Home / Cultură / Flavia Adam, 5 premii pentru poezie în 2015

Flavia Adam, 5 premii pentru poezie în 2015

Distribuie

112Cotidianul Zi de Zi vă face cunoştinţă cu Flavia Adam, care a câştigat, recent, două premii importante în domeniul poeziei: premiul „Alexandru Sihleanu” în cadrul Festivalului Internaţional de Creaţie Literară „Titel Constantinescu” organizat la Râmnicu Sărat în data de 5 septembrie şi marele premiu al Festivalului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”, desfăşurat vineri, 2 octombrie, la Mizil. De asemenea, în acest an, tânăra în vârstă de 32 de ani a mai a obținut premiul revistei „Convorbiri literare” la Concursul Național de Povești „Ion Creangă”, premiul special al juriului la Festivalul de Poezie Religioasă „Credo” şi premiul revistei „Climate literare” la Concursul Național „Primăvara albastră” – secțiunea poezie.

Primele versuri, scrise la 15 ani

Absolventă a Liceului Pedagogic din Târgu-Mureş şi a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Flavia Adam şi-a descoperit pasiunea pentru poezie la vârsta de 15 ani, când a început să aştearnă pe foaie primele emoţii, sub formă de versuri.

După terminarea cursurilor liceale, în 2002, a urmat o lungă perioadă de „tăcere”, Flavia Adam revenind la pasiunea pentru poezie abia în anul 2014, cu grupaje de poeme publicate în revistele „Luceafărul de dimineaţă”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Apostrof”, „Discobolul”, „Târnava”, „Acolada”, „Poezie și geometrie”, „LitArt”, „Oglinda literară”, „Algoritm literar” şi „Sintagme literare”. „Mi-am descoperit această pasiune la vârsta de 15 ani. Pe atunci frecventam Cercul de literatură al Palatului Copiilor din Târgu-Mureș”, a declarat poeta care a lucrat, în decursul anilor, la câteva grădiniţe şi la Liceul de Artă din Târgu-Mureş, de unde a schimbat radical domeniul de activitate în 2007, an în care s-a transferat la compania Daw Benţa din Sâncraiu de Mureș, comuna în care şi domiciliază.

Premiu important pentru „Pumnul din vid”

La începutul lunii septembrie a acestui an, Flavia Adam a obţinut premiul „Alexandru Sihleanu”cu publicarea volumului de versuri „Pumnul din vid” la Editura Rafet, la Festivalul Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu” 2015. „Volumul câștigător se numește „Pumnul din vid”. La concurs au participat 1.624 de manuscrise, la şapte secțiuni. Dintre manuscrise, au fost alese 12, printre care și al meu. Premiul a constat în publicarea manuscrisului în volum. E un volum pe care l-am scris în aproximativ două luni, aprilie și mai 2015 şi este al cincilea volum de poezie. Am trimis acest manuscris cu mari emoții, fără să mă gândesc vreo clipă că aș avea șansa de a fi printre câștigători. Știam din articolele citite în presă despre edițiile trecute că e concurență foarte mare. Mă bucur că am avut curajul să încerc”, a afirmat, pentru cotidianul Zi de Zi, Flavia Adam.

Emoţiile, principala sursă de inspiraţie

Poeta a mai dezvăluit că principala sursă de inspiraţie pentru versurile sale sunt emoţiile date de diferite întâmplări ale vieţii de zi cu zi. „Poemele sunt despre iubire, despre moarte văzută ca trecere dintr-un spațiu spiritual în altul, despre cum ne lăsăm noi scriși de poezie. Mă inspiră toate lucrurile din jurul meu: o fereastră, o frunză, o melodie bună. De asemenea, emoțiile sunt o puternică sursă de inspirație. Cred că oamenii se nasc cu nevoia de a scrie, iar scrisul înseamnă vindecare”, a arătat Flavia Adam.

Șase cărţi publicate, altele în pregătire

În decursul activităţii sale, Flavia Adam a publicat șase volume de versuri: „Tăcerile dintre cuvinte” (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj Napoca, 2013), „Pierduţi prin toamnele iubirii” (Editura Editgraph Buzău, 2014), „În amiaza cuvintelor” (Editura Ardealul Târgu-Mureş, 2014), „Instantanee din ultima moarte” (Editura Arhipelag XXI Târgu-Mureş, 2015), „Pumnul din vid” (Editura Rafet Râmnicu Sărat, 2015) și „Femeia de nisip” (Editura Rafet Râmnicu Sărat, 2015). „Al șaptelea volum este în curs de finalizare și va fi publicat la Editura Tracus Arte. De asemenea, tot în curs de finalizare mai am un volum de poezii pentru copii. Scrierea acestui volum a fost marea mea dorință încă din perioada în care lucram cu cei mici”, mărturiseşte poeta care şi-a adăugat în palmares, în urmă cu câteva zile, şi marele premiu al Festivalului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” de la Mizil.

113

sub caişi timpul e-o minge

 

a trecut vremea caişilor,

nu mai sunt flori de pus la ureche

să îmi şoptească răni despre mine,

 

retrăiesc scena pisicii încremenite pe-acoperiş –

n-am cum să nu visez

că poate într-o altă viaţă am fost şi eu o felină,

că timpul e o minge pe care

copilăroşi o rostogolim de la unul la altul,

 

în mine e cald şi e miros de vin fiert,

dincolo de ferestre, atât de tandru şi viu

caişii îşi acoperă goliciunea cu plase de brumă –

pe ramuri câteva ciori ciugulesc fără pic de ruşine

secunde.

 

*****

 

actriţă de ocazie

 

dumneavoastră sunteţi actriţă?

m-a întrebat o doamnă cochetă –

eu stăteam în ultimul rând,

sângeram în mine

ca o pasăre la întâmplare ucisă,

 

pereţii nu mă ştiau, oamenii nici atât,

luminam atât de frumos

în amiaza de vineri,

 

din câteva acorduri

inima mea s-a umplut,

m-a îmbrăţişat şi a vărsat lacrimi

pe săturate;

 

e o mare fericire să plângi

când drumul se termină odată cu rana.

 

*****

 

în tandem cu o moarte impară

 

îmi plac duminicile, numerele impare,

prezentul între degete frământat,

uşile de biserici rămase deschise,

 

m-am născut să dansez cu moartea,

să îi şterg lacrimile,

pantofii cu un număr mai mari,

cuvintele răsărite în zori

din seminţe furate,

 

da, am păcătuit,

ne-am iubit cu spatele la ziduri,

ne-am crestat venele

până ce n-a mai curs nicio picătură

de viaţă,

 

omorâţi-mă cu pietre,

sunt vinovată!

 

(Din volumul „Pumnul din vid”)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. ”Lumea e aproape”, cu jurnaliștii Lacrima Balint și Aurelian Grama

Distribuie Directorul fondator al cotidianului Zi de Zi, jurnalistul Aurelian Grama, a participat, în urmă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.