Share




Home / Administratie / Poliţiştii mureşeni, la datorie şi de Revelion

Poliţiştii mureşeni, la datorie şi de Revelion

politiaPentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Potrivit inspectorului Andreea Pop, purtător de cuvânt al IPJ Mureş, dispozitivul de siguranţă a fost constituit din peste 500 de poliţişti de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, poliţia transporturi şi luptători de intervenţie rapidă, fiind constituită şi o rezervă în măsură să intervină dacă situaţia impune. „În perioada premergătoare sărbătorilor, aglomeraţia şi agitaţia ce se creează constituie factori favorizanţi pentru comiterea furturilor, în special. Astfel, lumea este mai puţin atentă, manipulează sume mai mari de bani, dar şi vizibilitatea uneori redusă datorită condiţiilor meteo, precum şi lipsa multor cetăţeni de la domiciliu, oferă ocazii infractorilor”, a precizat Andreea Pop.

Pentru ca petrecerea sfârşitul de an să fie liniştită, Poliţia recomandă un set minim de măsuri de autoprotecţie:



Pentru locurile publice, la cumpărături, în mijloacele de transport în comun:

– Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră! Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute! Geanta nu o plasaţi în coşul de cumpărături (poate fi sustrasă cu uşurinţă); păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor; Nu purtaţi rucsacul pe spate dacă aveţi înăuntru bani sau telefoane mobile!

– Daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi/sunteţi în mijloacele de transport în comun! Când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenării a unui hoţ;

– La efectuarea plăţilor nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră;

Pentru locuinţe:

– Încuiaţi uşa, chiar dacă sunteţi acasă! Împotriva hoţilor este foarte eficient să vă montaţi la uşile de acces, un sistem de închidere cu două încuietori, pe care să le folosiţi!

– Atenţie cui permiteţi accesul în bloc!

– Rugaţi vecinii de încredere să supravegheze locuinţa. Nu strică să lăsaţi lumina aprinsă dacă lipsiţi în noaptea de Revelion!

– Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;

– Nu păstraţi în casă sume importante de bani! Nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii;

– Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le lăsaţi în casă!

– Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă!

– Montaţi încuietori rezistente care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă, precum şi alte locuri); dacă alegeţi să montaţi un sistem de alarmare în interiorul locuinţei dumneavoastră, contactaţi firme specializate în acest domeniu;

Pentru auto:

– Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului;

– Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.

– Respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a salvărilor.

– Folosiţi centura de siguranţă!

– Circulaţi cu viteză moderată!

– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!

– Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi!

Pentru noaptea de Revelion:

– Evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri şi terase unde se consumă alcool şi sunt adunate persoanele gălăgioase;

– Alegeţi drumurile circulate, luminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice;

– Deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane;

– Nu acceptaţi compania persoanelor necunoscute.

– Dacă sunteţi abordaţi de diferite persoane, care, vă solicită nejustificat sume de bani ori bunuri, nu daţi curs unor astfel de solicitări.

Pentru consumul de alcool:

– Evitaţi excesul şi persoanele aflate în stare de ebrietate! Se nasc foarte uşor conflicte, dar puteţi deveni mult mai uşor victima diverselor infracţiuni sau accidente rutiere!

– Nu încurajaţi violenţa şi nu proliferaţi înjurături! Un limbaj controlat previne adesea declanşarea conflictelor. Nu vă rezolvaţi problemele când aţi băut mai mult sau cu persoane aflate sub influenţa alcoolului, lăsaţi-le pe a doua zi, când veţi avea mintea limpede. Sfătuiţi-vă şi prietenii în acest sens!

Pentru produse cu amestec pirotehnic:

– Achiziţionaţi astfel de produse doar de la magazinele autorizate, respectiv cele care sunt autorizate să comercializeze produse din categoria 1 – obiectele pirotehnice de distracţie care prezintă un risc scăzut (de exemplu: steluţe, lumânări scânteietoare, inele de foc, sateliţi).

– Părinţii sunt rugaţi să supravegheze copiii cu atenţie sporită deoarece aceştia sunt expuşi accidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

                    

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Consilierii reghineni convocați în ședință ordinară

Consilierii reghineni sunt convocați  luni, 30 martie, ora 13  în ședință ordinară, având pe ordinea …

Share
Share