Home / Social / Cora Muntean, sfaturi despre lucruri frumoase

Cora Muntean, sfaturi despre lucruri frumoase

Distribuie

DSC_5181

Cora Muntean, prima invitată a evenimentului « 11even Experiences » desfășurat la finalul anului trecut, a demonstrat participanților că România nu este un tren care se golește de oameni în ultima gară. Nu este nevoie decât de mai multă gândire pozitivă, pentru ca faptele să-și urmeze fireasca înlănțuire, către un final fericit.

Evenimentul « 11even Experiences » face parte din seria naţională de evenimente social – motivaţionale, având tema „Despre oameni frumoşi şi poveştile lor”. 11even înseamnă 11 personalităţi, care, timp de 11 minute împărtăşesc celor din sală experinţele lor, trăirile, fricile sau necazurile peste care au reuşit să răzbată. A doua ediţie a evenimentului 11even Experiences Târgu-Mureş a avut loc în data de 14 noiembrie, la Hotel Grand începând cu ora 10.00.

Primul invitat al evenimentului a fost Cora Muntean, unul dintre corespondenţii teritoriali cu „greutate”, care a început să facă presă acum 24 de ani cu gândul de a deveni o jurnalistă foarte bună. A făcut parte din echipa Evenimentul zilei, Realitatea TV, televiziunea Târgu-Mureş şi în prezent colaborează cu Europa FM. Tot ce a întâlnit frumos a fost răsplata unei lungi căutări, iar în cadrul evenimentului a împărtășit și altora ”Rolul presei în răspândirea lucrurilor frumoase”.

În deschidere, Cora a amintit de tragicele evenimente din Clubul Colectiv și atacurile de vineri seara, de la Paris, emoțiile care au cuprins-o, stresul minutelor scurse până a auzit în telefon vocile celor pe care îi iubește și sunt teferi, rolul negativ pe care îl are presa în propagarea unor astfel de evenimente, pentru că ziaristul e dispus să accepte orice catastrofă, cu condiția să aibă exclusivitatea știrii. Ca mamă, sentimentul ei de grijă față de copil este complex, radical și, mai ales, definitiv, în condițiile în care la București are o fiică. Ca prieten, oricât de departe ar fi de cei dragi, cu inima e mereu aproape de ei, în condițiile în care la Paris are trei prieteni, două foste colege jurnaliste și un consilier de imagine.

În cele 11 minute, vorbele Corei ne-au lămurit, simplu, toată viața. A criticat  imaginea pe care o creează unele persoane publice care, fără simțul ridicolului, se antrenează în discuții la bășcălie, în public, punându-ne pe noi, cetățenii, în situația de a ne fi prea jenă să ne uităm cu toată fața la ei, exact ca atunci când ne e jenă să ne uităm la o pițipoancă care își dă fusta peste cap în mijlocul străzii.

„Îmi pun adesea întrebarea dacă jurnalismul românesc mai slujește principiul informării publice. Presa trebuie să satisfacă nevoia de informare a publicului, nu setea de senzațional. Cred că acum ne aflăm în faza în care satisfacem setea. Și, cu cât o satisfacem mai mult, crește,” a declarat Cora Muntean.

Jurnalista este simbolul pozitivismului, creează României o imagine optimistă, luminoasă, formativă. Un lucru foarte important, potrivit afirmațiilor ei, jurnaliștii nu sunt procurori, polițiști, și nici judecători. Ei nu dau verdicte, nu au voie să subaprecieze inteligența cititorului, ci trebuie să-l lase pe el să tragă concluziile singur.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.