că asta este problema în acest moment generațiile tinere care au venit în politică nu au reușit să construiască lideri, nu au reușit să construiască instituții ale admirației, să aibă niște lideri puternici care să se lupte cu liderii conservatori ai trecutului care încă conduc această societate. Dar cred că acest lucru se va realiza, deocamdată suntem într-un moment de trecere spre o altă lume care este încă în confuzie, mecanismele noi care sunt rețelele sociale, social media, organizațiile tinerilor încă nu au destulă forță și nu au o solidaritate internă pentru ca să înlocuiască ce este vechi, dar această perioadă de confuzie va trece. Nu există societăți sinucigașe cred și din acest punct de vedere eu am speranță în viitor, numai că nu îmi place când tranzițiile durează foarte mult, nu îmi place când nu vezi o construcție a unui proiect social, proiectul social trebuie să îl facă elita unei societăți, elita politică, elita intelectuală, iar când această elită nu își ia în serios această misiune, nu este destul de solidară în jurul unui proiect, atunci societatea respectivă poate fi în criză, recunosc că avem o criză a societății noastre, o criză a valorilor, o criză politică, o criză intelectualității. Producem prea puțină carte, citim prea puțin, scriem prea puțin, nu promovăm tineretul și agende culturale, așa cum ar trebui. Cred că vom reuși să trecem peste și vom reuși să construim o societate care merge înainte.

Rep.: Vorbeați de solidaritate, credeți că ar trebui să provină de la această elită, cum ne solidarizăm?
Vasile Sebastian Dâncu: Solidaritatea se organizează, solidaritatea nu se naște spontan, nu ne naștem solidari. Trebuie organizată de elite în primul rând, trebuie să aducă idei, instituții, să adune oamenii în jurul unor proiecte, o societate fără elite este o societate care bâjbâie în deșert, care este în derivă, noi în acest moment avem o elită care este formată din intelectuali publici, care se duc la televizor, se contemplă, se autocontemplă, își bazează acțiunea pe narcisism și prea puțini lucrează în șantierele acestea ale unei noi solidarități. Ne place să ne autoflagelăm foarte mult, ne place să analizăm foarte mult ceea ce ne desparte, răul din societatea noastră, superficialitatea. Dar nu punem rămâne la asta, fără să găsim acel lucru care ne face să fim împreună. Faptul că 5 milioane de oameni se duc la serviciu în fiecare dimineață, faptul că oamenii nasc în continuare copii și se căsătoresc, faptul că oamenii de la țară produc mâncare pentru cei de la oraș, sunt lucruri care ne unesc, sunt fapte sociale, iar aceste lucruri ar trebui teoretizate și aduse în spațiul public, prin mecanisme de solidaritate. Deci există un ceva, națiunea română, în comunitățile românești, indiferent de componența lor etnică, este ceva care ne unește și care nu este valorificat, un fel de energie a unei solidarități pe care intelectualii nu au pus-o până acum în lucru, nu au valorificat-o și acest lucru încerc să îl descopăr eu. Dacă te uiți în jurul tău s-ar putea să descoperi foarte mulți oameni care îți pot deveni prieteni.

Rep.: Cum depășim stadiul acesta de a nu ne implica, de a nu ne interesa celălalt, de individualism și egocentrism?
Vasile Sebastian Dâncu: În această carte citez o cântăreață – Joan Baez, pe care generația mea o cunoaște foarte bine, spunea un lucru extraordinar: „Antidotul disperării este acțiunea ”, deci trebuie să facem fiecare ceva, să ieșim în spațiul public cu ceva – unul dansează, altul cântă, altul desenează, să aducem ceva comunității, iar în jurul nostru să se creeze un mic grup, care vor aduce alți prieteni și încet vom construi o societate coezivă. Nu se poate construi o societate coezivă pornind numai de la instituții, trebuie să pornească și de jos. Noi societatea civilă am omorât-o, pe toți care erau în societatea civilă, politica i-a luat și i-a făcut politicieni, miniștri, pe sindicaliști i-au făcut miniștri și șefi pe la partide, a lăsat un spațiu gol, societatea trebuie să trăiască și singură fără elita aceasta formală, să spunem, asta ne lipsește nouă, suntem prea descurajați, deși avem oameni minunați care merg în străinătate și fac niște lucruri extraordinare, pentru că găsesc un mediu propice pentru asta. Eu sunt sigur că se va întâmpla asta, eu văd cum evoluează societatea românească, nu îmi convine ritmul, mi se pare că este prea lent, dar dincolo de asta societatea merge înspre bine totuși. Ne mai trebuie niște conștiințe serioase, poate că noile legi legate de înființarea partidelor cu doar trei membri vor bulversa, vor crea o criză în acest moment, dar după aceea se vor putea exprima oamenii mult mai bine în spațiul public. Știu că aici la Tîrgu Mureș am câțiva prieteni care militează pentru asta de multă vreme și m-am bucurat să văd că Tîrgu Mureșul este un oraș mult mai coeziv decât credeam, gândesc la fel chiar dacă sunt români sau maghiari despre oraș, despre ce înseamnă un oraș, despre ceea ce reprezintă un oraș. Nu am crezut că există o posibilitate de a crea mai repede o comunitate mai strânsă, dacă și politicienii ar fi un pic mai toleranți.

Rep.: Care ar trebui să fie rezultatul unui salon de carte, cum este Bookfest?
Vasile Sebastian Dâncu: Eu am studiat industria de carte din România și, din păcate, noi nu am găsit mecanismele administrative ale Guvernului, ale Ministerului Culturii, nu am reușit în acești ani să stimulăm producția de carte, cartea a devenit un lux la noi. Faptul că Bookfest-ul ajunge în orașe unde se citește, dar unde nu ajung întotdeauna noutăți, cum este Tîrgu Mureșul, cum este Brașovul, Oradea. Aceste orașe sunt pline de intelectuali care citesc, trebuie să vină cărțile la ei și este un lucru foarte bun, salut această inițiativă și mă bucur că Bookfest-ul a găsit soluția să meargă în cât mai multe locuri.
A consemnat Ligia VORO