Centru social deschis la Târnăveni Recomandări zi de zi
  • admin
  • 0 comentarii
  • 1053 Vizualizări

Centru social deschis la Târnăveni

1 centru

E.ON România a susţinut proiectul de construire a centrului, precum şi amenajarea parcului din Târnăveni cu două terenuri donate şi echipamente în valoare de 25.000 de euro. În centru se vor desfăşura activităţi educative,culturale sau artistice destinate comunităţii locale.
Centrul Social „Victoria” din Târnăveni a fost inaugurat oficial, ieri, 19 ianuarie, de către autorităţile locale din municipiu. Clădirea, având o suprafaţă de circa 250 mp, a fost construită pe terenul pe care era amplasată o staţie de reglare-măsurare a gazelor naturale aparţinând E.ON România şi care a fost donată Primăriei Târnăveni. Centrul este destinat copiilor care pot să participe la diverse activităţi şi cursuri, între care cele de teatru, dans, de informatică sau de comunicare, dar şi adulţilor care pot beneficia de activităţile culturale sau artistice care se vor desfăşura în această locaţie. „Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în proiect, în mod special companiei E.ON România, preşedintelui Consiliului Judeţean, colegilor din primărie şi, nu în ultimul rând, celor care au avut această idee care s-a concretizat în folosul întregii comunităţi”, a declarat primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheşan.

Un centru construit în patru luni

Proiectul derulat de Primăria Târnăveni în parteneriat cu E.ON România a demarat în urmă cu doi ani şi a constat în amenajarea celui mai mare parc din municipiu şi în construirea Centrului Social „Victoria”, acesta din urmă fiind construit într-un timp record de numai patru luni. Parcul „Victoria” pune la dispoziția locuitorilor municipiului locuri de plimbare, recreere şi sport, echipamente sportive, piste pentru biciclişti şi cel mai modern loc de joacă pentru copii, contribuţia E.ON în acest proiect fiind două terenuri dotate cu echipamente de joacă şi sport în valoare de 25.000 de euro. Susţinerea acestui proiect din Târnăveni reprezintă o nouă dovadă a angajamentului E.ON faţă de comunitatea din municipiu, acolo unde, din anul 2005 şi până în prezent compania a investit în modernizarea a circa 70 de kilometri din reţeaua de gaze naturale, reprezentând două treimi din lungimea totală a reţelei municipale. La inaugurarea oficială a Centrului Social „Victoria” au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, Arhiepiscopul Alba Iuliei, IPS Irineu, precum şi numeroşi invitaţi din partea comunităţii locale din Târnăveni.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE