Profesorul Vasile Rus: ” Exigența e amendată, dar aduce performanțe”

6 ianuarie 2016

Adevăraţii dascăli sunt cei care reuşesc să te facă să-i iubeşti pe ei , dar şi materia predată. Chiar dacă elevul judecă profesorul după toanele, țâfnele și harțagurile de adolescent, nu întâmplător în amintirile lui, la loc de cinste, tot portretul dascălului rămâne. Despre ce înseamnă să-ți petreci 42 de ani din viață în spatele catedrei profesorale, ne vorbește Vasile Rus, profesor de disciplină socio-umane.

Rep: Când ați realizat că vreți să urmați cariera de profesor?

Vasile Rus: Nu am ales, s-a întâmplat, pur și simplu. Nu știam exact ce înseamnă filosofia, dar îmi suna obscur, pretențios, așadar am dat la facultatea de filosofie la Cluj, dar nu am intrat. În anul 1966 am început să lucrez în învățământ ca și profesor suplinitor în satul Coruia, județul Maramureș, după care am plecat în armată, 1 an și 4 luni la grăniceri, la Turnu Severin și Orșova. Apoi, am lucrat un an de zile în satul meu natal Chechiș, lângă Baia Mare, unde am predat chimie și științele naturii, iar de aici am ajuns în satul Berchezoaia. Am rătăcit prin viață, dar toate aceste experiențe au fost decisive pentru formarea mea ca și profesor, ca stil de predare, metode, contactul cu copiii și a fost cea mai inocentă și frumoasă perioadă.

Rep: Când ați început să gustați viața de student?

Vasile Rus: Știți cum se spune, după ce te-ai ars o dată, a doua oară nu mai încerci, motiv pentru care, a doua oară când m-am hotărât să dau la facultatea de filosofie am ales să mă înscriu la Iași, în anul 1970, unde am și intrat. A fost o alegere bună, mi-a plăcut universitatea și orașul, cine era din Ardeal avea un avantaj, era văzut ”bozgor”, venit dintr-o zonă cu o încărcătură istorică de civilizație care dădeau prestigiu. În plus, acolo am cunoscut-o și pe cea care urma să-mi devină soție, tot absolventă de filosofie. Pe vremea aceea, profesorul și școala aveau ceva din prestigiul școlii de altă dată, ca imagine, ca status social și atitudine a comunității, oamenii credeau în miturile culturale, aveau alte credințe și valori. Nu intenționam să devin neapărat profesor, dar în acele timpuri nu exista o consiliere în acest sens și nici o autocunoaștere.

Rep: Există vreun profesor care v-a marcat în studenție?

Vasile Rus: Cel mai mare profesor al meu a fost un evreu, în urmă cu 3 sau 4 ani a împlinit 100 de ani și am profitat de ocazie să-l sun și să-l felicit. Era mic de statură, bea cafea și fuma în timp ce ne preda în amfiteatru, dar el m-a motivat și încurajat, m-a făcut să îndrăgesc teoria relativității și mecanica cuantică, a găsit formulele, schemele și limbajul ce m-a ajutat, atât pe mine, cât și pe toți tinerii studenți care au trecut prin mâna lui și eram absolut pe dinafară cu subiectul, să înțelegem și chiar să ne placă materia.

Rep: Cum ați ajuns să predați la Târgu Mureș?

Vasile Rus: Am ajuns la Târgu Mureș în urma repartiției guvernamentale, care se făcea oriunde în țară, în funcție de medie, de buletinul de oraș sau starea civilă, puteai să alegi pe vremea aceea. Eu am avut o medie bună, cu o sutime mai mică decât șeful de promoție pe țară, un coleg de-al meu, mai tânăr ca și mine. Cu totul întâmplător am ales acest oraș, debutul meu a fost ca și profesor la două licee cu categorii de elevi și profesori total diferiți, cel de Arte și Sanitar. La Arte erau copii cu înclinații speciale, vocații și personalitate aparte, un mediu artistic, ceea ce era o noutate sub aspectul valorii, eu, fiind născut și crescut la țară. La Sanitar erau foarte buni elevi, concurență mare la admitere, câte 10 candidați pe un loc, un mediu colorat pentru mine, plăcut, confortabil, cu atât mai mult cu cât exista o diversitate culturală, moldoveni, olteni, țigani, maghiari. Ca instituție de sine stătătoare, în anul 1977 liceul de Arte a fost desființat și a devenit parte din liceul pedagogic, desființarea a fost o mare greșeală, o dramă pe vremea aceea. Înainte să ajung la pensie în anul 2014, timp de 10 ani am lucrat în trei licee extraordinare, cel de Artă, Unirea și Papiu.

Rep: Ce diferențe sunt în învățământul ce urma ideile şi directivele liderului P.C.R. și cel de acum?

Vasile Rus: După anul ’89 materiile au fost schimbate la față, ceea ce impune ca limbajul, stilul de predare și evaluare să fie schimbate. Dar, încă nu este limpede ce model trebuie urmat pentru a evita să i se agreseze creierul elevului, comportamentul, personalitatea, firea afectivă, pentru că acești copii trăiesc mai mult afectiv social, și mai puțin cognitiv matematic gramatical. Când fostul ministru Marga a făcut schimbări în învățământ, bacalaureatul s-a aruncat în aer, a devenit o presiune, o minciună, procentele de promovabilitate sunt „alarmante”, ba, mai mult, un elev care are medii ce-l clasează pe la mijlocul clasei, brusc ajunge să primească note ce-l saltă direct șef de promoție. Teoretic, se poate, dar probabilitatea este zero.

Rep: Ce diferențe sunt între elevii de acum și cei din epoca de aur?

Vasile Rus: Copiii de azi nu sunt formați de școală să citească, școala s-a schimbat, lumea s-a schimbat, copiii sunt produșii internetului, a lumii virtuale, este necesară introducerea unui alt tip de programe cu mai puține materii din cele 18 existente în catalog. Manualele de azi sunt un abuz semantic lingvistic verbal, o agresiune împotriva copilului, elevii nu pot formula o parafrază, nu pot analiza un text sau compune un eseu, unul și același text poate produce în mintea copiilor sensuri diferite. Profesorii trebuie să joace teatru, să facă regie, experiența le-a arătat că elevii depăşesc adesea anumite limite și îi stăpânesc mai greu, se confruntă cu părinții care doresc medii cât mai mari pentru copilul lor ce vrea să dea la o anumită facultate. Eu nu am jucat, eu m-am jucat pe mine.

Rep: Dacă un tânăr vrea să devină profesor, ce sfaturi i-ați da? E suficient să se bazeze doar pe vocație?

Vasile Rus: Eu nu cred că am avut vocație ca și profesor, nu am îndeplinit în mod deosebit calitățile de răbdare, tact sau har cum să prezint lucrurile, dar am muncit enorm, pătimaș, poate am avut un etalon de exigență prea ridicat, ceea ce i-a determinat pe unii să mă considere prea dur, uneori. Am un limbaj mai colorat, sunt mai liber în exprimare, la limita între comunicarea socială și cea argotică, și am avut dificultăți sub aspectul acesta, am avut elevi nemulțumiți de felul în care predau sau de notele cu care îi evaluam, la mine nu existau elevi care aveau numai note de 9 și 10, așa cum erau la alți profesori. Eu aveam note de la 3 la 10, deci am fost perceput ca un profesor ” problemă”, agresiv, catâr, un om care nu are ce căuta în învățământ, fiind atacat și de inspectori sau colegi, în mod indirect. Dar, dincolo de asta, eu am avut performanțe, elevii mei au luat premii la olimpiade de științe sociale, am avut premii de excelență pe țară, mențiuni, iar din cei pe care îi meditam acasă, 95% au intrat la facultățile unde și-au dorit. Dacă privesc înapoi, nimic nu aș schimba.

Rep: Acum, după 42 de ani în care v-ați dedicat meseriei de dascăl, care este cea mai mare bucurie ce o resimțiți?

Vasile Rus: Mă copleșește felul în care mi se adresează, uneori, nepotul. Îmi spune ”profesorul”. Pur și simplu mă tulbură, mă transfigurează, nu se poate compara cu nimic.

Amalia VASILESCU

Lasă un comentariu

Anulează răspunsul

Carmen Andreea Pui spune:

22 mai 2016 la 21:30

Inca din primele zile de liceu auzeam colegii mai mari vorbind despre profesorul Rus, un „prof mega-sever” de logica,de economie,psihologie,filozofie, educatie antreprenoriala, profesor care avea sa predea si clasei in care eram eu pentru urmatorii 4 ani. Astazi, ii multumesc acestui profesor!
Un profesor pe care eu il indragesc tare mult, care m-a inspirat si m-a ajutat sa imi gasesc vocatia!

Multumesc dl. profesor Rus pentru toata increderea pe care ati avut-o in mine! Multumesc ca mi-ati aratat si m-ati lasat sa simt pe pielea mea ca daca iti doresti ceva cu adevarat vei obtine, insa doar prin munca, multicica munca, si perseverenta.
Va doresc multa sanatate si sa va bucurati de cel mai important elev, nepotelul dumneavoastra!

Răspunde