Home / Sanatate / Exerciții pentru trup și suflet, la Lotus Life

Exerciții pentru trup și suflet, la Lotus Life

Distribuie

1 lotusCentrul de Medicină Integrativă Lotus Life din Târgu Mureș organizează, la mijlocul lunii februarie, o serie de cursuri de psihonutriție, un concept în premieră în România. Dr. Speranța Popescu, un psiholog de talie internațională, și Mădălina Todea, un nutriționist dedicat, membru al Federației Europene de Dieteticieni, vor hrăni cursanții cu informații, rețete culinare, seturi de exerciții care au menirea de a preveni sau reduce stresul, de a preveni sau depăși depresia și anxietatea, de a avea o alimentație sănătoasă.

10258907_918384721542919_2001074524323007804_oDr. Carmen Nicolau, fondatorul Lotus Life, face parte din acea categorie de medici care crede că medicina înseamnă mai mult decât a oferi pacienților consult și pastile. Crede în legătura strânsă dintre trup și spirit, pacientul de fapt nu e pacient ci este om, starea lui fizică e influențată de cea psihică și invers, doctorul nu e vreun semizeu ci un profesionist de pe Pământ, care zilnic învață să fie smerit și aproape de bolnav și care-și culege gloria din fiecare luptă câștigată cu boala. De ce cursuri de psihonutriție la Lotus Life? “Oamenii solicită ajutor când au nevoie să depășească o problemă. Ne este ușor să spunem: mă doare capul sau burta sau piciorul; am febră sau mi-e greață. Ne este greu să spunem… mă doare sufletul? ……De ce? Oare pentru că sufletul este cea mai mare valoare a noastră? Oare pentru că a fost deja rănit și avem teamă să nu fie din nou? Oare pentru că suntem educați să ne apărăm intimitatea? Oare pentru că nu știm sau nu credem că suferința sufletului generează suferința trupului? Dar dacă sufletul doare, care ar fi cel mai bun remediu? Să ne descărcăm, împovărându-i pe alții – de cele mai multe ori nevinovați și neputincioși? Să ne ascundem în alcool sau medicamente care să ne <<amorțească>>? Să ne adresăm unor profesioniști care au studiat mulți ani și au înțeles cum pot să ne ajute? Și dacă mergem la psiholog înseamnă că suntem <<nebuni>>? Cum influențează alimentația sănătatea noastră? Ce mâncăm sau bem ca să prevenim anumite boli? Ce legătură este între psihic și nutriție? Ce exerciții putem învăța pentru a domoli stresul, a preveni sau depăși depresia? Ce rețete culinare ne ajută? Iată, toate aceste întrebări, pe care foarte mulți dintre noi ni le punem, merită răspunsuri. De aceea am decis să organizăm cursuri de psihonutriție, care vor include și soluții concrete.” susține dr. Carmen Nicolau. De aproape un an fiecare pacient al Lotus Life este evaluat de echipa psiho-nutriție pentru a identifica substraturile care stau la baza eșecurilor terapeutice anterioare sau a recidivelor frecvente a anumitor afecțiuni. Mulți pacienți au înțeles că alimentele și gândurile au forța unor ”bisturie” atunci când sunt folosite corect în favoarea vindecării și împotriva reîmbolnăvirii.

12593679_918384884876236_8207267625279320475_oReporter: De ce ați simțit nevoia unor astfel de cursuri de psihonutriție?
Nutriționist Mădălina Todea: Astăzi, lumea nu este bine informată cu privire la relația dintre psihic și alimentație, dintre psihic și trup. Credem că oamenii merită un astfel de proces de informare, de educare, de prevenție, într-un domeniu de început, dar cu perspective uriașe.
Dr. Speranța Popescu: Nu știu să fie în România un loc unde acest concept, psihonutriția, să fie abordat ca atare. În Occident există locuri speciale unde se cultivă acest concept, tradus “a te simți bine”, un fel de clinici unde profesează psihologi, nutriționisti, kinetoterapeuți. În Franța am cunoscut astfel de centre, numite “maisons de bien être” – unde pacienții participă la cursuri, fac plimbări în aer liber, excursii, se implică discuții pe diverse teme. E adevărat, nici în Franța nu e dezvoltat încă un concept unitar, psihonutriția ca materie de studiu, dar există deja un drum.
Reporter: Ce legătură există între psihic și corp?
Mădălina Todea: Un organism care se hrănește corespunzător își crează o stare fizică de bine, care apoi se transmite și se instalează și la nivelul creierului. Dacă fizicul nu e bine, nici creierul nu e bine. E valabilă și viceversa. În mentalul comun există întrebarea: Ce legătură are capul dacă mă doare stomacul? Există o mare legătură.
Dr. Speranța Popescu: Sunt situații de suferințe somatice, care nu au baze organice ci psihologice. De la nivel central, din cauza unor anxietăți, depresii, se transmite un impuls nervos la nivelul sistemului neurovegetativ și anumite organe – cum ar fi stomacul sau inima – încep să reacționeze. Apare și suferința fizică. Sigur, mulți se hrănesc și necorespunzător. De-a lungului timpului, am făcut și interviuri cu pacienții și am ajuns la concluzia că anumite probleme din plan psihologic au contribuit foarte mult la bolile cu care s-au prezentat ei la clinică. Le-a venit greu să conceapă că există legătură între planul psihologic și cel fizic, le-a venit greu să ni se deschidă nouă și să ni se confeseze, dar apoi, când am început să-i ajutăm, să lucrăm cu ei la nivel psiho și de nutriție, au observat ameliorări importante ale simptomelor lor. Asta dorim să facem cu aceste cursuri, în luna februarie.

3 speranta popescuReporter: Pe cine așteptați la aceste cursuri?
Dr. Speranța Popescu: Ne dorim să vină persoane care vor să afle mai multe despre ceea ce propunem noi. Persoane care își doresc o alimentație sănătoasă, persoane care resimt stresul cotidian și vor să știe cum să-l reducă, persoane care au trecut sau trec prin diverse stări de neliniște, de anxietate, de panică. Există soluții extrem de simple pentru aceștia, tehnici și exerciții speciale, grupate într-un program internațional numit: A trăi în deplină conștiință. Știm că e greu, dar noi ne-am dori să facem o muncă de prevenire a acestor afecțiuni, de informare. Din păcate, foarte multe persoane apelează la specialist abia după ce problema a apărut.
Specialiștii Lotus Life
Dr. Speranța Popescu este absolventă a Facultății de Psihologie din Universitatea București și a Universității René Descartes din Paris. A absolvit ulterior Institutul Gregory Bateson din Belgia (Liège). Este autor al mai multor cărți în domeniul psihologiei și reprezentant oficial al Mental Research Institute de la Palo Alto, California (SUA).
Madălina Todea a absolvit Facultatea de Medicină, Specializarea Nutriție și Dietetică din cadrul UMF Târgu Mureș (în prezent fiind masterand la Nutriție Clinică și Comunitară) și Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Dimitrie Cantemir (obținând și aici un masterat în Psihologie Clinică). Doi ani a lucrat ca psiholog voluntar în cadrul Penitenciarului din Târgu Mureș IPJ Mureș. Este membru al EFAD (Federația Europeana de Dieteticieni), instituție care a invitat-o anul trecut să reprezinte România la conferința internațională anuală de la Amsterdam. (A.B.)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

1 comentariu

  1. Sunt interesata si eu de aceste cursuri vreau sa stiu care sunt conditiile de inscriere si cand incep aceste cursuri .Am vista de 58 ani ,sunt in pensie anticipata doresc si eu sa particip la aceste cursuri de nutritie.Multumesc astept un raspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.