FOTO: Mureşeanca Anca, dublă campioană Miss Fitness Universe Recomandări zi de zi
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 551 Vizualizări

FOTO: Mureşeanca Anca, dublă campioană Miss Fitness Universe

1Născută în urmă cu 27 de ani la Târgu-Mureş, Anca Bucur spune despre ea, pe blogul personal, că este „un rac tare ambiţios, încăpăţânat şi sensibil” care a avut o copilărie fericită în localitatea Nazna, alături de „cei mai buni prieteni”, părinţii Ana şi Grigore şi fraţii Marius şi Laura. La vârsta de opt ani, Anca Bucur şi-a început drumul către renumita şcoală de gimnastică de la Deva, loc despre care spune că i-a format caracterul şi a ajutat-o să îşi vizualizeze visele. Medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale pentru Junioare din 2004, sportiva a fost nevoită să se retragă din lumea gimnasticii, doi ani mai târziu, din cauza unei accidentări. Astfel, Anca Bucur a făcut cunoştinţă cu fitnessul, sport în care a reuşit rezultate remarcabile pe plan internaţional, cele mai mediatizate dintre acestea fiind titlurile de Miss Fitness Universe, cucerite în anii 2011 şi 2013. În prezent, sportiva originară din Nazna este imaginea companiei Herbalife şi instructor de aerobic în capitală, şi se pregăteşte pentru o nouă ediţie Miss Fitness Universe…

Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că deţineţi două titluri Miss Fitness Universe?

Anca Bucur: Pentru mine aceste titluri mi-au adus în primul rând satisfacţia personală şi mulţumirea că am reuşit. Am parcurs un drum lung şi greu, iar pentru un sportiv, să fie pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la o întrecere mondială este cea mai mare realizare.

2

Rep.: Când aţi început să faceţi sport?

A.B.: Am început să fac sport, balet, la vârsta de trei ani aici, în Târgu-Mureş. Mama a fost cea care mi-a descoperit talentul şi m-a susţinut încă de la început. La vârsta de opt ani am fost admisă la renumita şcoală de gimnastică de la Deva. Familia mi-a fost alături în toţi aceşti ani departe de casă. Au urmat nenumărate medalii la gimnastică aerobică şi am reuşit în cele din urmă să ajung în Lotul Naţional al României la Gimnastică Aerobică. Deci, în spatele acestor titluri în fitness au fost ani de muncă, obiective şi visuri măreţe.

Rep.: Care a fost cea mai grea provocare a carierei dumneavoastră?

A.B.: În viaţa unui sportiv, accidentările nu sunt o necunoscută. Nici eu nu am scăpat de ele, şi pot să spun că cea mai mare provocare am întâmpinat-o în 2013 când mi-am rupt piciorul, mai exact ligamentul colateral de la genunchiul stâng. Eram în pregătire pentru Fitness Universe, însă cu un psihic puternic şi o recuperare ca la carte, m-am pus pe picioare şi cinci luni mai târziu câstigam pentru a doua oară titlul mondial Miss Fitness Universe, în Miami, Florida.

Rep.: Se spune ca 99% din succes e transpiratie şi doar 1% inspiraţie. Care sunt procentele în cazul dumneavoastră?

A.B.: Pentru mine procentele arată aşa: 100% transpiraţie, 100% inspiraţie şi 100% încredere în ceea ce fac şi ce îmi doresc să realizez.

Rep.: Ce recomandări aveti pentru părinţii care au copii şi încă nu i-au dat la niciun sport?

A.B.: Îi sunt recunoscătoare în fiecare zi mamei şi familiei, că m-au dus încă de mică să fac sport. Mi-au descoperit talentul şi nu l-au neglijat. Familiei îi datorez tot ceea ce am devenit azi. Aşa îi sfătuiesc şi pe părinţi. Să îşi ducă copii să facă sport, îi va dezvolta mai bine şi frumos, fizic şi mental.

Rep.: Cu ce vă ocupaţi în prezent?

A.B.: Sunt instructor de aerobic la centrele WorldClass din Bucureşti şi sunt imaginea Herbalife România.

 

3

Rep.: Sunteţi născută în Târgu-Mureş… Mai păstraţi legătura cu cineva de aici?

A.B.: Sigur. Părinţii locuiesc în localitatea Nazna. Deşi ajung destul de rar acasă, îmi vizitez de fiecare dată rudele. Mai am câţiva prieteni, foşti colegi, cu care nu am rupt legătura.

Rep.: Ce amintiri frumoase aveţi despre Târgu-Mureş şi Nazna?

A.B.: Am plecat de acasă de la vârsta de opt ani. Am avut o copilărie frumoasă. Îmi aduc aminte că îmi plăcea să joc fotbal, să mă caţăr în nucul din curtea noastră şi să înot în apele Mureşului vara, care era la zece minute de mers pe jos, de unde locuiam.  Pentru mine, Târgu-Mureş şi Nazna înseamnă ACASĂ…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!