Batoş, model de realizări pentru comunitate Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 320 Vizualizări

Batoş, model de realizări pentru comunitate

111Omul sfințește locul spune un vechi proverb românesc, lucru adeverit întocmai pe Valea Luțului în cazul lui Dumitru Cotoi, primarul comunei Batoș. Acestea ne-a făcut o radiografie a rezultatelor la nivelul comunei din actualul mandate.

Reporter: Cum apreciaţi mandatul actual de primar al comunei Batoş?

Dumitru Cotoi: După încă un mandat la conducerea Primăriei Batoş, am rămas la concluzia că funcţia de primar este o „meserie” pe care mulţi ar vrea să o facă, însă atunci când ajungi s-o practici, realizezi că nu este aşa de simplu cum pare din afară. Spun asta pentru că aşa credeam şi eu înainte de a fi primar. Nu este foarte simplu de administrat o comună mare cum este Batoşul, cu patru sate mari, cu peste 4.300 de locuitori şi cel puţin tot atâtea probleme, mai ales în aceste vremuri. Când spun despre aceste vremuri, mă refer şi la faptul că pretenţiile, atât ale oamenilor cât şi ale diferitelor instituţii, sunt mai mari, iar administraţia locală trebuie să ţină pasul cu nevoile şi solicitările tuturor. Ca şi într-o familie, la fel şi o comunitate se confruntă cu fel de fel de probleme, din diferite domenii de activitate şi anume: economic, social, infrastructură, învăţământ, sănătate, cultură, sport şi multe altele. Păstrând termenul de comparaţie dintre comunitate şi familie, în niciuna dintre acestea treaba nu poate merge bine dacă nu există înţelegere şi colaborare, de unul singur nu poţi reuşi. Astfel, pot spune, cu bucurie, că împreună cu viceprimarul Ioan Gliga, cu membrii Consiliului Local cu echipa din Primărie şi mai cu seamă cu sprijinul şi implicarea cetăţenilor din comuna Batoş am reuşit să rezolvăm o parte dintre problemele comunităţii.

Rep.: Care au fost realizările din actualul mandat la nivelul comunei Batoș?

D.C.: S-au făcut multe lucruri şi lucrări bune în comuna noastră, oamenii sunt mulţumiţi şi se bucură de ele. Aş enumera câteva dintre acestea: Construirea unei şcoli şi a unei grădiniţe în Goreni, reabilitarea şcolii din satul Dedrad, realizarea unui acoperiş nou pe sala de sport, precum şi pe căminul cultural din Batoş, pietruiri străzi, trotuare, cumpărarea şi modernizarea căminului cultural din satul Uila, amenajarea unui popas – Izvor Ciurgău la Batoş, cumpărarea unui buldoexcavator, a unei freze pentru cosit şanţuri şi a unei autospeciale de stins incendii, extinderea şi amenajarea sediului primăriei, extinderea reţelelor de apă şi energie electrică, amplasarea unor monumente ale eroilor, modernizarea centrului Batoş – asfaltare, dalarea şanţurilor, trotuare – dotarea cu mobilier a şcolilor, a căminelor culturale şi multe alte lucrări.

Rep.: Ce alte reușite contabilizați în acest mandat de primar?

D.C.: Desigur, pe lângă toate acestea, există lucrări care nu se văd şi anume întocmirea unor studii de fezabilitate şi proiecte pentru diferite lucrări care urmează să fie realizate în satele aparţinătoare comunei, întabularea unor proprietăţi ale comunei Batoş, păşuni, păduri, susţinerea financiară a diferitelor activităţi culturale sau sportive, etc. Poate că nu sunt multe, dar cu siguranţă nu sunt nici puţine.

Rep.: Ce mai este de făcut?

D.C.: Deşi m-am străduit să mulţumesc cât mai mulţi, cu siguranţă există persoane care au anumite probleme nerezolvate. Pe aceştia îi aştept să discutăm faţă în faţă şi împreună să găsim o soluţie sau o cale de rezolvare a situaţiilor existente. Ştiu şi sunt convins de faptul că sunt multe alte probleme de rezolvat, acestea nu se vor termina niciodată şi vor apărea mereu altele. De aceea aştept pe oricine la discuţii, cu propuneri care să fie benefice tuturor. De asemenea, solicit tuturor locuitorilor să se implice în înfrumuseţarea satelor prin buna gospodărire a caselor, a porţilor şi gardurilor, a domeniului public din faţa acestora şi prin îngrijirea a tot ceea ce s-a realizat. Sunt bucuros că astăzi, şi datorită activităţii şi acţiunilor noastre, se vorbeşte de Batoş chiar şi la nivel naţional şi am convingerea că redevenim o comună apreciată, cu un viitor mai bun.

Rep.: Ce urmează?

D.C.: Împreună cu echipa de lângă mine, nu ne vom opri. Vom continua să muncim pentru a realiza în continuare lucrări mai mari sau mai mici, precum și pentru a rezolva din problemele comunității.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE