Home / Social / Doi cetăţeni străini depistaţi cu şedere ilegală în Mureş

Doi cetăţeni străini depistaţi cu şedere ilegală în Mureş

Distribuie

111Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Mureş au desfăşurat, în perioada 4 – 7 ianuarie, mai multe acţiuni pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor, au fost depistaţi cu şedere ilegală doi bărbaţi, cu vârste de 22 şi respectiv 70 de ani, unul din Turcia şi unul din SUA. „Urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că persoanele în cauză au intrat legal în România, însă, la expirarea dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul României şi nici nu au intreprins demersuri pentru prelungirea acestuia”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Serviciului pentru Imigrări Mureş.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii de la imigrări au îndrumat persoanele să se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrări Mureş, cu documentele necesare, în vederea reglementării dreptului de şedere întrucât cetăţeanul american are calitatea de membru de familie al unui cetăţean român, iar cetăţeanul turc este student şi frecventează cursurile unei universităţi din municipiul Târgu-Mureş. „Totodată, cetăţenii străini au fost sancţionaţi contravenţional unul cu amendă în valoare de 400 lei, iar cel de-al doilea cu avertisment, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată cu modificările şi completările ulterioare”, se mai menţionează în comunicat.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.