Campanii sociale de succes, la Teatrul Naţional Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 172 Vizualizări

Campanii sociale de succes, la Teatrul Naţional

campanieÎn luna decembrie 2015, Teatrul Național Târgu-Mureș a continuat cu succes tradiția colectei de bunuri pentru copiii nevoiași, dezvoltată în ultimii ani. Mulțumită spectatorilor generoși și a membrilor celor două trupe și în acest an, ca și în anii precedenți, am reușit să adunăm „metri cubi” de donații.

Astfel, în perioada 2-22 decembrie 2015, Compania Liviu Rebreanu a desfășurat campania „Colorează o stea”, prin intermediul căreia a colectat rechizite școlare, cărți și jocuri de grup pentru copiii aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Mureș. Toate bunurile adunate au fost depuse la sediile Centrelor de Tip Familial din județ.

De asemenea, în perioada 14-18 decembrie, voluntarii Trupei „Guga Junior” împreună cu scenografa Măriuca Ignat au vizitat Centrele de Tip Familial din Miercurea Nirajului, Târnăveni, Sâncraiu de Mureș și Reghin, unde au organizat ateliere de confecționare a ornamentelor de Crăciun. În total, în cadrul atelierelor au fost implicați peste o sută cincizeci de copii. Aceștia s-au numărat și printre invitații spectacolelor „Poveste de Crăciun” din 17-19 decembrie.

În cadrul campaniei „Osszuk meg az ünnep örömét!”, Compania Tompa Miklós a colectat produse alimentare neperisabile, detergenți și produse de igienă personală. Datorită generozității sponsorilor, am reușit să strângem și pachete cu produse de panificație donate copiilor din Asociația „Sfânta Elisabeta”, condusă de călugărul franciscan, părintele Paul. Donațiile au fost înmânate la Teatrul Național, după concertul de Crăciun, din 25 decembrie.

Directorul general al Teatrului Național, Gáspárik Attila, consideră că, prin intermediul acestor campanii, teatrul sensibilizează și atrage atenția asupra rolului pe care îl exercităm fiecare dintre noi în cadrul comunității și a nevoii de a ne manifesta solidaritatea unii față de ceilalți: „Suntem interesați de problemele comunității noastre, atât pe scenă, cât și în afara ei. Încercăm să găsim și să propunem soluții, nu numai în teorie, dar mai ales, în practică. Teatrul Național are o responsabilitate socială și morală, iar prin intermediul acestor acțiuni vrem să arătăm că artiștii nu sunt indiferenți față de aceasta.”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE