Proiect integrat de 9,7 milioane lei finalizat la Cozma Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 290 Vizualizări

Proiect integrat de 9,7 milioane lei finalizat la Cozma

111Printre cele mai mici comune la nivelul județului Mureș se numără și Cozma, localitate la conducerea căreia se află Petru Ormenișan. Acesta ne-a vorbit despre investițiile efectuale în actualul mandat, precum și planurile de viitor ale comunei în interviul următor.

Reporter: Care au fost proiectele de investiții majore din ultimii trei ani și jumătate la nivelul comunei Cozma?

Petru Ormenișan: Suntem în curs de finalizarea unui proiect integrat pe fonduri europene pe Măsura 322, proiect început în anul 2009. Am depus studiul de fezabilitate în acel an, iar un an mai târziu, pe 18 noiembrie, am semnat contractul de finanțare.Valoarea acestui proiect se ridică la suma 9.730.000 lei.

Rep.: Ce prevede proiectul?

P.O.: Acest proiect prevede asfaltări de drumuri pe o distanță de 7 kilometri, construirea unui cămin de bătrâni și dotări la căminul cultural, cu costume naționale, mobilier și aparatură tehnică. Din cei 7 kilometri de asfalt, 2,7 kilometri au fost asfaltați la Socol, restul în localitatea de reședință a comunei. În ce privește căminul de bătrâni, el beneficiază de o clădire nouă, capacitatea fiind de 24 de locuri. Nu știu dacă din comună vor fi doritori să meargă la acest cămin, dar cu toate aceste este unul binevenit. Vedeți că acum sunt tot mai mulți vârstnici, copii lor au serviciul lor și nu pot să-i îngrijească și atunci apare această posibilitatea a căminului de bătrâni. Acest proiect a fost unul integrat, nu puteai să faci asfaltări fără alte investiții. Pe infrastructură erau apa, canalizarea și drumurile, pe partea socială era construcția unei grădinițe, creșe sau un cămin de bătrâni, iar la partea culturală a fost acea dotare pentru căminul cultural cu costume populare. La nivelul comunei avem un ansamblu de dansuri, ”Agrișu”, care a beneficiat cu ocazia acestui proiect zece costume populare pentru femei și zece pentru bărbați. Acest ansamblul participă la diferite festivaluri în județ, în țară, chiar și în străinătate. Anul trecut a fost prezent în Grecia la un festival unde ne-a reprezentat cu cinste.

Rep.: Ce proiecte aveți în plan pentru perioada următoare?

P.O.: În funcție de bani care vor fi alocați pentru anul 2016, o să vedem ce proiecte vom derula la nivelul comunei. Printre proiectele la care ne gândim sunt cele legate de asfaltarea celorlalte străzi de pe raza comunei, pe o distanță de aproximativ 8 kilometri, care să acopere cu asfalt întreaga comună. Suntem cuprinși într-un Masterplan cu Aquaserv și Consiliul Județean Miureș pentru introducerea apei și canalizării, proiect care se derulează până în anul 2020. Va fi trasă o conductă din comuna vecină de la Fărăgău, la care se vor racorda locuitorii comunei. În acest Masterplan este cuprins și canalizarea pentru comuna Cozma. De asemenea, pentru anul viitor am în vedere schimbarea acoperișului la școala din Cozma, și construirea unei anexe, respectiv a unei magazii de lemne. La acesta se adaugă un alt proiect la AFIR pentru asfaltarea restului de străzi din comună.

Rep.: Cât v-ar ajuta un astfel de proiect pentru apă și canalizare, de care se tot discută de multă vreme?

P.O.: Ne-ar ajuta enorm, dat fiind faptul că în ultimii ani seceta a fost destul de pronunțată, în fântâni și puțuri nu mai există apă. Pe timp de vară apa e un lux, atât pentru oameni cât și pentru animale.

Rep.: Cum sună viitorul pentru comuna Cozma?

P.O.: În funcție de ce venituri vom avea vom încerca să facem proiecte. Să vedem ce buget vom avea pentru a demara noi investiții. Aici mă refer la un parc de joacă pentru copii din comună, un teren de minifotbal, dar toate acestea în funcție de fonduri. Din fonduri proprii e foarte greu să investim, dacă nu chiar imposibil. Într-un an adun la bugetul comunei din taxe și impozite undeva la 80.000 lei, sumă care nu acoperă nici măcar salariile la angajații primăriei. De asemenea, agenți economici cât de cât nu avem, singura noastră speranță sunt banii europeni și banii care vin de la Guvern.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE