Iosif Șipoș, un primar care predă ștafeta celor tineri Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 435 Vizualizări

Iosif Șipoș, un primar care predă ștafeta celor tineri

adamusTeritoriul administrativ al comunei Adămuș este situat în partea de sud-vest a municipiului Târnăveni şi în nord-estul judeţului Alba, în plin centru al zonei cu domuri gazeifere, dealuri acoperite cu păduri de foioase, cu un microclimat şi relief ce favorizează cultivarea viţei de vie. Turiștii găsesc pe aceste meleaguri puncte de atracție ce demonstrează existenţa continuă şi pemanentă a vieţii şi locuirii pe meleagurile comunei, monumente și ansambluri de arhitecură, unele înscrise pe lista Monumentelor declarate şi cuprinse în „Lista monumentelor istorice şi de arhitectură „ din 1992 a C.N.M.A.S.I: în satul Adămuș – Biserica unitariană sec. XVI-turn 1694 şi poarta de lemn 1794, în satul Dâmbău – Biserica Ortodoxă din lemn, în satul Cornești – Monumentul Eroilor căzuţi în al doilea Război Mondial renovat în anul 2005. Aflat în fotoliul de primar de patru mandate încoace, Iosif Sipoș vrea să-și ducă la bun sfârșit toate proiectele ce țin de dezvoltarea comunei, înainte de a preda ștafeta celor mai tineri.

Rep.: Care este cea mai recentă realizare din anul acesta?

I.Ș.: Reabilitarea căminului cultural printr-un proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de dezvoltare rurală, lucrările au costat 66.000 de euro, plus dotările 25.000 de euro, scaune noi, mobilă și sonorizare, acoperiș schimbat, izolare, pardoseală nouă scenă, bibliotecă, grup sanitar interior, dușuri, centrală termică, practic, doar zidurile au rămas cele vechi. Lucrările au demarat în luna mai, iar în luna septembrie s-au încheiat. La ora actuală asfaltăm strada Șoimilor, 1.200 de metri, în satul Adămuș, lucrările vor fi încheiate tot anul acesta, cu finanțare din bugetul local.

Rep.: Care este cea mai mare realizare de-a dumneavoastră?

I.Ș.: Faptul că în procent de 99% am reușit introducerea apei potabile în toată comuna. În plus, întreaga comuna este electrificată cu becuri cu leduri, motiv pentru care consumul este redus cu 55%, investiția o vom amortiza în următorii cinci ani, tocmai din economiile făcute.

Rep.: Ce proiecte de viitor aveți?

I.Ș.: Am depus un proiect pentru accesare fonduri europene pentru construcția unei grădinițe noi, cu program prelungit în valoare de 500.000 de euro. Clădirea în care funcționează grădinița de acum a fost retrocedată Parohiei, aici vin 54 de copii. Totodată, am depus un proiect pentru reabilitarea a două școli, în Dâmbău și Adămuș, acestea fiind vechi din anii 60, în stare de degradare. Am depus un proiect de 1 milion de euro pentru reabilitarea drumurilor forestiere și drumuri de câmp, în scopul pietruirii a 20 de kilometric.

Rep.: Veți mai candida la următoarele alegeri locale?

I.Ș.: Închei al patrulea mandat și voi preda ștafeta viceprimarului Miklos Tibor, am toată încrederea în experiența lui, comuna are nevoie de o nouă abordare, de un stil tineresc și de un edil care să demontreze curaj și responsabilitate pentru a lua decizii în interesul comunității.

Rep.: Ce mesaj le transmiteți cetățenilor?

I.Ș.: Le doresc ca sărbătorile de iarnă să fie cât mai plăcute alături de familie și de cei dragi, sănătate deplină, viaţă lungă şi frumoasă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE